Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare
M.Of. 1066
În vigoare Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare
Dată act: 6-oct-2025
Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Elena Carmen Popoiag | - preşedintele Secţiei I civile - preşedintele completului |
Simona Lala Cristescu | - judecător la Secţia I civilă |
Lavinia Dascălu | - judecător la Secţia I civilă |
Cristina Truţescu | - judecător la Secţia I civilă |
Denisa Livia Băldean | - judecător la Secţia I civilă |
Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secţia I civilă |
Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secţia I civilă |
Diana Florea Burgazli | - judecător la Secţia I civilă |
Mihai-Andrei Negoescu-Gândac | - judecător la Secţia I civilă |
Dorina Zeca | - judecător la Secţia I civilă |
Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secţia I civilă |
Maricel Nechita | - judecător la Secţia I civilă |
Mihaela Glodeanu | - judecător la Secţia I civilă |
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 444/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. La şedinţa de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-şef la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.753/118/2023.
5. Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport. Precizează că a fost depus la dosar un memoriu amicus curiae din partea Academiei Române.
6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 4.753/118/2023, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu completările şi modificările ulterioare, coroborat cu art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent ori aceste măsuri reparatorii pot îmbrăca şi forma compensării prin puncte?
Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001, republicată, sintagma "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române" trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013?
8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 februarie 2025 cu nr. 444/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 6 octombrie 2025.
9. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 165/2013)
(...) (2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4). (...) "
Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar.
10. Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 752/2001)
(...) (4) Bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (17), precum şi celelalte categorii de bunuri mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, şi care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1-4, paginile 8.9838.989, precum şi în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosinţa unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (17), respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu aplicarea prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Pentru bunurile mobile şi imobile prevăzute la alin. (2) şi (4), care în mod obiectiv nu mai pot fi retrocedate în natură, în vederea respectării clauzelor donatorilor şi în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea şi cu acordul Academiei Române, se aplică de către autorităţile competente, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsuri reparatorii prin echivalent, în compensare cu alte bunuri similare sau, prin conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii, necesare activităţilor Academiei Române."
11. Prin cererea de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, înregistrată la data de 6 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Constanţa cu nr. 4.753/118/2023, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, constatarea existenţei şi a întinderii dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 29.509,12 mp, situat administrativ în intravilanul oraşului, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de compensare prin puncte, pentru partea din imobilul teren notificat, care nu poate fi restituit în natură şi pentru care nu se mai pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca numărul de puncte să fie stabilit prin raportare la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată determinate în prezentul proces.
12. Prin Sentinţa civilă nr. 128 din 18 ianuarie 2024, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantului şi a obligat partea pârâtă la emiterea unei decizii de compensare prin puncte, în favoarea reclamantului, pentru imobilul teren în suprafaţă de 29.509,12 mp, ce face obiectul Dispoziţiei nr. 363 din 14 noiembrie 2011 emise de primar, prin raportare la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.
13. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a fondului a apreciat, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, că acesta nu este un capăt de sine stătător, printre condiţiile necesare pentru emiterea unei decizii de compensare aflându-se şi cea privind dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 29.509,12 mp.
14. În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, s-a reţinut că din modalitatea în care a fost formulat nu rezultă că se solicită ca instanţa să stabilească în mod direct numărul de puncte, urmând ca pârâta să stabilească acest număr, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.
16. În motivarea căii de atac, apelantul-reclamant a arătat că, prin Încheierea de şedinţă din data de 11 ianuarie 2024, instanţa de fond a respins administrarea ambelor probe cu expertiză, fără a oferi însă o motivare clară, rezumându-se doar la a aprecia că aceste probe nu ar fi utile soluţionării cauzei, în raport cu obiectivele indicate. Totodată, a susţinut că în mod neîntemeiat tribunalul nu a procedat la stabilirea, în mod direct, a numărului de puncte la care este îndreptăţit cu titlu compensatoriu, deşi a formulat în mod expres această solicitare în cadrul celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.
17. Prin motivele de apel formulate, apelanta-pârâtă a criticat sentinţa tribunalului, în esenţă, sub următoarele aspecte: greşita interpretare a lipsei înscrisurilor din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren ce face obiectul dispoziţiei din anul 2011 emise de primar; Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948 nu constituie act translativ de proprietate, ci doar atestă caracterul abuziv al preluării; greşita interpretare a prevederilor art. 15 din Legea 165/2013, la dosar nefiind depusă declaraţia notificatorului, autentificată şi tradusă de către autorităţile statului, din care să rezulte că nu a fost depăşită limita de teren impusă de lege (50 ha).
18. Prin Încheierea de şedinţă din 29 ianuarie 2025, instanţa de apel, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, după ce, anterior, a pus în discuţie această chestiune, în şedinţa din 27 noiembrie 2024.
19. Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
20. Astfel, a apreciat că de interpretarea problemelor de drept în discuţie depinde soluţionarea cauzei pe fond, având în vedere, pe de o parte, că, potrivit normelor cuprinse în Legea nr. 752/2001, se restituie Academiei Române în integralitate toate terenurile preluate de la aceasta, iar Legea nr. 165/2013 prevede o limită de 50 ha de proprietar deposedat, precum şi că, pe de altă parte, drepturile cu privire la o anumită suprafaţă de teren au fost cesionate unei alte persoane - autorul reclamantului din prezentul proces.
21. Totodată, s-a reţinut că, în speţă, curtea de apel este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, chestiunea de drept este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi ea nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
22. Instanţa de trimitere a apreciat că dificultatea în interpretarea normelor de drept în discuţie rezidă în aceea de a se şti dacă legiuitorul a urmărit, cu titlu de dispoziţie specială, retrocedarea în totalitate Academiei Române a terenurilor preluate în mod abuziv, fără vreo limită de suprafaţă, sau, având în vedere faptul că Legea nr. 165/2013 este o lege ulterioară legii speciale, trebuie aplicată la restituire limita de 50 ha de proprietar deposedat.
23. Pe de altă parte, a reţinut că restituirea prevăzută de Legea nr. 752/2001 pare a se referi doar la restituirea în natură, pentru desfăşurarea activităţilor proprii Academiei Române, fără posibilitatea acordării de puncte în compensare, în timp ce cesionarul nu poate primi decât o despăgubire plafonată potrivit art. 24 din Legea nr. 165/2013, chiar dacă contractul de cesiune a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi.
24. De asemenea, s-a reţinut că această chestiune este foarte importantă, întrucât instanţa învestită cu soluţionarea cauzei trebuie să stabilească dacă un proprietar deposedat, în speţă Academia Română, ştiind că nu poate primi în proprietate decât terenuri în natură cu titlul de măsuri reparatorii, putea cesiona drepturile sale uneia sau mai multor persoane, în privinţa acestora din urmă operând prevederea generală care limitează dreptul de restituire la 50 ha de proprietar deposedat, pe teritoriul întregii ţări. În acest context, se impune a fi lămurită şi problema dacă limita de 50 ha de proprietar deposedat se referă doar la restituirea în natură sau nu prezintă relevanţă natura măsurilor reparatorii, acestea putând fi chiar cumulate, dar în limita prevăzută de lege pentru un singur proprietar deposedat.
25. Apelantul-reclamant, în ceea ce priveşte prima dintre întrebări, a apreciat că răspunsul la aceasta este conţinut de prevederile Legii nr. 165/2013 şi astfel nu ar fi necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept.
26. Cu referire la cea de-a doua întrebare, a opinat în sensul că ceea ce se impune a fi dezlegat cu valoare de principiu este concursul dintre legea generală şi legea specială, solicitând a se observa succesiunea intrării în vigoare a legilor reparatorii.
27. Totodată, a menţionat că Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 18/1991) şi Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/2001) conţineau limite de restituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate, în timp ce Legea nr. 752/2001 conferă Academiei Române dreptul la o restituire integrală a bunurilor care i-au aparţinut în proprietate.
