Capitolul ii - FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE CERTIFICARE, A AUDITURILOR ŞI A ORGANISMELOR DE CERTIFICARE - Regulamentul 2358/20-nov-2025 de stabilire a normelor privind sistemele de certificare, organismele de certificare şi auditurile în temeiul Regulamentului (UE) 2024/3012 al Parlamentului European şi al Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
CAPITOLUL II:FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE CERTIFICARE, A AUDITURILOR ŞI A ORGANISMELOR DE CERTIFICARE
Art. 4: Structura de guvernanţă
(1)Sistemele de certificare trebuie să instituie o structură de guvernanţă solidă pentru a se asigura că sistemul dispune de capacitatea juridică şi tehnică, de imparţialitatea şi independenţa necesare pentru a-şi îndeplini sarcinile. O astfel de structură de guvernanţă trebuie să includă un comitet format din membri independenţi care îşi asumă responsabilitatea fiduciară pentru organizaţie şi funcţionează în conformitate cu proceduri transparente. În funcţie de sfera lor de aplicare a certificării, sistemele de certificare trebuie să instituie un comitet tehnic sau un sistem echivalent de asistenţă tehnică specializată, care trebuie să includă toate părţile interesate relevante, în măsura posibilului, pentru a oferi consiliere conducerii sistemului cu privire la aspectele tehnice. Sistemele de certificare trebuie să întreprindă consultări transparente cu părţile interesate pentru orice nouă versiune sau actualizare majoră a cerinţelor generale, proceselor şi orientărilor sistemului.
(2)Sistemele de certificare trebuie să stabilească norme şi proceduri pentru a evita conflictele de interese în cadrul procesului decizional. Ca standard minim, acestea trebuie să asigure aplicarea unui sistem de control şi echilibru pentru a se asigura că nicio parte interesată, care are un interes legitim în rezultatul unei decizii, nu poate avea o influenţă decisivă asupra respectivei decizii. Persoanele aflate într-o potenţială situaţie de conflict de interese trebuie să fie excluse de la luarea deciziilor în cadrul sistemelor de certificare. Sistemele de certificare trebuie să instituie proceduri adecvate şi o pistă de audit pentru identificarea şi documentarea acestor cazuri, pe care trebuie să le revizuiască periodic în cadrul propriilor sisteme interne de control.
Art. 5: Monitorizarea internă, procedura de depunere a reclamaţiilor şi sistemul de gestionare a documentelor
(1)Sistemele de certificare trebuie să instituie un sistem de monitorizare internă pentru a verifica conformarea operatorilor cu normele şi procedurile aplicate de sistemele respective şi pentru a asigura calitatea activităţilor desfăşurate de auditorii organismelor de certificare. Monitorizarea internă se efectuează cel puţin o dată pe an sau cel puţin cu o frecvenţă egală cu cea a auditurilor, pentru a reflecta sfera de aplicare a sistemului în materie de certificare, precum şi nivelul de risc al activităţilor desfăşurate de operatori. În cadrul monitorizării interne, sistemele de certificare trebuie să impună organismelor de certificare să le furnizeze toate rapoartele auditurilor de certificare, auditurilor de recertificare sau auditurilor de monitorizare ("audituri"). Monitorizarea internă trebuie să acopere un eşantion aleatoriu şi bazat pe riscuri al rapoartelor de audit corespunzătoare întocmite de fiecare organism de certificare.
(2)Sistemele de certificare trebuie să stabilească proceduri pentru depunerea şi tratarea reclamaţiilor depuse împotriva operatorilor sau a organismelor de certificare. Aceste proceduri trebuie să permită transmiterea reclamaţiilor pe cale electronică şi trebuie să asigure protecţia persoanelor fizice sau juridice care raportează încălcări sau depun reclamaţii cu bună-credinţă, în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului (2).
(2)Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO L 305, 26.11.2019, p. 17, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2019/1937/oj).
