§ 146. - Decizia 355/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare

M.Of. 1066

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
112. Astfel, art. 4 al Legii nr. 752/2001, reglementează regimul juridic al bunurilor care alcătuiesc patrimoniul Academiei Române, atât al celor existente în acest patrimoniu, cât şi al celor care vor putea fi dobândite prin aplicarea dispoziţiilor legilor de restituire, recunoscând, cu valoare de principiu, dreptul acestei instituţii publice la restituirea bunurilor mobile şi imobile de care a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu. Cu referire expresă la bunurile mobile şi imobile care au aparţinut Academiei Române şi care au fost preluate în mod abuziv în perioada de referinţă precizată, prin alin. (4) al art. 4 al legii se dispune expressis verbis: "se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române", sensul literal fiind acela al unei restituiri integrale, în totalitate.