28. Apelanta-pârâtă a arătat că este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ambele întrebări, şi a solicitat a se avea în vedere legislaţia aplicabilă în speţă şi domeniul pe care aceasta îl reglementează, susţinând că a acorda reparaţii mai mari decât cele prevăzute de lege, pentru alte caracteristici sau pentru alte categorii de persoane, ar constitui o gravă încălcare a normelor de reglementare în domeniu şi a principiilor echităţii şi transparenţei procesului de stabilire a măsurilor reparatorii şi menţinerii justului echilibru între interesul particular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii.
29. Referitor la prima întrebare formulată prin sesizarea de faţă, într-o primă orientare, conturată ca fiind majoritară, s-a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 752/2001, măsurile reparatorii cu privire la Academia Română nu se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent, putând îmbrăca şi forma compensării prin puncte.
30. În argumentare s-a reţinut că din interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 rezultă, fără echivoc, că, deşi modalitatea principală de reparaţie în cazul imobilelor preluate abuziv este restituirea în natură, în cazul în care aceasta nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda constau în compensarea cu bunuri, precum şi prin puncte.
31. S-a apreciat că prevederile art. 4 alin. (4)-(5) din Legea nr. 752/2001 nu pot fi interpretate în sensul că se opun posibilităţii recurgerii la forma de reparaţie a punctelor compensatorii, câtă vreme s-a recunoscut deja, de la momentul intrării în vigoare a legii, opţiunea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, în compensare cu alte bunuri similare sau prin conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii, necesare activităţilor Academiei Române. De asemenea, s-a arătat că trebuie avută în vedere şi împrejurarea că Legea nr. 165/2013 este un act normativ adoptat ulterior legii speciale, edictat cu scopul de a unifica şi finaliza procesul de restituire a tuturor imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.
32. S-a constatat că, din interpretarea literală, logică şi sistematică a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 752/2001, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, reiese că, şi în privinţa Academiei Române, este aplicabil regimul general al măsurilor reparatorii reglementat de acest din urmă act normativ, câtă vreme chiar aceste dispoziţii trimit în mod consecvent la legislaţia în vigoare sau la condiţiile legii, urmând a se face aplicarea strictă a excepţiilor prevăzute de Legea nr. 752/2001.
33. În acest sens s-a subliniat că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001 stipulează în mod expres că se restituie, în condiţiile legii, în patrimoniul Academiei Române bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu, iar acolo unde legiuitorul a intenţionat să instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun de reparaţie a precizat acest aspect în mod explicit - este cazul dispoziţiilor de la alin. (4), (5) şi (15) ale art. 4, spre exemplificare -, iar prevederile alin. (5) al aceluiaşi articol nu exclud aplicarea măsurii compensării prin puncte, câtă vreme art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, vizează doar cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale.
34. Cea de-a doua orientare, minoritară, este în sensul că măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent, aceste măsuri reparatorii neputând îmbrăca şi forma compensării prin puncte.
35. Astfel, s-a menţionat că Legea nr. 165/2013 se încadrează în categoria legilor generale care reglementează măsurile reparatorii şi, drept urmare, Legea nr. 752/2001 îşi păstrează statutul de lege specială, care derogă de la prevederile Legii nr. 165/2013.
36. Referitor la cea de-a doua întrebare, într-o primă orientare, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001, sintagma "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române" nu ar trebui raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013.
37. S-a susţinut că limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013 nu poate fi aplicată, întrucât măsurile reparatorii ce se pot acorda Academiei Române sunt prevăzute în norme speciale. Ca atare, s-a arătat că, deşi art. 15 din Legea nr. 165/2013 nu face distincţie între calităţile proprietarilor deposedaţi atunci când stabileşte limita de 50 ha teren agricol, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001, care au caracter special, pare că intenţia legiuitorului a fost aceea de a reface patrimoniul Academiei Române, deţinut înainte de 1989, în integralitatea sa.
38. Prin cea de-a doua opinie s-a susţinut că, în interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001, sintagma "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române" trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013.
39. Astfel, s-a apreciat că nu se identifică nicio raţiune legală pentru care acest fost proprietar deposedat abuziv în perioada regimului comunist, Academia Română, să beneficieze de un tratament diferit faţă de ceilalţi foşti proprietari, împrejurare care ar duce la stabilirea unor măsuri reparatorii discriminatorii.
40. Un argument adus în susţinerea acestei opinii este succesiunea în timp a legilor, în raport cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001, precum şi cu cele ale art. 15 din Legea nr. 165/2013, apreciindu-se că aceasta din urmă instituie o limită de 50 ha de proprietar deposedat, limită care se aplică inclusiv Academiei Române.
41. Totodată, s-a susţinut că, deşi Legea nr. 752/2001 nu menţionează explicit limita de 50 ha, principiul unităţii sistemului juridic impune corelarea cu prevederile ulterioare din Legea nr. 165/2013, astfel că restituirea "în totalitate" a imobilelor Academiei Române este supusă limitării de 50 ha, stabilite pentru terenurile agricole, în absenţa unor dispoziţii exprese care să o excludă.
42. A fost exprimată şi o a treia opinie, de către judecătorii unei singure instanţe, prin care s-a apreciat că, în ceea ce priveşte limita de 50 ha, aceasta se aplică doar în privinţa terenului intravilan, ipoteza limitării nefiind incidentă în privinţa terenului agricol extravilan.
43. În ceea ce priveşte practica instanţelor judecătoreşti, se reţine că, în susţinerea opiniei majoritare exprimate cu privire la prima întrebare a sesizării, a fost depusă Sentinţa civilă nr. 957 din data de 14 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 6.469/3/2020, nedefinitivă.
44. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară neunitară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, în problemele de drept ce formează obiectul sesizării.
45. În urma verificării jurisprudenţei formaţiunilor de unificare a practicii judiciare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificată Decizia nr. 47 din 7 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 14 iulie 2021, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: "Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul de a se stabili dacă, în situaţia în care titularul care beneficiază de o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la întocmirea documentaţiei necesare şi de obligare a comisiei judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la emiterea titlului de proprietate asupra unui teren determinat ca suprafaţă şi amplasament, a înstrăinat drepturile litigioase care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii anterior emiterii titlului de proprietate şi punerii în posesie, dar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 sau are dreptul la emiterea titlului de proprietate şi punerea în posesie asupra terenului."
46. Totodată, prin Decizia nr. 30 din 2 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iunie 2020, s-a statuat: "În interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în coroborare cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele: În cazul în care, după încheierea unei convenţii prin care fostul proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia au înstrăinat dreptul la despăgubire unor terţe persoane, părţile convin desfiinţarea acestei convenţii şi repunerea lor în situaţia anterioară, dreptul la măsuri reparatorii al cesionarului nu subzistă. În acest caz, dreptul la măsuri reparatorii în echivalent revine în patrimoniul înstrăinătorului (înstrăinătorilor) plafonat potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) sau, după caz, alin. (4) din Legea nr. 165/2013."
47. Prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2017, s-au statuat următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, stabileşte că: În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moştenitorilor acestuia sau al terţului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare."
48. În jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional a fost identificată, cu valoare relevantă pentru chestiunea de drept sesizată, Decizia nr. 538 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 22 ianuarie 2024, prin care instanţa de contencios constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reţinând prin considerente decisive următoarele:
"14. În jurisprudenţa sa referitoare la prevederile cuprinse în Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii (...) (Decizia nr. 440 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 20 octombrie 2020, paragraful 18, Decizia nr. 87 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 15-17, sau Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 27 mai 2019, paragrafele 17-20).