(3)Sistemele de certificare trebuie să ţin un registru al tuturor reclamaţiilor. La cererea Comisiei sau a statului membru în care a fost depusă reclamaţia, sistemele de certificare au obligaţia de a furniza solicitantului toate documentele referitoare la o reclamaţie şi la tratarea acesteia.
(4)Sistemele de certificare trebuie să asigure urmărirea efectivă a rezultatelor monitorizării interne şi ale tratării reclamaţiilor şi, dacă este necesar, să aplice măsurile de remediere şi sancţiunile relevante pentru neconformităţile operatorilor în temeiul normelor şi procedurilor stabilite conform articolului 6 alineatul (1). Atunci când este necesar, sistemele de certificare trebuie să ia măsuri corective cu privire la structura lor de guvernanţă sau la procesul lor de monitorizare internă.
(5)Sistemele de certificare trebuie să instituie un sistem de gestionare a documentelor care să abordeze fiecare dintre următoarele elemente:
a)documentaţia generală a sistemului, de exemplu, manuale, politici, definirea responsabilităţilor;
b)sistemul de control intern al documentelor şi evidenţelor de certificare;
c)reexaminarea sistemului de gestionare a documentaţiei;
d)auditarea şi monitorizarea internă;
e)procedurile de prevenire, identificare şi gestionare a neconformităţilor.
(6)Documentaţia menţionată la alineatul (5) se păstrează timp de cel puţin 5 ani de la încheierea perioadei de monitorizare.
Art. 6: Neconformităţi ale operatorilor
(1)Sistemele de certificare trebuie să instituie un sistem cuprinzător pentru a aborda neconformităţile operatorilor care participă la sistemele de certificare. Ca standard minim, sistemul respectiv trebuie să includă o clasificare clară a neconformităţilor, în funcţie de gradul lor de gravitate, în conformitate cu cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(5). Pentru fiecare tip de neconformitate, sistemele de certificare au obligaţia să stabilească un set de norme şi de proceduri transparente pentru a asigura aplicarea în timp util a măsurilor de remediere şi a sancţiunilor enumerate la articolul 7.
(2)Sistemele de certificare trebuie să clasifice neconformităţile identificate în cursul unui audit ca fiind critice, majore sau minore.
(3)O neconformitate critică constă într-o încălcare a normelor sau a procedurilor sistemului de certificare, de exemplu o fraudă, o neconformitate ireversibilă sau o încălcarea care compromite integritatea sistemului de certificare.
Neconformităţile critice includ cel puţin următoarele:
a)neconformarea cu criteriile de calitate prevăzute la articolele 4-7 din Regulamentul (UE) 2024/3012 şi cu metodologiile de certificare menţionate la articolul 8 din regulamentul respectiv;
b)declaraţii deliberat eronate în descrierii activităţii;
c)falsificarea datelor privind gazele cu efect de seră (GES).
(4)O neconformitate majoră constă într-o încălcare a normelor sau a procedurilor sistemului de certificare care este potenţial reversibilă şi repetată şi care evidenţiază probleme sistematice sau aspecte care, considerate individual sau în combinaţie cu alte neconformităţi, pot conduce la un eşec sistemic fundamental.
Neconformităţile majore includ cel puţin următoarele:
a)probleme sistematice legate de datele privind GES raportate, cum ar fi identificarea unei documentaţii incorecte în peste 10 % dintre alegaţiile incluse în eşantionul reprezentativ;
b)omiterea declarării de către un operator sau grup de operatori a participării la alte sisteme de certificare a eliminării dioxidului de carbon în cursul procesului de certificare;
c)nefurnizarea de informaţii relevante organismului de certificare, cum ar fi informaţiile necesare în scopul unui audit.
(5)O neconformitate minoră constă într-o încălcare a normelor sau a procedurilor sistemului de certificare care are un impact limitat, constituie un caz izolat sau temporar şi nu conduce la un eşec sistemic fundamental dacă nu este corectată.
