Capitolul v - Proceduri - Directiva 2009/81/CE/13-iul-2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 216L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL V:Proceduri
Art. 25: Proceduri aplicabile
Pentru atribuirea contractelor, autorităţile/entităţile contractante aplică proceduri de drept intern, adaptate în sensul prezentei directive.
Autorităţile/entităţile contractante pot opta pentru atribuirea contractelor printr-o procedură restrânsă sau printr-o procedură de negociere cu publicarea unui anunţ de participare.
În situaţiile speciale prevăzute la articolul 27, acestea pot atribui contractele prin dialog competitiv.
În cazurile şi situaţiile speciale expres prevăzute la articolul 28, autorităţile/entităţile contractante pot recurge la o procedură de negociere fără publicarea unui anunţ de participare.
Art. 26: Procedura de negociere cu publicarea unui anunţ de participare
(1)În cadrul procedurilor de negociere cu publicarea unui anunţ de participare, autorităţile/entităţile contractante negociază cu ofertanţii propunerile de oferte, în scopul adaptării acestora la cerinţele indicate în anunţul de participare, în caietul de sarcini şi în eventualele documente suplimentare, pentru a găsi cea mai bună ofertă, în conformitate cu articolul 47.
(2)În cursul negocierii, autorităţile/entităţile contractante asigură respectarea egalităţii de tratament pentru toţi ofertanţii. În special, autorităţile contractante nu divulgă, în mod discriminatoriu, informaţii care pot avantaja anumiţi ofertanţi în raport cu ceilalţi.
(3)Autorităţile/entităţile contractante pot prevedea ca procedura de negociere să se desfăşoare în faze succesive, în scopul reducerii numărului de oferte care urmează să fie negociate, aplicând criteriile de atribuire prevăzute în anunţul de participare sau în caietul de sarcini. Anunţul de participare sau caietul de sarcini specifică dacă s-a făcut sau nu apel la această posibilitate.
Art. 27: Dialogul competitiv
(1)În cazul unor contracte deosebit de complexe, statele membre pot prevedea posibilitatea ca autorităţile/entităţile contractante, în măsura în care consideră că recurgerea la procedura restrânsă sau la procedura de negociere cu publicarea unui anunţ de participare nu permite atribuirea contractului, acestea din urmă să poată recurge la dialogul competitiv în conformitate cu prezentul articol.
Atribuirea contractului se face exclusiv pe baza criteriului de atribuire ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic.
(2)Autorităţile/entităţile contractante publică un anunţ de participare în care îşi fac cunoscute necesităţile şi cerinţele, pe care le definesc în acelaşi anunţ şi într-un document descriptiv.
(3)Autorităţile/entităţile contractante deschid un dialog cu candidaţii selectaţi în conformitate cu dispoziţiile aplicabile prevăzute la articolele 38-46, al cărui obiect sunt identificarea şi definirea mijloacelor celor mai potrivite care să răspundă necesităţilor lor. În decursul acestui dialog, pot discuta cu candidaţii selectaţi toate aspectele contractului.
În cadrul dialogului, autorităţile/entităţile contractante asigură respectarea egalităţii de tratament pentru toţi ofertanţii. În special, autorităţile contractante nu divulgă, în mod discriminatoriu, informaţii care pot avantaja anumiţi ofertanţi în raport cu ceilalţi.
Autorităţile/entităţile contractante nu pot dezvălui celorlalţi participanţi soluţiile propuse sau alte informaţii confidenţiale comunicate de un candidat care participă la dialog, fără acordul acestuia.
(4)Autorităţile/entităţile contractante pot prevedea ca procedura să se desfăşoare în etape succesive, pentru a reduce numărul de soluţii care trebuie discutate în etapa de dialog, aplicând criteriile de atribuire stabilite în anunţul de participare sau în documentul descriptiv. Recurgerea la această posibilitate este indicată în anunţul de participare sau în documentul descriptiv.
(5)Autoritatea/entitatea contractantă continuă dialogul până când sunt în măsură să identifice soluţia sau soluţiile, după caz, după ce le-au comparat, care pot răspunde necesităţilor lor.