15. (...) Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Aşadar, doar aceste persoane au, în principiu, vocaţia unei reparaţii integrale şi, pe cât posibil, în natură, întrucât numai această categorie de persoane a fost în mod real afectată, direct sau indirect, prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv de stat (...) (Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 27-38, Decizia nr. 172 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iunie 2019, paragraful 19)."
49. Totodată, prezintă relevanţă şi Decizia nr. 614 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 aprilie 2023, prin care Curtea Constituţională a reţinut următoarele:
" (...) art. 15 din Legea nr. 165/2013 reglementează limita care trebuie respectată pentru soluţionarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole rezultată din coroborarea dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilită de aceste acte normative. Prin urmare, Curtea a subliniat că art. 15 din Legea nr. 165/2013 stabileşte relaţia dintre cele două legi de restituire, precizând că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, indiferent că sunt în intravilanul sau extravilanul localităţilor, nu trebuie să depăşească 50 ha/proprietar deposedat" (paragraful 24).
50. În acelaşi sens a se vedea şi Decizia nr. 477 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 8 decembrie 2020, şi Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 30 octombrie 2017.
51. Prin raportul întocmit s-a apreciat că, în interpretarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001, sintagma "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române" nu trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013, iar sesizarea în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 752/2001 este inadmisibilă.
52. Sesizarea formulată în prezenta cauză vizează, în esenţă, două probleme de drept, cu privire la care instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii hotărârii prealabile.
53. Se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o interpretare jurisdicţională de principiu a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 752/2001, respectiv art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 165/2013, în scopul de a stabili următoarele:
a) dacă măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent ori aceste măsuri reparatorii pot îmbrăca şi forma compensării prin puncte;
b) dacă sintagma "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române" trebuie sau nu raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013.
54. Înalta Curte reaminteşte că pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept esenţiale, ivite într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă, menită să elimine riscul apariţiei şi dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare, este condiţionată legal, prin textele normative care asigură cadrul legal al activării acestei proceduri.
55. Astfel, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
56. Totodată, conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor".
57. Analiza textelor normative anterior evocate permite concluzia potrivit căreia deschiderea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze pendinte, o judecată în curs de soluţionare pe rolul unei instanţe; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal; c) acest complet să fi fost legal învestit cu soluţionarea litigiului în ultimă instanţă; d) în cursul judecăţii să se ivească o chestiune de drept reală şi esenţială, de care depinde soluţionarea în fond a cauzei respective; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; f) această chestiune de drept să nu fi făcut deja obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluţionare.
58. Verificarea prealabilă a prezentei sesizări, în raport cu cerinţele legii de procedură, anterior enunţate, pune în evidenţă faptul că doar unele dintre condiţiile legale de admisibilitate sunt îndeplinite, în cazul primei întrebări, şi ele sunt în totalitate întrunite, în privinţa celei de-a doua întrebări.
59. Asupra celei dintâi întrebări - "Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 752/2001, măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent ori aceste măsuri reparatorii pot îmbrăca şi forma compensării prin puncte?"
60. Se constată că instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de părţile în proces împotriva unei sentinţe pronunţate în primă instanţă de tribunal în soluţionarea unei acţiuni civile în justiţie prin care reclamantul solicită recunoaşterea şi realizarea dreptului său la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
61. Titularul sesizării - completul învestit cu judecata apelurilor - urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, întrucât, în materia în care a fost promovată acţiunea aflată în curs de soluţionare, hotărârile pronunţate sunt supuse exclusiv apelului, deciziile pronunţate în calea de atac fiind astfel definitive, în raport cu dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
62. Sunt îndeplinite, aşadar, condiţiile referitoare la existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în competenţa legală a unui complet de judecată al unei curţi de apel, învestit să judece litigiul în ultimă instanţă.
63. Referitor la cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea în fond a cauzei respective se remarcă faptul că legiuitorul instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei în fond.
64. Or, elementele prezentei sesizări nu pun în evidenţă existenţa legăturii necesare între chestiunea de drept care face obiectul primei întrebări, aceea referitoare la forma pe care o pot îmbrăca măsurile reparatorii cuvenite Academiei Române, şi soluţionarea fondului cauzei aflate în curs de judecată.
65. Se reţine, în esenţă, că printr-o notificare formulată în anul 2005, în condiţiile Legii nr. 10/2001, Academia Română a solicitat retrocedarea în natură a terenului agricol intravilan în suprafaţă de 22 ha, dobândit în proprietate prin efectul unui testament autentic datând din anul 1945. Referitor la acest teren se arată că el apare evidenţiat la poz. 48 în Monitorul Oficial al României nr. 260 din data de 8 noiembrie 1948, prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, emisă în baza dispoziţiilor art. 68 alin. (2) din Decretul nr. 198 din data de 18 august 1948, dispunându-se trecerea imobilului în folosinţa Ministerului Agriculturii.
66. În data de 31 iulie 2008, între momentul depunerii notificării şi momentul soluţionării acesteia [au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), potrivit cărora actele de înstrăinare a drepturilor stabilite prin titlurile de despăgubire, cu excepţia transmiterii ca efect al succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută], Academia Română a cesionat integral şi în mod irevocabil, fără nicio rezervă şi cu titlu oneros toate drepturile, beneficiile, obligaţiile şi calităţile deţinute sau izvorâte din orice procedură judiciară sau extrajudiciară şi/sau administrativă ce are ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 22 ha teren agricol intravilan - obiect al notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.
67. Prin dispoziţii succesive ale primarului a fost restituită în natură, în favoarea Academiei Române, o suprafaţă de teren de 62.125 mp şi au fost restituite, în compensare, către cesionar unele suprafeţe de teren intravilan şi extravilan, astfel că, în final, este emisă dispoziţia primarului nr. 363 din data de 14 noiembrie 2011, în cuprinsul căreia se reţine că a rămas de restituit suprafaţa de 29.509,12 mp teren agricol intravilan, cu privire la care se propune acordarea unor despăgubiri în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005.
68. Reclamantul are calitate de moştenitor legal al cesionarului şi, în această calitate, a formulat prezenta acţiune civilă în justiţie, solicitând instanţei, în temeiul art. 35 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, să oblige Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de compensare prin puncte, pentru partea din imobilul teren care nu mai poate fi restituită în natură şi pentru care nu se mai pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca numărul de puncte să fie stabilit prin raportare la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.
69. Acţiunea reclamantului a fost admisă, astfel cum a fost formulată, prin Sentinţa civilă nr. 128 din 18 ianuarie 2024 a Tribunalului Constanţa - obiectul apelurilor exercitate de cele două părţi aflate în litigiu, apeluri pendinte pe rolul instanţei de sesizare.
70. Apelantul-reclamant consideră că în mod neîntemeiat prima instanţă a fondului nu a procedat la stabilirea efectivă a numărului de puncte la care este îndreptăţit cu titlu compensatoriu pentru terenul asupra căruia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate, iar apelanta-pârâtă contestă existenţa şi întinderea dreptului de proprietate cu privire la care se pretind măsuri reparatorii, apreciind că prin înscrisurile depuse de reclamant nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate şi la dosar nu a fost depusă declaraţia notificatorului din care să rezulte că nu a fost depăşită limita de teren impusă de lege la reconstituire, aceea de 50 ha/proprietar deposedat.
71. Prin urmare, ipoteza dedusă judecăţii este aceea în care, înainte ca notificarea pe care a formulat-o în temeiul legilor de restituire a proprietăţii să fi fost soluţionată (a se vedea Legea nr. 10/2001), Academia Română a înstrăinat drepturile care i se cuvin cu privire la terenul agricol intravilan în suprafaţă de 22 ha, în acest sens fiind încheiată o cesiune de creanţă cu titlu oneros cu autorul reclamantului, persoană fizică, al cărei efect principal constă într-un transfer al dreptului de creanţă ut singuli, din patrimoniul cedentului în acela al cesionarului, cu toate prerogativele acestuia. Ca urmare a menţionatei cesiuni de creanţă, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii (Legea nr. 165/2013), dreptul pretins de cedent, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionar.