Art. 7: Măsuri de remediere şi sancţiuni pentru neconformităţi
(1)În cazul unor neconformităţi, operatorilor sau grupurilor de operatori li se aplică măsurile de remediere şi sancţiunile prevăzute la alineatele (2), (3) şi (7).
(2)În cazul neconformităţilor critice, operatorilor care solicită certificarea nu li se eliberează certificatul.
(3)Operatorii cărora nu li s-a eliberat un certificat în conformitate cu alineatul (2) pot solicita din nou certificarea după o perioadă determinată, stabilită de sistemul de certificare în funcţie de caracteristicile activităţii.
(4)Neconformităţile critice identificate în cursul auditurilor de recertificare sau al auditurilor de monitorizare sau prin intermediul procesului intern de monitorizare sau de depunere a reclamaţiilor al unui sistem de certificare conduc la retragerea imediată a certificatului şi la neeliberarea ulterioară a unităţilor certificate.
(5)În cazul neconformităţilor majore, operatorilor care solicită certificarea nu li se eliberează certificatul.
(6)Neconformităţile majore identificate în cursul auditurilor de recertificare sau al auditurilor de monitorizare sau prin intermediul procesului intern de monitorizare sau de depunere a reclamaţiilor al unui sistem de certificare conduc la suspendarea imediată a certificatului. Dacă operatorii nu pun în aplicare acţiunea de remediere în termen de 90 de zile de la notificarea suspendării, certificatul este retras.
(7)În cazul unor neconformităţi minore, sistemele de certificare trebuie să definească perioada de punere în aplicare a măsurilor de remediere, care nu poate depăşi 12 luni de la notificarea acestora.
Art. 8: Schimbarea sistemului de certificare de către operatori sau grupuri de operatori
(1)Sistemele de certificare trebuie să impună unui operator sau grup de operatori să divulge următoarele informaţii în cererea lor de certificare:
a)dacă aceştia sau predecesorii lor legali participă în momentul respectiv la un alt sistem de certificare sau dacă au participat la un alt sistem de certificare în ultimii cinci ani;
b)rapoartele de audit ale ultimelor două audituri de recertificare în cadrul unui alt sistem de certificare, inclusiv, după caz, lista detaliată a constatărilor organismelor de certificare, precum şi orice decizie de suspendare sau retragere a certificatelor acestora în ultimii cinci ani;
c)dacă s-au retras dintr-un sistem anterior de certificare înaintea primului audit de recertificare.
(2)Sistemele de certificare trebuie să excludă din sistem operatorii sau grupurile de operatori în următoarele cazuri:
a)atunci când informaţiile enumerate la alineatul (1) nu au fost comunicate;
b)atunci când operatorii sau grupul de operatori sau predecesorii lor legali nu au trecut cu succes auditul de certificare în cadrul unui alt sistem;
c)atunci când operatorii sau grupul de operatori sau predecesorii lor legali s-au retras dintr-un alt sistem înainte de primul audit de recertificare.
(3)Alineatul (2) litera (b) nu se aplică atunci când auditul de certificare din cadrul unui alt sistem a avut loc cu mai mult de trei ani înainte de cererea de certificare sau dacă, între timp, celălalt sistem şi-a încetat activităţile de certificare, fapt care a împiedicat operatorul sau grupul de operatori să prezinte din nou sistemului cererea lor. În acest caz, sfera de aplicare a auditului de certificare se ajustează pentru a acoperi toate aspectele relevante şi se axează pe deficienţele identificate în auditul de certificare pe care operatorii sau grupul de operatori sau predecesorii lor legali nu l-au trecut cu succes în celălalt sistem.
(4)Alineatul (2) litera (c) nu se aplică atunci când operatorul sau grupul de operatori demonstrează că a avut un motiv valabil care a făcut ca retragerea dintr-un alt sistem să fie inevitabilă sau necesară. Retragerea respectivă nu poate fi cauzată de nicio neconformitate critică sau majoră sau de neglijarea de către operator a punerii în aplicare a cerinţelor sistemului de certificare.