(6)După ce au declarat încheierea dialogului şi după ce au informat participanţii, autorităţile/entităţile contractante îi invită pe aceştia să prezinte ofertele finale pe baza soluţiei sau soluţiilor prezentate şi specificate în cursul dialogului. Ofertele trebuie să cuprindă toate elementele solicitate şi necesare pentru realizarea proiectului.
Ofertele pot fi clarificate, precizate şi perfecţionate la cererea autorităţii/entităţii contractante. În orice caz, precizările, clarificările, perfecţionările sau informaţiile suplimentare nu pot avea ca efect modificarea elementelor de bază ale ofertei sau ale cererii de ofertă, ale căror variaţii pot denatura concurenţa sau pot avea un efect discriminatoriu.
(7)Autorităţile/entităţile contractante evaluează ofertele primite în funcţie de criteriile de atribuire stabilite în anunţul de participare sau în documentul descriptiv şi aleg oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în conformitate cu articolul 47.
La cererea autorităţii/entităţii contractante, ofertantul identificat ca având oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic poate fi invitat să clarifice unele aspecte din oferta sa sau să confirme angajamentele prezentate în ofertă, cu condiţia ca această clarificare să nu ducă la modificarea unor elemente importante ale ofertei sau ale cererii de ofertă, la denaturarea concurenţei sau la situaţii discriminatorii.
(8)Autorităţile/entităţile contractante pot prevedea preţuri sau plăţi pentru participanţii la dialog.
Art. 28: Cazuri care justifică recurgerea la procedura de negociere fără publicarea unui anunţ de participare
În cazurile următoare, autorităţile/entităţile contractante pot atribui contractele printr-o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare şi justifică recurgerea la această procedură în anunţul de atribuire a contractului, în conformitate cu cerinţele de la articolul 30 alineatul (3):
1.În cazul contractelor de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii:
(a)în cazul în care nu a fost depusă nicio ofertă sau nicio ofertă adecvată sau nicio candidatură ca răspuns la o procedură restrânsă, la o procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau la un dialog competitiv, atât timp cât condiţiile iniţiale ale contractului nu suferă modificări de substanţă, iar Comisiei i se transmite un raport dacă adresează o solicitare în acest sens;
(b)în cazul unor oferte neregulate sau în cazul depunerii unor oferte inacceptabile în temeiul dispoziţiilor de drept intern compatibile cu articolele 5, 19, 21-24 şi cu capitolul VII din titlul II, depuse ca răspuns la o procedură restrânsă, o procedură de negociere sau la un dialog competitiv, în măsura în care:
(i)condiţiile iniţiale ale contractului nu au suferit modificări substanţiale; şi
(ii)includ în procedura de negociere toţi ofertanţii şi numai ofertanţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolele 39-46 şi care au depus, pe durata procedurii restrânse anterioare sau a dialogului competitiv anterior, oferte conforme cu cerinţele oficiale ale procedurii de ofertare;
(c)în cazul în care urgenţa care rezultă în urma unei situaţii de criză nu este compatibilă cu termenele impuse de procedurile restrânse şi de negociere cu publicarea unui anunţ de participare, inclusiv cu termenele reduse menţionate la articolul 33 alineatul (7). Aceasta se aplică şi în cazurile menţionate la articolul 23 alineatul (2) litera (d);
(d)în măsura strict necesară, din motive de maximă urgenţă ca urmare a unor evenimente ce nu pot fi prevăzute de autorităţile/entităţile contractante în cauză, nu se pot respecta termenele pentru procedurile restrânse sau de negociere cu publicarea unui anunţ de participare, inclusiv termenele reduse menţionate la articolul 33 alineatul (7). Situaţiile invocate pentru a justifica maxima urgenţă nu trebuie în niciun caz să poată fi imputate autorităţii/entităţii contractante;
(e)în cazul în care, din motive tehnice sau referitoare la protecţia drepturilor de exclusivitate, contractul nu poate fi atribuit decât unui anumit operator economic.