72. Or, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie recunoscută de legiuitor în favoarea dobânditorului este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).
73. Prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) din evocata lege se stipulează că punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.
74. Însă, prin derogare, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în situaţia în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).
75. Interpretarea literală a normelor juridice evocate pune în evidenţă, cu îndestulătoare claritate, că, în situaţia unei cesiuni a dreptului la măsuri reparatorii (ipoteză care se verifică în cauza pendinte pe rolul instanţei de trimitere), legiuitorul a reglementat o unică măsură reparatorie care poate fi acordată cesionarului, aceasta fiind compensarea prin puncte, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare. Mai mult, operează în acest caz o compensare plafonată, iar nu una integrală, intenţia legiuitorului fiind aceea de a oferi privilegiul despăgubirii integrale (neplafonate) exclusiv fostului proprietar sau, după caz, moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, întrucât acestea sunt persoanele asupra cărora s-au răsfrânt, direct sau indirect, măsurile de preluare abuzivă.
76. În alte cuvinte, prin derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură [consacrat expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013], în situaţia în care titularul dreptului de proprietate a înstrăinat drepturile care i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii, înainte ca notificarea formulată să fi fost soluţionată definitiv, măsura reparatorie care poate fi acordată în condiţiile noii legi reparatorii este aceea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2). Legiuitorul a reglementat, aşadar, în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, respectiv: titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte.
77. De altfel, statuând în sensul conformităţii art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013 cu normele constituţionale (în acest sens a se vedea: Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 27-38; Decizia nr. 172 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iunie 2019, paragraful 19; Decizia nr. 538 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 22 ianuarie 2024), instanţa de contencios constituţional a constatat că politicile de restituire îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială, ce vizează dreptul de proprietate care îi priveşte, în realitate, doar pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Scopul urmărit de legiuitorul român este reglementarea unor măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice, iar nu crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane. În acest context, Curtea a statuat că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil. Tot astfel, s-a mai arătat că nu s-ar putea considera că aceste măsuri legale ar avea semnificaţia unei exproprieri, ele încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.
78. Astfel fiind, cum titular al acţiunii civile în justiţie nu este Academia Română, în calitatea acesteia de proprietar iniţial al imobilului cu privire la care se pretind măsuri reparatorii (acţiunea fiind introdusă de persoana fizică în patrimoniul căreia a fost transmis, prin intermediul unei cesiuni de creanţă cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii) şi singura măsură reparatorie reglementată imperativ de lege, în acest caz, este compensarea prin puncte, chestiunea legată de forma pe care o pot îmbrăca măsurile reparatorii cuvenite Academiei Române prin legile de reparaţie nu are nicio legătură cu soluţionarea în fond a prezentei cauze deduse judecăţii. O statuare de principiu, sub acest aspect, nu va influenţa sub nicio formă dezlegarea pe care instanţa de trimitere este chemată să o dea procesului, în cauza aflată pe rol.
79. Complementar, se notează că nici din perspectivă procesuală, aceea a limitelor învestirii instanţei de apel, nu se verifică legătura de dependenţă absolut necesară între dezlegarea acestui aspect şi soluţionarea cauzei pe fondul criticilor din apel, întrucât acestea nu vizează natura măsurii reparatorii recunoscute în favoarea cesionarului, aceea a compensării prin puncte. Niciunul dintre apelanţi nu a criticat hotărârea primei instanţe a fondului sub acest aspect, în discuţie fiind doar existenţa şi întinderea dreptului la măsuri reparatorii. Or, atât timp cât prin hotărârea de primă instanţă acţiunea reclamantului a fost admisă, iar împrejurarea legată de natura măsurilor compensatorii recunoscute în favoarea reclamantului nu a fost contestată prin motivele apelurilor declarate, se poate considera că soluţionarea celor două apeluri nu depinde de o statuare cu privire la forma măsurilor reparatorii cuvenite Academiei Române. În absenţa unei asemenea legături, chestiunea de drept care face obiectul primei întrebări rămâne una ipotetică, întrucât ea nu priveşte interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege care să intereseze, în concret, soluţionarea celor două apeluri aflate pe rolul instanţei de trimitere.
80. Faţă de cele expuse se apreciază că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării, aceea ca soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere să depindă de lămurirea chestiunii de drept supuse interpretării de principiu prin mecanismul hotărârii prealabile. Or, această deficienţă face inutilă cercetarea celorlalte condiţii de admisibilitate, care se cer a fi îndeplinite cumulativ, şi împiedică o abordare a fondului chestiunii de drept în discuţie.
81. Asupra celei de-a doua întrebări - "Dacă în interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001, sintagma «se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române» trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013?"
82. Prealabil, se impune a se verifica dacă în raport cu această întrebare sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, condiţii enunţate anterior, cu prilejul evocării art. 519 din Codul de procedură civilă.
83. Astfel, se verifică, cumulativ, condiţiile referitoare la existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în competenţa legală a unui complet de judecată al unei curţi de apel, învestit să judece litigiul în ultimă instanţă, considerentele exprimate în contextul analizei admisibilităţii celei dintâi întrebări fiind pe deplin valabile, în aceste limite.
84. Referitor la cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective se reaminteşte faptul că legiuitorul instituie o dublă condiţie: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei în fond.
85. Referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept având, în mod obligatoriu, anumite caracteristici şi supusă interpretării în anumite condiţii procedurale, Înalta Curte subliniază că aceasta este de esenţa mecanismului de unificare jurisprudenţială constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile cu valoare de principiu şi obligatorie pentru instanţe. Cu toate acestea, legea de procedură nu defineşte sintagma "chestiune de drept", revenindu-i doctrinei şi jurisprudenţei obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rolul de a-i stabili, în timp, conţinutul.
86. Atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut constant că, pentru a fi în prezenţa unei chestiuni de drept, în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, problema de drept identificată trebuie să fie una reală, veritabilă, susceptibilă de a genera interpretări diferite ale unui text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.
87. Întrucât de chestiunea de drept enunţată în cuprinsul actului de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept depinde rezolvarea în fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie nu doar reală, ci şi una importantă şi să se regăsească în soluţia care va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă.
88. Totodată, relativ la această condiţie, a existenţei unei chestiuni de drept, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a precizat că problema de drept care necesită cu pregnanţă să fie lămurită trebuie să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanţei supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu şi acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea Decizia nr. 20 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020).
89. În concluzie, se poate reţine că sintagma "chestiune de drept" are un conţinut semantic complex, menit să identifice, în esenţă, o problemă de drept reală, esenţială şi dificilă.
90. Verificându-se, în contextul acestor considerente doctrinare şi jurisprudenţiale, cerinţa referitoare la învestirea instanţei supreme cu o "chestiune de drept", se constată că aceasta este îndeplinită.
91. Problema de drept care face obiectul sesizării prin cea de-a doua întrebare este una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit sau chiar contradictoriu un text de lege, respectiv art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001, din cauză că acest text intră în concurenţă cu o normă legală adoptată ulterior, art. 15 din Legea nr. 165/2013, cea care limitează dreptul la retrocedare al fostului proprietar deposedat abuziv, la 50 ha, în privinţa terenurilor agricole. Or, examenul în fond al textului normativ vizat prin sesizare presupune un demers de interpretare complexă a legii, pentru a aprecia măsura în care conţinutul normei în dezbatere coincide cu textul ce o formulează sau, în caz contrar, dacă ea trebuie înţeleasă extensiv sau, dimpotrivă, restrictiv.
