§ 175. - Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare

M.Of. 1066

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
141. Astfel, limita de 50 ha de proprietar deposedat, prevăzută în materie de restituire a proprietăţilor cu privire la terenurile agricole, iniţial prin legile fondului funciar, iar ulterior prin art. 15 al Legii nr. 165/2013, îşi are fundamentul istoric în Legea nr. 187/1945 şi priveşte numai persoanele fizice, ale căror terenuri au fost expropriate în scopul înfăptuirii reformei agrare. Or, bunurile aflate în patrimoniul Academiei Române au fost excluse de la expropriere, prin dispoziţii exprese ale Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Restituirea proprietăţii în privinţa terenurilor agricole este, prin urmare, una limitată numai în privinţa persoanelor fizice beneficiare ale legilor fondului funciar, până la nivelul suprafeţei maxime de 50 ha/proprietar deposedat, corespunzătoare limitei maxime la expropriere, impuse anterior prin art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945.