2.În cazul contractelor de prestare de servicii şi de furnizare de bunuri:
(a)pentru serviciile de cercetare şi de dezvoltare, cu excepţia celor menţionate la articolul 13;
(b)pentru produsele fabricate exclusiv în scop de cercetare şi dezvoltare, cu excepţia producerii în cantităţi care să urmărească stabilirea viabilităţii comerciale a respectivului produs sau amortizarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare.
3.În cazul contractelor de furnizare de bunuri:
(a)în cazul livrărilor suplimentare efectuate de furnizorul iniţial şi destinate fie pentru înlocuirea parţială a bunurilor sau a instalaţiilor de uz curent, fie pentru extinderea bunurilor sau instalaţiilor existente, în cazul în care schimbarea furnizorului ar obliga autoritatea/entitatea contractantă să achiziţioneze un material tehnic cu caracteristici diferite care duce la incompatibilitate sau la dificultăţi tehnice disproporţionate de utilizare şi întreţinere.
Durata acestor contracte, precum şi a contractelor reînnoite, nu poate să depăşească cinci ani, exceptând situaţiile excepţionale determinate de luarea în considerare a duratei de viaţă preconizate a oricăruia dintre articolele, instalaţiile sau sistemele livrate şi dificultăţile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza;
(b)pentru bunurile cotate şi achiziţionate la o bursă de materii prime;
(c)pentru achiziţionarea de bunuri în condiţii deosebit de avantajoase, fie de la un furnizor care îşi încetează definitiv activităţile comerciale, fie de la administratori sau lichidatori în cadrul unei proceduri de faliment, ai unui concordat judiciar sau ai unei proceduri de aceeaşi natură în temeiul legislaţiilor sau reglementărilor naţionale.
4.În cazul contractelor de lucrări şi al contractelor de prestare de servicii:
(a)pentru lucrările sau serviciile suplimentare care nu sunt prevăzute în proiectul propus iniţial, şi nici în contractul iniţial şi care au devenit necesare, ca urmare a unei situaţii neprevăzute, pentru execuţia lucrării sau serviciilor în conformitate cu specificaţiile, cu condiţia atribuirii contractului operatorului economic care execută respectiva lucrare sau respectivul serviciu:
(i)în cazul în care respectivele lucrări sau servicii suplimentare nu pot fi separate din punct de vedere tehnic sau economic de contractul iniţial fără ca acest lucru să constituie un inconvenient major pentru autorităţile/entităţile contractante; sau
(ii)în cazul în care respectivele lucrări sau servicii, chiar dacă pot fi separate de executarea contractului iniţial, sunt strict necesare pentru finalizarea acestuia.
Cu toate acestea, valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări sau servicii suplimentare nu trebuie să fie depăşească 50 % din valoarea contractului iniţial;
(b)în cazul unor lucrări sau servicii noi care constau în repetarea unor lucrări sau servicii similare încredinţate de către aceleaşi autorităţi/entităţi contractante operatorului economic câştigător al contractului iniţial, cu condiţia ca respectivele lucrări sau servicii să fie conforme cu un proiect de bază şi ca acest proiect să fi făcut obiectul unui contract iniţial atribuit printr-o procedură restrânsă, printr-o procedură de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau prin dialog competitiv.
Posibilitatea de a se recurge la această procedură este indicată încă de la licitarea primului contract, iar în scopul punerii în aplicare a articolului 8, autorităţile/ entităţile contractante ţin seama de valoarea totală estimată pentru continuarea lucrărilor sau serviciilor.
La această procedură se poate recurge numai în termen de cinci ani de la încheierea contractului iniţial, exceptând situaţiile excepţionale determinate de luarea în considerare a duratei de viaţă preconizate a oricăruia dintre articolele, instalaţiile sau sistemele livrate şi dificultăţile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza.
5.În cazul contractelor legate de prestarea de servicii de transport aerian şi maritim destinate forţelor armate sau forţelor de securitate ale unui stat membru mobilizate sau care urmează a fi mobilizate în afara graniţelor, atunci când autoritatea/entitatea contractantă trebuie să achiziţioneze astfel de servicii de la operatorii economici care garantează validitatea ofertelor lor doar pentru perioade foarte scurte, astfel încât termenele aplicabile procedurii restrânse sau procedurii de negociere cu publicarea unui anunţ de participare, inclusiv termenele menţionate la articolul 33 alineatul (7), nu pot fi respectate.
Art. 29: Acorduri-cadru
(1)Statele membre pot prevedea posibilitatea autorităţilor/ entităţilor contractante de a încheia acorduri-cadru.
(2)În vederea încheierii unui acord-cadru, autorităţile/entităţile contractante respectă normele procedurale prevăzute de prezenta directivă în toate etapele, până la atribuirea contractelor bazate pe respectivul acord-cadru. Părţile la acordul-cadru sunt alese prin aplicarea criteriilor de atribuire stabilite în conformitate cu articolul 47.
Contractele bazate pe un acord-cadru se atribuie în conformitate cu procedurile prevăzute la alineatele (3) şi (4). Aceste proceduri sunt aplicabile numai între autorităţile/entităţile contractante şi operatorii economici care sunt părţi iniţiale la acordul-cadru.
La atribuirea contractelor bazate pe un acord-cadru, părţile nu pot în niciun caz să aducă modificări importante la termenii stabiliţi în respectivul acord-cadru, în special în cazul prevăzut la alineatul (3).
Durata unui acord-cadru nu poate depăşi şapte ani, exceptând situaţiile excepţionale determinate de luarea în considerare a duratei de viaţă preconizate a oricăruia dintre articolele, instalaţiile sau sistemele livrate şi dificultăţile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza.
În astfel de situaţii excepţionale, autorităţile/entităţile contractante oferă o justificare corespunzătoare cu privire la situaţiile respective în anunţul de participare menţionat la articolul 30 alineatul (3).
Autorităţile/entităţile contractante nu pot recurge la acorduri-cadru în mod abuziv sau în aşa fel încât să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurenţa.
(3)În cazul în care un acord-cadru este încheiat cu un singur operator economic, contractele bazate pe respectivul acord-cadru sunt atribuite în limitele termenilor stabiliţi în acordul-cadru.
Pentru atribuirea unor astfel de contracte, autorităţile/entităţile contractante pot consulta în scris operatorul economic care este parte la acordul-cadru, solicitându-i să îşi completeze, dacă este necesar, oferta.
(4)În cazul în care un acord-cadru se încheie cu mai mulţi operatori economici, numărul acestora trebuie să fie cel puţin egal cu trei, în măsura în care există un număr suficient de operatori economici care să îndeplinească criteriile de selecţie şi/sau în măsura în care există un număr suficient de oferte care să corespundă criteriilor de atribuire.
Atribuirea contractelor bazate pe acordurile-cadru încheiate cu mai mulţi operatori economici se poate face:
- fie prin aplicarea termenilor stabiliţi în acordul-cadru, fără redeschiderea licitaţiei;
- fie, în cazul în care în acordul-cadru nu sunt stabiliţi toţi termenii, după redeschiderea licitaţiei între părţi pe baza aceloraşi termeni, dacă este necesar prin precizarea acestora, şi, după caz, pe baza altor termeni menţionaţi în documentele contractuale ale acordului-cadru, în conformitate cu următoare procedură:
a)pentru fiecare contract care urmează să fie atribuit, autorităţile/entităţile contractante consultă în scris operatorii economici care sunt capabili să execute contractul;
b)autorităţile/entităţile contractante stabilesc un termen rezonabil de prezentare a ofertelor referitoare la fiecare contract, ţinând seama de elemente precum complexitatea obiectului contractului şi timpul necesar pentru depunerea ofertelor;
c)ofertele se depun în scris, iar conţinutul lor trebuie să rămână confidenţial până la expirarea termenului de răspuns prevăzut;
d)autorităţile/entităţile contractante atribuie fiecare contract ofertantului care a prezentat cea mai bună ofertă, pe baza criteriilor de atribuire enumerate în documentele contractuale ale acordului-cadru.