§ 111. - Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare

M.Of. 1066

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
78. Astfel fiind, cum titular al acţiunii civile în justiţie nu este Academia Română, în calitatea acesteia de proprietar iniţial al imobilului cu privire la care se pretind măsuri reparatorii (acţiunea fiind introdusă de persoana fizică în patrimoniul căreia a fost transmis, prin intermediul unei cesiuni de creanţă cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii) şi singura măsură reparatorie reglementată imperativ de lege, în acest caz, este compensarea prin puncte, chestiunea legată de forma pe care o pot îmbrăca măsurile reparatorii cuvenite Academiei Române prin legile de reparaţie nu are nicio legătură cu soluţionarea în fond a prezentei cauze deduse judecăţii. O statuare de principiu, sub acest aspect, nu va influenţa sub nicio formă dezlegarea pe care instanţa de trimitere este chemată să o dea procesului, în cauza aflată pe rol.