Secţiunea ii - MONITORIZARE SI MĂSURARE - Norma din 2003 privind cerinţele specifice pentru sistemele de management al calităţii aplicate activităţilor de fabricare a produselor si de furnizare a serviciilor destinate instalaţiilor nucleare

M.Of. 681 bis

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2025
SECŢIUNEA II:MONITORIZARE SI MĂSURARE
Art. 64: Satisfacţia clientului
Trebuie elaborata o procedura care sa descrie modul in care organizatia responsabila urmăreşte indeplinirea cerinţelor clientului si analiza si rezolvarea plângerilor acestuia.
Art. 65: Auditul intern
Fiecare proces de execuţie si control va fi auditat intern cel puţin o data la doi ani.
Art. 66
Auditorii trebuie sa identifice domeniul si obiectivele auditului, cerinţele documentelor aplicabile, activităţile care vor fi auditate si compartimentele implicate.
Art. 67
După finalizarea auditului, auditorii trebuie sa asigure următoarele:
a)raportarea cu promptitudine la nivelul de conducere corespunzător a tuturor deficientelor depistate prin audit;
b)confirmarea ulterioara a faptului ca au fost luate masurile pentru eliminarea deficientelor si au fost aplicate acţiunile corective pentru prevenirea reapariţiei acestora, unde este cazul.
Art. 68
(1)Fiecare deficienta trebuie descrisa cu suficiente detalii, care sa asigure:
a)stabilirea de masuri pentru eliminarea deficientei;
b)aplicarea de acţiuni corective pentru prevenirea reapariţiei deficientei.
(2)Auditorii pot sugera acţiuni corective pentru a fi luate în considerare de către responsabilii activităţilor auditate.
Art. 69
Auditorii trebuie sa raporteze conducerii primirea răspunsurilor privind orice deficienta si aplicarea masurilor corespunzătoare.
Art. 70
Auditurile neplanificate, daca sunt necesare, trebuie sa includă, după caz:
a)audituri orientate spre sistemul de management al calităţii, care evaluează conformitatea cu practicile de management al calităţii, procedurile si instrucţiunile, precum si eficienta implementării acestora;
b)audituri orientate spre inregistrari, care evaluează inregistrarile de asigurarea calităţii privind conformitatea acestora cu cerinţele sistemului;
c)audituri orientate spre produs, care evaluează calitatea produselor si serviciilor si eficacitatea procedurilor tehnice utilizate pentru realizarea acestora.
Art. 71: Monitorizarea si măsurarea proceselor
Organizaţia responsabila trebuie sa asigure indeplinirea prevederilor privind monitorizarea si măsurarea proceselor in conformitate cu cerinţele standardului de la art. 7, lit. a).
Art. 72: Monitorizarea si măsurarea produsului
Monitorizarea si măsurarea produsului trebuie realizata in toate stadiile de realizare a produsului:
a)pe perioada de proiectare;
b)pentru materiale aprovizionate;
c)in timpul proceselor de realizare;
d)pe produsul final.
Art. 73
Deţinătorul instalaţiei nucleare, direct sau prin reprezentanţii acestuia, trebuie sa verifice si sa confirme activităţile indeplinite.
Art. 74
Organizaţia responsabila trebuie sa asigure ca verificările sunt executate de alt personal decât cel ce a executat activitatea verificata, si independent de acesta.
Art. 75
Activităţile de producţie sau graficele de realizare nu trebuie sa primeze asupra activităţilor planificate de verificare.
Art. 76
Devierile de la activităţile planificate de verificare trebuie aprobate.
Art. 77
Organizaţia responsabila trebuie sa identifice procesele sau produsele care necesita verificări specifice independente pentru a confirma ca rezultatele îndeplinesc cerinţele specificate.
Art. 78
Metodele de verificare si criteriile de acceptare trebuie sa fie descrise in proceduri.
Art. 79
Activităţile de verificare trebuie sa fie planificate înaintea începerii activităţii si trebuie sa se identifice următoarele:
a)ce trebuie inspectat;
b)când urmează sa fie efectuata verificarea;
c)cine efectuează verificarea;
d)metoda si criteriile de acceptare.
Art. 80
Personalul de conducere a activităţilor trebuie sa se asigure ca sunt efectuate activităţile de verificare si orice neconformitate rezultata este rezolvata.
Art. 81
Personalul desemnat sa execute verificări trebuie sa indeplineasca următoarele cerinţe:
a)sa fie obiectiv;
b)sa nu verifice activitatea proprie;
c)sa raporteze toate neconformitatile.
Art. 82
Identitatea verificatorilor trebuie sa se regăsească in inregistrarile de calitate.
Art. 83
(1)Monitorizarea si măsurarea produsului trebuie realizata in conformitate cu prevederile planului calităţii.
(2)Acolo unde au fost stabilite puncte de staţionare de către client si/sau CNCAN sau alte organizaţii de reglementare abilitate, continuarea proceselor de realizare a produsului nu este permisa decât cu acceptul acestora.
(3)Organizaţia responsabila trebuie sa asigure notificarea corespunzatoare in avans a punctelor de staţionare si asistatare stabilite de aceste organizaţii sau CNCAN in planul calităţii.