(5)Sistemele de certificare trebuie să se asigure că între ele are loc un schimb eficient şi în timp util în ceea ce priveşte informaţiile menţionate la alineatul (1).
Art. 9: Publicarea informaţiilor de către sistemele de certificare şi conţinutul minim al raportului lor anual privind operaţiunile
(1)Sistemele de certificare trebuie să pună în mod gratuit la dispoziţia publicului pe site-ul lor web cel puţin informaţiile enumerate în anexa IV. Comisia pune aceste informaţii la dispoziţia publicului în registrul Uniunii.
(2)Sistemele de certificare trebuie să listeze în registrele lor operatorii cu un certificat retras, un certificat reziliat sau un certificat expirat, timp de cel puţin 36 luni de la data retragerii, rezilierii sau expirării certificatului. Sistemele de certificare trebuie să facă publică fără întârziere orice modificare a statutului de certificare al operatorilor.
(3)Raportul anual privind operaţiunile menţionat la articolul 14 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2024/3012 trebuie să acopere anul calendaristic precedent şi trebuie să respecte structura şi să aibă conţinutul stabilit în anexa V la prezentul regulament.
Art. 10: Procesul de auditare şi nivelurile de asigurare
(1)Sistemele de certificare trebuie să impună operatorilor sau grupurilor de operatori să treacă cu succes un audit de certificare efectuat de un organism de certificare selectat dintr-o listă de organisme de certificare desemnate de sistemul de certificare, înainte de a le permite să participe la sistem. Un astfel de audit se face întotdeauna la faţa locului şi trebuie să ofere cel puţin o asigurare rezonabilă cu privire la eficacitatea proceselor sale interne.
(2)Operatorii sau grupurile de operatori certificaţi trebuie să facă obiectul unor audituri periodice de recertificare şi de monitorizare, a căror frecvenţă este stabilită în metodologiile de certificare relevante, adoptate în temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2024/3012. Auditul de certificare şi primul audit de recertificare pot avea loc în acelaşi timp, la cererea operatorilor. În cazul auditurilor la nivel de grup, auditurile pot acoperi un eşantion de membri ai grupului respectiv, în conformitate cu articolul 12. Examinatorul tehnic al organismului de certificare este responsabil cu validarea rezultatelor auditurilor.
(3)Sistemele de certificare trebuie să stabilească orientări detaliate privind modul în care sunt planificate şi efectuate auditurile şi modul în care sunt întocmite rapoartele de audit. Sistemele de certificare trebuie să se asigure că organismele de certificare efectuează audituri în conformitate cu standardul EN ISO/IEC 17021-1 coroborat cu EN ISO/IEC 19011 sau echivalent. Sistemele de certificare trebuie să asigure un schimb eficient şi în timp util de informaţii cu privire la audituri pentru a sprijini pregătirea şi desfăşurarea eficace a auditurilor.
(4)Auditurile de certificare şi de recertificare trebuie să acopere cel puţin următoarele elemente:
a)identificarea activităţii întreprinse de operator, relevantă din perspectiva normelor sistemului de certificare;
b)identificarea sistemelor de control relevante ale operatorului şi a organizării generale a acestuia în raport cu normele sistemului de certificare şi verificarea aplicării efective a sistemelor de control relevante;
c)analiza riscurilor care ar putea conduce la inexactităţi materiale, pe baza cunoştinţelor profesionale ale auditorului şi a informaţiilor prezentate de operator;
d)un plan de validare sau de verificare care corespunde analizei riscurilor şi domeniului de aplicare şi complexităţii activităţii operatorului, şi care defineşte metodele de eşantionare care trebuie utilizate în ceea ce priveşte activitatea operatorului respectiv;
e)punerea în aplicare a planului de validare sau de verificare prin colectarea de date în conformitate cu metodele de eşantionare descrise, împreună cu toate dovezile suplimentare relevante, pe care se va întemeia concluzia auditorului;
f)o cerere adresată de organismul de certificare operatorului pentru furnizarea oricăror elemente lipsă ale pistelor de audit, o explicaţie a variaţiilor sau revizuirea declaraţiilor sau a calculelor înainte de formularea unei concluzii finale a auditului;
g)verificarea exactităţii datelor înregistrate de operator;
h)în sensul literei (c), analiza riscurilor trebuie să ia în considerare profilul general de risc al activităţii, în funcţie de nivelul de risc al operatorului. Intensitatea sau sfera auditului, sau ambele, se adaptează la nivelul elementelor de risc global.