92. Analiza gramaticală a acestui text legal pune în evidenţă un drept la retrocedare integral, nelimitat, recunoscut în favoarea Academiei Române, sintagma "se retrocedează în totalitate" din cuprinsul formei actuale a normei juridice justificând o astfel de observaţie.
93. Orientările divergente regăsite în hotărârile judecătoreşti ce au fost identificate, dar mai ales în opiniile teoretice exprimate de judecători, derivă din perspectiva diferită pe care aceştia o au asupra Legii nr. 752/2001, în concurs cu Legea nr. 165/2013. Astfel fiind, analiza gramaticală devine insuficientă şi o dezlegare de principiu face absolut necesar apelul la metoda sistematică, precum şi la metoda istorico-teleologică de interpretare a legii.
94. Prin urmare, se apreciază că această problemă de drept este nu doar reală şi esenţială, dar ea prezintă şi un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanţei supreme, printr-o dezlegare de principiu obligatorie.
95. Cât priveşte cerinţa legală a legăturii necesare între dezlegarea chestiunii de drept care face obiectul celei de-a doua întrebări şi soluţionarea cauzei în fond, având în vedere atât soluţia dată litigiului prin sentinţa primei instanţe a fondului, cât şi criticile formulate de partea pârâtă în apel, cele care pun în discuţie atât existenţa dreptului reclamantului la obţinerea unor măsuri reparatorii cu privire la imobilul în litigiu, cât şi întinderea acestui drept, prin raportare la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 165/2013 (norma care limitează dreptul la reconstituire, la 50 ha teren arabil), se poate reţine că soluţia în calea de atac exercitată depinde de lămurirea prealabilă a înţelesului acestei norme legale. Este adevărat că reclamant în procesul pendinte este moştenitorul cesionarului, iar nu titularul iniţial al dreptului de proprietate - Academia Română -, întrucât, prin efectul cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii (Legea nr. 165/2013), dreptul pretins de cedentă prin notificarea pe care a formulat-o, constând în acordarea măsurilor reparatorii aferente unui imobil preluat abuziv, a fost transferat către cesionar. Tot atât de adevărat este că atât persoanele care se consideră îndreptăţite la obţinerea unor măsuri reparatorii, cât şi cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire dobândesc doar vocaţia obţinerii unor astfel de măsuri, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv urmând a fi stabilită după epuizarea procedurilor prevăzute de legile restituirii. Cu toate acestea, clarificarea chestiunii legate de întinderea dreptului la reconstituire în patrimoniul cedentului, la nivel vocaţional, rămâne, indiscutabil, una esenţială. Altfel, s-ar ajunge la crearea de noi drepturi pentru terţe persoane, la o reconstituire la care nici proprietarul deposedat abuziv nu ar fi fost îndreptăţit. În alte cuvinte, dacă limitarea la care face referire art. 15 al Legii nr. 165/2013 se aplică şi cedentului, în speţă Academiei Române, nu ar putea fi recunoscut în favoarea cesionarului un drept la obţinerea unor măsuri reparatorii care ar exceda acestei limite legale.
96. Prin urmare, se apreciază că există legătura necesară între dezlegarea acestui aspect, obiect al sesizării, şi soluţionarea cauzei pe fondul criticilor din apel.
97. Din perspectiva condiţiei referitoare la noutatea chestiunii de drept care face obiectul sesizării, preliminar, se evidenţiază caracterul distinct al acesteia, în raport cu cerinţa ca asupra ei să nu fi statuat, anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-un mecanism de unificare a jurisprudenţei.
98. În absenţa unor criterii legale de determinare a conţinutului acestei noţiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudenţa sa constantă (a se vedea Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014), a statuat în sensul că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, cărora instanţele nu le-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept mai vechi (a se vedea Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). În egală măsură, noutatea chestiunii de drept, în înţelesul art. 519 din Codul de procedură civilă, poate constitui şi atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice vechi a devenit actuală, astfel că textele de lege supuse interpretării suscită, recent, în faţa instanţelor de judecată, o dificultate a aplicării lor şi creează premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional (a se vedea Decizia nr. 45 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 934 din 20 noiembrie 2019).
99. Premisele stabilirii caracterului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită rezidă în asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile, aceea de prevenire a jurisprudenţei neunitare, prin evitarea paralelismului şi a suprapunerii cu recursul în interesul legii.
100. În aceşti parametri de evaluare a cerinţei noutăţii chestiunii de drept, se observă că dispoziţiile legale a căror interpretare a prilejuit formularea prezentei sesizări au fost introduse în dreptul pozitiv prin Legea nr. 752/2001, respectiv prin Legea nr. 165/2013, relevante în evaluarea cerinţei noutăţii fiind dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie prin aplicarea acestor norme juridice, respectiv dificultatea aplicării prezente a acestora.
101. Verificările efectuate pun în evidenţă faptul că la nivelul celor 14 curţi de apel din ţară nu există încă bine conturată o jurisprudenţă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 raportat la art. 15 din Legea nr. 165/2013. Instanţele nu s-au confruntat cu problematica adusă în discuţie prin actuala sesizare, iar numărul hotărârilor care o reflectă este, în prezent, unul nesemnificativ, fiind depusă jurisprudenţă exclusiv de la nivelul Tribunalului Bucureşti, care se adaugă celei provenind de la nivelul Tribunalului Constanţa.
102. În aceste circumstanţe, relevante apar a fi opiniile teoretice exprimate de către judecătorii instanţelor arondate curţilor de apel din ţară, care pun în evidenţă existenţa unei abordări diferite a chestiunii de drept ce formează obiectul celei de-a doua întrebări şi care au astfel aptitudinea de a conduce, în viitor, la o jurisprudenţă neunitară, în condiţiile existenţei unor cereri de restituire formulate de Academia Română, care nu au fost soluţionate definitiv, în acest sens fiind menţiunile instanţei de sesizare.
103. Rezultă că nu există o practică judiciară bine conturată, că nu a fost cristalizată o opinie majoritară, exprimată jurisprudenţial, astfel că scopul urmărit prin declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, acela de a preveni o practică neunitară, poate fi atins, fiind astfel îndeplinită şi condiţia noutăţii chestiunii de drept, evaluată din perspectiva actualităţii acesteia, a aptitudinii de a crea, în viitor, o divergenţă jurisprudenţială.
104. Din verificările efectuate se constată că este întrunită, de asemenea, cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior asupra chestiunii de drept enunţate.
105. Totodată, nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu există, în prezent, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii, în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.
106. În concluzie, îndeplinite fiind, concomitent, toate condiţiile legale de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile poate fi activat în privinţa celei de-a doua întrebări ce face obiectul sesizării.
107. Examenul în fond al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 - obiect al celei de-a doua întrebări din actul de sesizare - presupune un demers de interpretare a legii, realizat în scopul determinării conţinutului şi sensului normei juridice civile în dezbatere, pentru a se putea concluziona cu privire la aplicarea acesteia, extensiv sau, dimpotrivă, restrictiv.
108. Orientările divergente, regăsite mai ales în opiniile teoretice exprimate de judecători, derivă din perspectiva diferită pe care aceştia o au asupra Legii nr. 752/2001 în concurs cu Legea nr. 165/2013. Astfel, într-o orientare se consideră că este vorba despre un conflict de specialitate (între o normă specială şi alta generală), care se rezolvă prin aplicarea principiului lex specialis derogat generali în favoarea Academiei Române, în sensul recunoaşterii unui drept la reconstituire nelimitat, integral, inclusiv în privinţa terenurilor agricole. Într-o altă orientare, dimpotrivă, se consideră, urmărind succesiunea în timp a celor două legi, că acest conflict se rezolvă prin aplicarea principiului lex posterior derogat priori; Legea nr. 165/2013 fiind adoptată în scopul unificării şi finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv, sintagma "se retrocedează în totalitate" trebuie interpretată în concordanţă cu principiile generale cuprinse în legile de restituire, adică prin limitarea suprafeţelor agricole la 50 ha de proprietar, indiferent de titular.
