Secţiunea 1 - Desfăşurarea inspecţiilor - Regulamentul 1766/27-aug-2025 de completare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului prin stabilirea de norme privind controlul pescuitului, supravegherea şi inspecţia activităţilor de pescuit, precum şi asigurarea respectării normelor şi conformitatea cu acestea

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
SECŢIUNEA 1:Desfăşurarea inspecţiilor
Art. 14: Funcţionari autorizaţi să efectueze inspecţii pe mare
(1)Funcţionarii responsabili cu desfăşurarea inspecţiilor, menţionaţi la articolul 74 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, sunt autorizaţi de autorităţile competente din statul membru din care provin. În acest scop, statul membru eliberează funcţionarilor săi o legitimaţie de serviciu în care să se precizeze identitatea lor şi capacitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Fiecare funcţionar aflat în misiune prezintă această legitimaţie în timpul inspecţiei, la cerere.
(2)Statele membre conferă funcţionarilor lor puterile adecvate care sunt necesare pentru îndeplinirea activităţilor de control, inspecţie şi asigurare a respectării normelor în conformitate cu prezentul regulament şi pentru a garanta respectarea normelor politicii comune în domeniul pescuitului.
Art. 15: Sarcinile funcţionarilor în etapele anterioare inspecţiei
În etapele anterioare inspecţiei, funcţionarii colectează, dacă acest lucru este posibil, toată documentaţia disponibilă, care cuprinde:
(a)licenţele de pescuit şi autorizaţiile de pescuit;
(b)datele din VMS şi datele din sistemul de identificare automată (AIS);
(c)rapoartele de supraveghere şi rapoartele de inspecţie anterioare; şi
(d)alte informaţii disponibile privind nava de pescuit şi comandantul care ar putea fi relevante pentru inspecţie.
Art. 16: Sarcinile funcţionarilor în momentul efectuării inspecţiilor
(1)Funcţionarii care efectuează inspecţii verifică şi notează toate elementele relevante enumerate în modulul corespunzător al raportului de inspecţie, prevăzut în anexa VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2196. În acest scop, aceştia pot face fotografii, înregistrări video şi audio în conformitate cu legislaţia naţională şi, dacă este cazul, pot preleva probe.
(2)Funcţionarii respectă dreptul oricărui operator de a comunica cu autorităţile competente din statul de pavilion pe durata inspecţiei.
(3)Funcţionarii iau în considerare toate informaţiile furnizate în conformitate cu articolul 12 de către un observator însărcinat cu controlul aflat la bordul navei de pescuit care urmează a fi inspectată.
(4)După încheierea inspecţiei, funcţionarii informează comandantul sau operatorul navei de pescuit inspectate cu privire la inspecţia efectuată.
(5)Funcţionarii părăsesc fără întârziere nava de pescuit sau locul inspectat de îndată ce inspecţia s-a încheiat, dacă nu se constată nicio încălcare a dispoziţiilor în vigoare.