(5)Organismul de certificare certifică operatorii sau grupurile de operatori numai dacă aceştia îndeplinesc toate cerinţele următoare:
a)dispun de un sistem de gestionare a documentatelor;
b)dispun de un sistem de păstrare în condiţii siguranţă şi de examinare a tuturor dovezilor legate de declaraţiile pe care le prezintă sau pe care se bazează, iar sistemul respectiv poate face obiectul unui audit;
c)păstrează toate dovezile necesare pentru a se conforma prezentului regulament şi Regulamentului (UE) 2024/3012 timp de cel puţin cinci ani de la încheierea perioadei de monitorizare sau mai mult, dacă legislaţia naţională impune acest lucru;
d)îşi asumă responsabilitatea pentru pregătirea oricăror informaţii legate de auditarea acestor dovezi.
Art. 11: Auditarea eliminării dioxidului de carbon şi a calculării emisiilor din sol
(1)Sistemele de certificare trebuie să impună operatorilor să furnizeze organismelor de certificare planul de activitate şi planul de monitorizare înainte de auditul de certificare, precum şi rapoartele de monitorizare relevante înainte de auditurile de recertificare sau de auditurile de monitorizare.
(2)În scopul auditurilor de recertificare, raportul de monitorizare trebuie să includă informaţiile necesare referitoare la calcularea beneficiului net al eliminării de dioxid de carbon sau a beneficiului net al reducerii emisiilor din sol, în conformitate cu metodologia de certificare relevantă, precum şi orice informaţii relevante privind conformitatea activităţii cu criteriile de răspundere şi de durabilitate, astfel cum sunt prevăzute în metodologia de certificare aplicabilă.
(3)În scopul auditurilor de monitorizare, raportul de monitorizare trebuie să includă informaţiile necesare referitoare la monitorizarea carbonului stocat şi orice caz de inversare.
(4)La cerere, sistemele de certificare trebuie să ofere Comisiei şi autorităţilor naţionale responsabile cu supravegherea organismelor de certificare acces la rapoartele de audit respective şi la certificatele de conformitate.
Art. 12: Auditarea la nivel de grup pentru agricultura carbonului
(1)Sistemele de certificare trebuie să permită auditarea la nivel de grup la cererea grupurilor de operatori pentru activităţile de agricultură a carbonului numai în următoarele cazuri:
a)zonele în care se desfăşoară activităţile de certificat se află în proximitate geografică şi au caracteristici pedoclimatice similare, cum ar fi condiţiile de climă sau de sol;
b)în scopul calculării eliminărilor de dioxid de carbon şi a reducerilor emisiilor din sol, activităţile au procese şi proceduri similare;
c)toţi membrii grupului aplică aceeaşi metodologie de certificare relevantă adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/3012;
d)grupul de operatori a instituit un sistem de controale interne care cuprinde un set documentat de activităţi şi proceduri de control bazate pe riscuri, în conformitate cu care o persoană sau un organism identificat (administratorul grupului) este responsabil cu verificarea conformităţii fiecărui membru al grupului cu metodologia de certificare aplicabilă.