109. În aceste condiţii, analiza literală devine insuficientă, iar dezlegarea face necesar apelul la alte metode de interpretare a legii, fiind avute în vedere interpretarea sistematică (contextuală), care rămâne esenţială pentru a stabili caracterul general ori special al unei norme de drept, precum şi interpretarea istorico-teleologică, cea care are în vedere finalitatea urmărită de legiuitor, precum şi contextul istoric la momentul adoptării legilor.
110. În privinţa Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, relevante sunt dispoziţiile art. 4 alin. (4), care au următorul conţinut: "Bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (17), precum şi celelalte categorii de bunuri mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau administrarea unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, şi care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1-4, paginile 8.983-8.989, precum şi în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosinţa unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (17), respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu aplicarea prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
111. Interpretarea strict literală a textului legal în dezbatere permite concluzia unei aplicări extensive a normei, în sensul că toate bunurile mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa sau în administrarea unor ministere şi instituţii publice, în proprietatea, în administrarea ori în folosinţa unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative emise în perioada de referinţă 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, fără nicio limitare, această normă legală fiind o aplicaţie particulară a principiului de drept restitutio in integrum.
112. Astfel, art. 4 al Legii nr. 752/2001, reglementează regimul juridic al bunurilor care alcătuiesc patrimoniul Academiei Române, atât al celor existente în acest patrimoniu, cât şi al celor care vor putea fi dobândite prin aplicarea dispoziţiilor legilor de restituire, recunoscând, cu valoare de principiu, dreptul acestei instituţii publice la restituirea bunurilor mobile şi imobile de care a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu. Cu referire expresă la bunurile mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost preluate în mod abuziv în perioada de referinţă precizată, prin alin. (4) al art. 4 al legii se dispune expressis verbis: "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române", sensul literal fiind acela al unei restituiri integrale, în totalitate.
113. O incursiune în evoluţia legislativă a textului normativ supus interpretării pune în evidenţă împrejurarea că, în forma de bază a Legii nr. 752/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 decembrie 2001), prin art. 4 alin. (2) se prevedea textual: "Se restituie, în condiţiile legii, în patrimoniul Academiei României, bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu."
114. Relevantă este împrejurarea că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 (intrată în vigoare la data de 18 decembrie 2002) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004, cu modificările ulterioare, a fost introdus alin. (2) al art. 3 al Legii nr. 10/2001, prin care se stipula că ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul respectivei legi.
115. Academia Română, fiind o instituţie de interes public naţional, de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 752/2001], se încadra în sfera subiectelor de drept menţionate în cuprinsul art. 3 alin. (2) al ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, fiind exclusă, aşadar, de sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001.
116. În acest context istoric şi legislativ, legiuitorul a intervenit ulterior, prin legi succesive de completare şi de modificare a dispoziţiilor art. 4 al Legii nr. 752/2001, pentru a reglementa un cadru legal specific şi absolut necesar realizării dreptului la restituire a bunurilor care au aparţinut patrimoniului Academiei Române şi de care această instituţie a fost deposedată în mod abuziv (cu sau fără titlu).
117. În acest sens, prin Legea nr. 396/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 14 octombrie 2004) a fost completat art. 4 al Legii nr. 752/2001 cu alineatele (4)-(7), menţionându-se textual: "(4) Terenurile forestiere care au aparţinut Academiei Române se retrocedează acesteia (...)."
118. Expunerea de motive (ratio legis) care a fundamentat adoptarea acestei legi completatoare pune în evidenţă intenţia legiuitorului de a proceda la o retrocedare in integrum, în favoarea Academiei Române, prin înlăturarea omisiunii din cuprinsul Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2000), care "reglementează la art. 9 alin. (3) numai retrocedarea terenurilor agricole, care pe baza actelor doveditoare au constituit patrimoniul Academiei Române, fiind omise de la retrocedare terenurile forestiere".
119. În continuare, prin Legea nr. 564/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004), a fost completat art. 4 al Legii nr. 752/2001, prin introducerea alin. (21), cu următorul conţinut: "(21) Terenurile cu destinaţie agricolă, retrocedate Academiei Române conform prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi comasate prin schimburi de terenuri cu Agenţia Domeniilor Statului. Bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic care au aparţinut Academiei Române şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, sau în proprietatea unor persoane juridice, prin acte normative emise în perioada 1947-2004, se retrocedează în totalitate Academiei Române. Administrarea bunurilor silvice retrocedate Academiei Române se va realiza prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva. Academia Română poate dobândi, în patrimoniul ei agrosilvic, bunuri mobile şi imobile, agricole şi silvice, proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, în administrare sau în folosinţă, de la Agenţia Domeniilor Statului, de la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi de la primării, iar pentru administrarea eficientă a acestor bunuri Academia Română poate încheia parteneriat public-privat cu agenţi economici interni şi externi." Totodată după alineatul (7) s-a introdus alineatul (8), cu următorul cuprins: "(8) Restituirea altor categorii de imobile care au aparţinut Academiei Române se face în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din lege. Termenul prevăzut la art. 21 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
120. Ulterior, art. 4 al Legii nr. 752/2001 a fost completat, succesiv, prin Legea nr. 251/2007, precum şi prin Legea nr. 133/2008.
121. În cuprinsul expunerii de motive la adoptarea Legii nr. 133/2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 9 iulie 2008), legiuitorul se referă explicit la existenţa unor reglementări specifice adoptate în materia restituirii proprietăţii Academiei Române, subliniind că, în contextul mai amplu al modificărilor intervenite în cadrul general, s-a ajuns la anumite necorelări. Astfel fiind, în aprecierea legiuitorului, "Modificările şi completările propuse sunt absolut necesare pentru a avea un cadru legislativ clar cu prevederi neechivoce prin care să se rezolve drepturile patrimoniale ale Academiei Române".
122. Ansamblul acestei expuneri de motive pune în evidenţă, cu îndestulătoare claritate, voinţa legiuitorului la adoptarea acestei legi, aceea de a crea un cadru legislativ specific, distinct de cadrul legislativ general, care să "rezolve drepturile patrimoniale ale Academiei Române", printr-o repunere integrală în drepturi, cu privire la toate bunurile care au aparţinut acestei instituţii şi care au fost preluate abuziv (cu sau fără titlu) în perioada de referinţă a Legii nr. 752/2001. De altfel, în cuprinsul raportului întocmit de comisia parlamentară din cadrul Camerei Deputaţilor, sesizată în fond în procedura legislativă, se menţionează explicit: "Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, în sensul eliminării necorelărilor cu legile proprietăţii în ceea ce priveşte patrimoniul Academiei şi pentru a avea un cadru legislativ clar, cu prevederi neechivoce, prin care să se rezolve drepturile patrimoniale ale instituţiei, cu aplicarea principiului «restitutio in integrum» pentru terenurile agricole şi forestiere pe care Academia Română le-a deţinut în proprietate şi care au fost preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989."
123. Legea nr. 752/2001 a fost republicată în data de 7 mai 2009 [în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 133/2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române], dându-se textelor o nouă numerotare, dată de la care dispoziţiile actualului art. 4 al legii au rămas neschimbate.
124. Într-o primă concluzie, se poate reţine că atât textul normei supuse interpretării (ale cărui dispoziţii sunt neechivoce), contextul istoric şi cel legislativ în care au fost adoptate Legea nr. 752/2001 şi legile de completare care i-au urmat, cât şi finalitatea dorită prin adoptarea acestora, legea în ansamblul ei, reflectă, cu suficientă claritate, intenţia legiuitorului, exprimată în sensul unei restituiri în integralitate (restitutio in integrum), a repunerii Academiei Române în situaţia anterioară preluărilor abuzive, cu privire la toate bunurile care i-au aparţinut în proprietate privată, în perioada de referinţă a Legii nr. 752/2001.
