Secţiunea 1 - 5.2.1. Importurile din ţări terţe - Regulamentul 1981/07-oct-2025 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de articole de masă şi articole de bucătărie din ceramică originare din Republica Populară Chineză, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European şi al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2025
SECŢIUNEA 1:5.2.1. Importurile din ţări terţe
(209)Volumul importurilor din alte ţări terţe a crescut doar marginal în perioada examinată, astfel cum se arată în considerentul 173 de mai sus. Aceste importuri au provenit în principal din Turcia (cotă de piaţă de 4,4% în PIR), Thailanda (2,6%), Regatul Unit (1,4%), Bangladesh (1,3%) şi Emiratele Arabe Unite (1,3%).
(210)În cazul Turciei şi al Emiratelor Arabe Unite, aceste importuri au fost efectuate la preţuri semnificativ mai mici decât cele ale producătorilor din Uniune pe parcursul perioadei examinate, deşi cu mult peste preţurile chineze. Numai în cursul PIR, preţurile de import din Bangladesh au fost mai mici decât preţurile de vânzare ale producătorilor din Uniune, dar au fost întotdeauna mai mari decât preţurile importurilor din China în cursul perioadei examinate. Dimpotrivă, importurile din alte ţări au fost la preţuri mult mai mari în comparaţie cu preţurile producătorilor din Uniune.
(211)Pe baza celor de mai sus, Comisia a concluzionat că preţurile observate pentru Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Bangladesh, care erau sub preţurile medii ale industriei Uniunii, ar fi putut contribui la prejudiciu. Cu toate acestea, având în vedere volumele scăzute ale acestor importuri, astfel de efecte ar fi fost limitate.
(212)După comunicarea constatărilor, CCCLA a susţinut că Comisia nu a analizat în mod corespunzător efectul importurilor din alte ţări terţe, deoarece, în opinia sa, chiar şi furnizorii de volume mici pot influenţa preţurile pieţei, în special pe segmentele de nişă sau pe subpieţele geografice. Cu toate acestea, CCCLA nu a furnizat niciun element de probă pentru a-şi susţine afirmaţia care a fost, prin urmare, respinsă.