§ 155. - Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare

M.Of. 1066

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
121. În cuprinsul expunerii de motive la adoptarea Legii nr. 133/2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 9 iulie 2008), legiuitorul se referă explicit la existenţa unor reglementări specifice adoptate în materia restituirii proprietăţii Academiei Române, subliniind că, în contextul mai amplu al modificărilor intervenite în cadrul general, s-a ajuns la anumite necorelări. Astfel fiind, în aprecierea legiuitorului, "Modificările şi completările propuse sunt absolut necesare pentru a avea un cadru legislativ clar cu prevederi neechivoce prin care să se rezolve drepturile patrimoniale ale Academiei Române".