125. Cu privire la Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013) se reţine că acest act normativ instituie o nouă procedură de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist şi, în acelaşi timp, modifică/abrogă acte normative adoptate anterior în această materie, în scopul declarat prin expunerea de motive, acela al asigurării unor mecanisme juridice prin care să poată fi finalizat procesul de restituire a proprietăţii în România (legea a fost adoptată ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost subliniată necesitatea adoptării de către autorităţile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie, prin implementarea urgentă a unor proceduri noi, simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză).
126. În raport cu dispoziţiile generale ale legii, cuprinse în capitolul I (art. 4 raportat la art. 3 pct. 1), domeniul de aplicare al acestui act normativ include: a) cererile formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor); b) cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţate în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
127. Conform art. 15 din Legea nr. 165/2013 (în redactarea de bază, care este şi cea actuală întrucât textul nu a suportat modificări), "Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar".
128. Acest text normativ a făcut obiectul controlului de constituţionalitate în mod repetat (în acest sens a se vedea: Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 30 octombrie 2017; Decizia nr. 477 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.191 din 8 decembrie 2020; Decizia nr. 614 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 aprilie 2023), instanţa de contencios constituţional fiind aceea care a relevat că prin intermediul legilor speciale reparatorii [referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (3) şi ale art. 9 din Legea fondului funciar nr. 18/1991] legiuitorul a consacrat posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru persoanele fizice, în limita a 50 ha de proprietar deposedat. Curtea a constatat că reconstituirea dreptului de proprietate privată se realizează asupra terenurilor cu destinaţie agricolă, indiferent că acestea sunt situate în intravilanul sau în extravilanul localităţilor.
129. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că Legea nr. 10/2001, prin art. 8 alin. (1), clarifică relaţia dintre măsurile de restituire reglementate de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 10/2001, stabilind că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării şi nici cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000. Deşi Legea nr. 10/2001 nu reglementează nicio limitare sub aspectul suprafeţei în privinţa restituirii imobilelor care intră sub incidenţa sa, instituind, aşadar, o restitutio in integrum, prin prevederile art. 8 alin. (1) exclude din sfera sa de aplicare terenurile care la data preluării erau agricole, plasându-le implicit în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991, care instituie limitarea expresă la 50 ha, observată.
130. Astfel fiind, instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că art. 15 din Legea nr. 165/2013 reglementează limita care trebuie respectată pentru soluţionarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole rezultată din coroborarea dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilite de aceste acte normative. Prin urmare, art. 15 din Legea nr. 165/2013 stabileşte relaţia dintre cele două legi de restituire, precizând că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, indiferent că sunt în intravilanul sau în extravilanul localităţilor, nu trebuie să depăşească 50 ha/proprietar deposedat. Aşadar, noua reglementare nu permite depăşirea cotei maxime stabilite de lege prin alternanţa dintre măsurile reparatorii cuprinse în cele două legi. Curtea a apreciat că o viziune contrară ar duce la caracterul iluzoriu al cotei de 50 ha - condiţie de ordine publică în domeniul restituirilor - pentru că, în realitate, aceasta ar privi numai terenurile extravilane agricole, iar cele intravilane agricole ar urma să se restituie fără nicio limită. În acest fel ar fi schimbat criteriul avut în vedere de legiuitor atunci când a adoptat Legea nr. 18/1991, în sensul că acesta s-ar circumscrie caracterului intravilan/extravilan în determinarea limitei de 50 ha când, în realitate, legea se referă la criteriul categoriei de folosinţă a terenurilor. Art. 15 din Legea nr. 165/2013 are caracter explicativ, fără a aduce vreun element novatoriu în privinţa substanţei măsurilor de restituire sau a procedurii de restituire (Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017, paragraful 30).
131. Prin urmare, se poate reţine că Legea fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 169/1997 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997) este cea care a limitat stabilirea dreptului de proprietate privată în privinţa terenurilor agricole, prin art. 9, având următoarea redactare: "(1) Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeţei de teren de 10 ha de familie, în echivalent arabil, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru diferenţa dintre această suprafaţă şi cea pe care au adus-o în cooperativa agricolă de producţie sau care a fost preluată în orice mod de aceasta, până la limita suprafeţei prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează să se facă în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi. (2) Persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, potrivit legii, în limita suprafeţei de teren de până la 10 ha de familie şi cărora li s-a aplicat cota de reducere, potrivit art. 14 alin. (3) din lege, pot formula cerere pentru suprafeţele de teren care au constituit această cotă. Cererile se formulează în cazul în care cota de reducere a depăşit procentul de 5%."
132. Rezultă din textul normei evocate că limita de 50 ha teren/proprietar deposedat, introdusă în materie de restituire a proprietăţilor funciare, îşi are fundamentul istoric în Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Or, art. 8 al acestui act normativ, prin dispoziţii derogatorii, a exceptat de la expropriere şi a lăsat în proprietatea titularilor de drepturi reale următoarele bunuri: orezăriile existente, bunurile agricole aparţinând mănăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor bisericeşti, bunurile Domeniilor Coroanei, ale Eforiilor şi aşezămintelor spitaliceşti, precum şi cele ale Academiei Române, Casei Şcolilor şi celorlalte aşezăminte de cultură, ale composesoratelor, urbariatelor, obştiilor şi cooperativelor săteşti, de asemenea şi fâneţele şi păşunile aparţinând comunelor şi în general toate bunurile făcând parte din patrimoniul statului.
133. Rezultă că Academia Română nu poate intra sub incidenţa dispoziţiilor restrictive ale Legii nr. 18/1991, atât timp cât limita maximă de 50 ha teren/proprietar deposedat, prevăzută de legea fondului funciar, a fost introdusă în considerarea art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, iar aplicarea acestui text normativ a vizat exclusiv persoanele fizice, ale căror proprietăţi agricole au fost expropriate. Or, Academia Română a fost exclusă de la aplicarea Legii pentru înfăptuirea reformei agrare, prin dispoziţii exprese ale legii (art. 8).
134. Ulterior, în data de 12 ianuarie 2000, a intrat în vigoare Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. În cuprinsul art. 3 alin. (2) se arată textual: "Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face pentru diferenţa dintre suprafaţa de 10 ha de familie şi cea adusă în cooperativa agricolă de producţie sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat."
135. Cu referire expresă la bunurile Academiei Române, prin art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 (astfel cum a fost modificat de pct. 14 al art. I, titlul VI din Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005), se precizează: "Terenurile agricole care au aparţinut cu titlu de proprietate Academiei Române, universităţilor, instituţiilor de învăţământ superior cu profil agricol şi unităţilor de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora."
136. Totodată, alin. (4) introdus de pct. 16 al art. I, titlul VI din Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, are următorul conţinut: "Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care au aparţinut Academiei Române se face prin comasarea terenurilor de către Agenţia Domeniilor Statului, la cererea Academiei Române, dacă nu se afectează vechile amplasamente ale foştilor proprietari şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu completările ulterioare."
137. Legea nr. 1/2000 este cea care statuează în mod expres, aşadar, că terenurile agricole revin în proprietatea Academiei Române, integral, fără indicarea vreunei limitări în ceea ce priveşte întinderea dreptului.
138. Este adevărat că nici Legea nr. 10/2001 nu instituie o limitare expresă sub aspectul întinderii dreptului de proprietate, în privinţa imobilelor care intră sub incidenţa sa, reconstituirea urmând a se realiza prin aplicarea principiului restitutio in integrum, însă, prin prevederile art. 8 alin. (1), această lege exclude din sfera ei de aplicare terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi pe cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000, plasându-le în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991. Or, Legea nr. 18/1991 impune expres o limitare a întinderii dreptului la reconstituire, la 50 ha/proprietar deposedat, astfel cum a fost anterior enunţat.
