§ 142. - Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare

M.Of. 1066

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
108. Orientările divergente, regăsite mai ales în opiniile teoretice exprimate de judecători, derivă din perspectiva diferită pe care aceştia o au asupra Legii nr. 752/2001 în concurs cu Legea nr. 165/2013. Astfel, într-o orientare se consideră că este vorba despre un conflict de specialitate (între o normă specială şi alta generală), care se rezolvă prin aplicarea principiului lex specialis derogat generali în favoarea Academiei Române, în sensul recunoaşterii unui drept la reconstituire nelimitat, integral, inclusiv în privinţa terenurilor agricole. Într-o altă orientare, dimpotrivă, se consideră, urmărind succesiunea în timp a celor două legi, că acest conflict se rezolvă prin aplicarea principiului lex posterior derogat priori; Legea nr. 165/2013 fiind adoptată în scopul unificării şi finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv, sintagma "se retrocedează în totalitate" trebuie interpretată în concordanţă cu principiile generale cuprinse în legile de restituire, adică prin limitarea suprafeţelor agricole la 50 ha de proprietar, indiferent de titular.