(2)Un grup de operatori care solicită un audit la nivel de grup trebuie să desemneze un administrator de grup, care reprezintă legal grupul de operatori şi are responsabilitatea de a se asigura că fiecare operator respectă metodologia de certificare aplicabilă.
(3)Organismele de certificare care efectuează audituri la nivel de grup pot verifica toate activităţile în cauză pe baza unui eşantion de membri ai grupului. Sistemele de certificare trebuie să stabilească orientări privind punerea în aplicare a unei abordări de auditare la nivel de grup, incluzând cel puţin următoarele elemente:
a)rolul administratorului grupului, inclusiv în ceea ce priveşte sistemul de management intern şi procedurile de inspecţie internă ale grupului şi frecvenţa acestora;
b)dimensiunea eşantionului de activităţi în cauză, determinată în conformitate cu alineatul (5).
(4)Un eşantion format dintr-un număr de membri ai grupului echivalent cu rădăcina pătrată a numărului total de membri ai grupului trebuie să fie auditat individual cu frecvenţa stabilită în metodologia de certificare aplicabilă..Acest număr este majorat în cazul unui nivel de risc mai ridicat.
(5)Pentru auditul la nivel de grup, în cazul în care se identifică o neconformitate critică sau majoră la un operator din eşantionul iniţial de membri ai grupului, se auditează un eşantion suplimentar de membri ai grupului, de aceeaşi dimensiune. Neconformitatea sistemică a membrilor grupului din întregul eşantion are ca rezultat, după caz, suspendarea sau retragerea certificării întregului grup. Sistemele de certificare trebuie să stabilească criterii pentru determinarea nivelului general de risc în domeniile acoperite de activităţile grupului şi consecinţele acestui nivel de risc asupra metodei de audit. Eşantionul trebuie să fie reprezentativ pentru întregul grup şi să fie stabilit utilizând o combinaţie între selecţia aleatorie şi selecţia pe bază de risc. Selecţia aleatorie trebuie să reprezinte cel puţin 25 % din membrii eşantionului şi cel puţin 25 % din suprafaţa totală acoperită de activităţile eşantionului. Membrii selectaţi pentru auditul la nivel de grup variază la fiecare verificare, frecvenţa fiind stabilită în metodologia de certificare aplicabilă. O neconformitate critică sau majoră a membrilor individuali ai grupului identificată în cursul unui audit trebuie să fie abordată în conformitate cu articolul 7 alineatele (2)-(6), după caz.
(6)Auditarea administratorului grupului se efectuează întotdeauna la faţa locului. Auditarea membrilor grupului se poate baza pe documente, cu condiţia ca auditurile documentare să poată oferi un nivel de asigurare comparabil cu cel al auditului la faţa locului. Sistemele de certificare trebuie să stabilească dovezile necesare pentru a permite efectuarea de audituri documentare. Declaraţiile pe propria răspundere ale operatorilor nu sunt considerate dovezi suficiente.
Art. 13: Desemnarea organismelor de certificare
(1)Sistemele de certificare trebuie să asigure faptul că organismele de certificare desemnate să efectueze activităţi de audit, inclusiv audituri de certificare (validare), precum şi audituri de recertificare şi monitorizare (verificare), respectă normele prevăzute la prezentul articol, cu excepţia alineatelor (2), (3) şi (4) în cazul organismelor de certificare recunoscute de o autoritate naţională competentă menţionată la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/3012.
(2)Organismele de certificare trebuie să fie acreditate în conformitate cu standardul EN ISO/IEC 17065. Atunci când desfăşoară activităţi de verificare, fie cu resursele sale interne, fie cu alte resurse aflate sub controlul său direct, organismul de certificare trebuie să îndeplinească, de asemenea, cerinţele aplicabile ale standardelor EN ISO/IEC 17029 şi EN ISO 14065. Organismele de certificare trebuie să utilizeze pentru audituri numai alte resurse care au cunoştinţele, experienţa, competenţele şi capacitatea necesare pentru a desfăşura în mod eficace toate activităţile de audit necesare, inclusiv validarea şi verificarea.
(3)Acreditarea organismelor de certificare este efectuată de organismele naţionale de acreditare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (3) şi acoperă domeniul specific de certificare al sistemelor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/3012. Atunci când evaluează calificările unui organism de certificare în sensul alineatului (2), organismul naţional de acreditare trebuie să ţină seama de orice acreditare obţinută anterior pentru grupa de activitate relevantă în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/996 al Comisiei (4) sau cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2067 al Comisiei (5), pentru certificarea agriculturii carbonului sau, respectiv, a eliminărilor permanente de dioxid de carbon şi a stocării carbonului în produse.
(3)Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/765/oj).
(4)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/996 al Comisiei din 14 iunie 2022 privind normele de verificare a criteriilor de durabilitate şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a criteriilor privind riscurile reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinaţiei terenurilor (JO L 168, 27.6.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/996/oj).
(5)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2067 al Comisiei din 19 decembrie 2018 privind verificarea datelor şi acreditarea verificatorilor în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 334, 31.12.2018, p. 94, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/2067/oj).
(4)Organismele de certificare selectează şi numesc echipa de audit în conformitate cu standardul EN ISO/IEC 17021-1 coroborat cu EN ISO/IEC 19011, ţinând cont de competenţele necesare pentru atingerea obiectivelor auditului. Echipa de audit trebuie să aibă cunoştinţele, experienţa, competenţele şi capacitatea necesare pentru a efectua în mod eficace auditul. Atunci când există un singur auditor, acesta trebuie să aibă, de asemenea, cunoştinţele, competenţa, experienţa, pregătirea şi capacitatea de a îndeplini atribuţiile de şef al echipei de audit aplicabile pentru auditul respectiv.
(5)Auditorii aleşi de organismele de certificare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a)să fie independenţi de activitatea auditată;
b)să nu se afle în conflict de interese, de exemplu să nu fie implicaţi în activităţi de consultanţă cu acelaşi operator în ultimii trei ani anteriori auditului;
c)să aibă cunoştinţele, experienţa, competenţele şi capacitatea necesare pentru efectuarea eficace a auditului legat de domeniul de aplicare al sistemului de certificare, inclusiv:
(1)o experienţă de cel puţin doi ani în evaluarea ciclului de viaţă sau un nivel de capacitate relevant dovedit;
(2)experienţă specifică în auditarea calculelor emisiilor de GES în conformitate cu metodologia de certificare relevantă;
(3)În funcţie de tipurile specifice de activităţi auditate, experienţă suplimentară relevantă în domeniile agriculturii, agronomiei, ecologiei, silviculturii, ştiinţelor naturale, silviculturii, ingineriei, materialelor de construcţii şi carbonului încorporat, gestionării energiei sau într-un domeniu conex;
(4)În cazul în care domeniul de aplicare al auditului include verificarea nivelurilor de carbon organic din sol, cunoştinţe tehnice privind ştiinţa solului;
d)pentru auditarea la nivel de grup, aceştia trebuie să aibă experienţă în efectuarea de audituri la nivel de grup.
(6)Sistemul de guvernanţă al organismului de certificare trebuie să asigure cel mai înalt nivel posibil de independenţă în ceea ce priveşte opiniile auditorilor prin aplicarea principiilor rotaţiei auditorilor sau a altor bune practici din domeniu.
(7)Lista organismelor de certificare care nu mai au dreptul de a efectua audituri în cadrul unui sistem de certificare trebuie să fie publicată timp de cel puţin 24 de luni pe site-ul web al sistemului după ultimul audit, cu o indicaţie în acest sens.