139. În acest context legislativ, instanţa de contencios constituţional a statuat (a se vedea supra, Decizia nr. 384 din 6 iunie 2017) în sensul că art. 15 din Legea nr. 165/2013 reglementează limita care trebuie respectată pentru soluţionarea cererilor de restituire vizând terenuri intravilane agricole, rezultată din coroborarea dintre Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, precizând că noua reglementare nu permite depăşirea cotei maxime stabilite de lege prin alternanţa dintre măsurile reparatorii cuprinse în cele două legi, cu referire la legile fondului funciar, căci doar acestea instituie o cotă maximă.
140. Analiza contextului în care au fost adoptate toate aceste legi speciale de reparaţie, precum şi a finalităţii urmărite de legiuitor, coroborată cu o analiză primară a textelor normative supuse dezbaterii, permite cea de-a doua concluzie, referitoare la întinderea dreptului la restituire al Academiei Române.
141. Astfel, limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută în materie de restituire a proprietăţilor cu privire la terenurile agricole, iniţial prin legile fondului funciar, iar ulterior prin art. 15 al Legii nr. 165/2013, îşi are fundamentul istoric în Legea nr. 187/1945 şi priveşte numai persoanele fizice, ale căror terenuri au fost expropriate în scopul înfăptuirii reformei agrare. Or, bunurile aflate în patrimoniul Academiei Române au fost excluse de la expropriere, prin dispoziţii exprese ale Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Restituirea proprietăţii în privinţa terenurilor agricole este, prin urmare, una limitată numai în privinţa persoanelor fizice beneficiare ale legilor fondului funciar, până la nivelul suprafeţei maxime de 50 ha/proprietar deposedat, corespunzătoare limitei maxime la expropriere, impuse anterior prin art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945.
142. Bunurile care au făcut obiectul dreptului de proprietate al Academiei Române nu au trecut în proprietatea statului prin exproprierea realizată în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Astfel fiind, limitarea dreptului la restituire, prin dispoziţii ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost aceasta modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997, nu vizează proprietăţile de care a fost deposedată abuziv Academia Română şi cu privire la care aceasta solicită, în prezent, măsuri reparatorii.
143. Academia Română nu a beneficiat de măsuri reparatorii cu privire la terenuri agricole în privinţa cărora să opereze o cotă maximă de reconstituire, în baza legilor fondului funciar, iar intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu a adus nici ea modificări de substanţă, în această chestiune, atât timp cât nu limitează, sub nicio formă, dreptul la reconstituire, pentru terenurile ce-i sunt supuse reglementării. În acest context, art. 15 din Legea nr. 165/2013, cel care vine să clarifice relaţia dintre măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 10/2001, are doar un caracter explicativ, fără a aduce vreun element novatoriu în privinţa întinderii dreptului la restituire, şi nu poate contrazice concluzia unei repuneri integrale în drepturi, în favoarea Academiei Române.
144. În consecinţă, atât din perspectiva Legii nr. 752/2001, cât şi din perspectiva Legii nr. 165/2013, intenţia legiuitorului în privinţa dreptului la restituire al Academiei Române a fost aceea a unei restituiri în integralitate, a repunerii Academiei Române în situaţia anterioară preluărilor abuzive, cu privire la toate bunurile care i-au aparţinut în proprietate, în perioada de referinţă a Legii nr. 752/2001, în acest sens urmând a fi interpretate şi aplicate textele normative care reglementează acest drept.
145. Cu toate acestea, coexistenţa art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001, conform căruia se retrocedează în totalitate toate bunurile mobile şi imobile care, rationae materiae şi rationae temporis, intră în sfera de aplicare a acestui text de lege, cu art. 15 din Legea nr. 165/2013, introdus ulterior, prin care este reglementată imperativ limita ce trebuie respectată pentru soluţionarea cererilor de restituire vizând terenuri agricole, rezultată din coroborarea Legii nr. 10/2001 cu Legea nr. 18/1991, precum şi cu Legea nr. 1/2000 (limită care se subsumează cotei de 50 ha, stabilite prin aceste din urmă două acte normative) este susceptibilă să conducă, conform prezentei sesizări, la un conflict între norme juridice civile concurente, care se impune a fi soluţionat printr-o interpretare sistematică, în măsură să determine domeniul real de aplicare a acestor norme.
146. Reperul legislativ (art. 15 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), precum şi acela jurisprudenţial (Decizia nr. 28 din 10 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 26 mai 2021) permit aprecierea caracterului special şi derogatoriu al reglementării cuprinse în Legea nr. 752/2001, în raport cu Legea nr. 165/2013, apreciată, doctrinar şi jurisprudenţial, ca fiind o lege generală, o lege-cadru în materia imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist din România, alături de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 10/2001.
147. Prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 au, în mod evident, un domeniu de reglementare circumstanţiat la anumite situaţii şi o specificitate a soluţiilor pe care le propune, derogatorii de la dreptul comun. Astfel, ratione materiae, se referă la bunuri mobile şi la bunuri imobile care au aparţinut Academiei Române, preluate prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948) şi prin alte acte normative sau administrative, precum şi la alte imobile a căror restituire se face în condiţiile Legii nr. 10/2001, prevăzând expres că Academiei Române nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; ratione personae, reglementează dreptul la retrocedare în totalitate al unui anume subiect de drept, şi anume al Academiei Române; ratione temporis, se referă nu doar la bunurile preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, după cum este cazul imobilelor guvernate de Legea nr. 10/2001, ci şi la cele preluate în perioada 1 ianuarie 1990-14 decembrie 2004.
148. Totodată, caracterul prioritar al normei speciale decurge din chiar finalitatea adoptării ei, demonstrând intenţia legiuitorului de a deroga de la norma generală, prin prevederi de strictă interpretare şi aplicare.
149. Or, conflictul între norma specială şi norma generală se rezolvă prin aplicarea principiului lex specialis derogat generali sau lex generalis non derogat speciali.
150. Conform acestei reguli, legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, excluse fiind acelea în care legiuitorul a stabilit un regim special şi derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, prioritare faţă de norma de drept comun.
151. Norma specială nu se completează cu norma generală, ele nu pot coexista, pentru motivul că se exclud reciproc. Mai mult, norma specială nu poate fi modificată sau abrogată de o normă generală ulterioară decât în mod expres; fiind derogatorie de la norma generală, se aplică cu prioritate, chiar şi atunci când este anterioară normei generale, ori de câte ori o ipoteză intră sub incidenţa prevederilor ei.
152. Ca atare, coexistenţa art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 cu art. 15 din Legea nr. 165/2013, introdus ulterior, nu poate contrazice concluzia unei retrocedări integrale, în totalitate, a bunurilor Academiei Române, cele care, ratione materiae şi ratione temporis, se încadrează în sfera bunurilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001. Presupusul conflict între cele două legi se rezolvă prin aplicarea principiului specialia generalibus derogant, în favoarea Legii nr. 752/2001, care prezintă toate caracteristicile unei legi speciale. Or, a fost demonstrat că legea specială recunoaşte dreptul Academiei Române la o restituire integrală, deplină, a bunurilor care i-au aparţinut.
153. În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, luând act că potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa supremă este chemată să dezlege de principiu chestiunea de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, răspunzând celei de a doua întrebări, statuează în sensul că sintagma "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române" nu trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013.
Admite, în parte, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.753/118/2023 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare, sintagma "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române" nu trebuie raportată la limita de 50 ha de proprietar deposedat prevăzută de art. 15 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 752/2001, măsurile reparatorii cu privire la Academia Română se raportează exclusiv la restituirea în natură sau prin acordarea de bunuri oferite în echivalent ori aceste măsuri reparatorii pot îmbrăca şi forma compensării prin puncte?
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »