§ 45. - Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare

M.Of. 1066

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
24. De asemenea, s-a reţinut că această chestiune este foarte importantă, întrucât instanţa învestită cu soluţionarea cauzei trebuie să stabilească dacă un proprietar deposedat, în speţă Academia Română, ştiind că nu poate primi în proprietate decât terenuri în natură cu titlul de măsuri reparatorii, putea cesiona drepturile sale uneia sau mai multor persoane, în privinţa acestora din urmă operând prevederea generală care limitează dreptul de restituire la 50 ha de proprietar deposedat, pe teritoriul întregii ţări. În acest context, se impune a fi lămurită şi problema dacă limita de 50 ha de proprietar deposedat se referă doar la restituirea în natură sau nu prezintă relevanţă natura măsurilor reparatorii, acestea putând fi chiar cumulate, dar în limita prevăzută de lege pentru un singur proprietar deposedat.