Art. 14: Formarea organismelor de certificare
(1)Sistemele de certificare trebuie să instituie cursuri de formare solide pentru auditorii organismelor de certificare desemnate de sistem, care să acopere toate aspectele relevante pentru sfera de aplicare a sistemului. Cursurile trebuie să includă o examinare pentru a demonstra respectarea de către participanţi a cerinţelor de formare în domeniul sau domeniile tehnice în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Auditorii au obligaţia de a participa la cursurile de formare înainte de a efectua audituri în numele sistemului de certificare.
(2)Sistemele de certificare trebuie să implementeze un sistem de monitorizare a statutului auditorilor în materie de formare şi să asigure formarea periodică a auditorilor. Sistemele de certificare trebuie, de asemenea, să ofere organismelor de certificare orientările necesare privind aspectele relevante pentru procesul de certificare, inclusiv actualizările cadrului de reglementare sau constatările relevante rezultate din procesul de monitorizare internă al sistemului de certificare.
Art. 15: Supravegherea organismelor de certificare de către statele membre şi de către Comisie
(1)Sistemele de certificare trebuie să impună organismelor de certificare care efectuează audituri în cadrul sistemului, precum şi operatorilor care participă la sistem să coopereze cu Comisia şi cu autorităţile naţionale competente ale statelor membre, inclusiv prin acordarea accesului la sediile operatorilor, la cerere, precum şi prin punerea la dispoziţia Comisiei şi a autorităţilor naţionale competente ale statelor membre a tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/3012. Organismele de certificare au obligaţia:
a)de a furniza statelor membre informaţiile necesare pentru a supraveghea funcţionarea organismelor de certificare în temeiul articolului 10 din Regulamentul (UE) 2024/3012;
b)de a furniza informaţiile solicitate de Comisie necesare pentru respectarea articolului 13 din Regulamentul (UE) 2024/3012;
c)de a verifica exactitatea informaţiilor introduse în registrul de certificare relevant şi în registrul Uniunii în temeiul articolului 12 din Regulamentul (UE) 2024/3012.
(2)Statele membre pot delega supravegherea organismelor de certificare către organismele naţionale de acreditare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008.
(3)În contextul supravegherii prevăzute la articolul 10 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/3012, statele membre pot stabili proceduri care să permită organismelor de certificare recunoscute de o autoritate naţională competentă menţionată la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/3012, indiferent dacă sediul lor central se află în statul lor membru, să se înregistreze pentru supraveghere, şi pentru efectuarea supravegherii.
(4)Statele membre fac schimb de informaţii şi de bune practici cu privire la modul de supraveghere a funcţionării organismelor de certificare în contextul unui cadru formal de cooperare. Atunci când organismele de certificare efectuează certificarea activităţilor legate de eliminările de dioxid de carbon, agricultura carbonului şi stocarea carbonului în produse în mai multe state membre, statele membre în cauză instituie un cadru comun pentru supravegherea acestor organisme de certificare, inclusiv desemnarea unui stat membru în calitate de supraveghetor principal al auditului.
(5)Autoritatea principală de supraveghere a auditurilor este responsabilă, în cooperare cu celelalte state membre în cauză, de consolidarea şi schimbul de informaţii cu celelalte state membre cu privire la rezultatul supravegherii organismelor de certificare.
(6)În cazul în care un stat membru are îndoieli justificate cu privire la capacitatea unui anumit organism de certificare de a-şi desfăşura activitatea de audit, acesta comunică informaţiile respective celorlalte state membre, Comisiei şi sistemului de certificare în cadrul căruia funcţionează organismul de certificare. Sistemul de certificare în cauză trebuie să investigheze imediat cazul. La încheierea investigaţiei, sistemul de certificare trebuie să informeze statele membre şi Comisia cu privire la rezultatul investigaţiei şi la eventualele măsuri corective luate.
(7)Operatorii şi organismele de certificare care nu respectă sau nu doresc să respecte cerinţele prevăzute la alineatele (1)-(5) sunt excluşi de la participarea şi, respectiv, de la efectuarea auditurilor în numele sistemelor de certificare.