Secţiunea 2 - Condiţii specifice - Regulamentul 1139/07-iul-2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004

Acte UE

Jurnalul Oficial 247L

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2022
SECŢIUNEA 2:Condiţii specifice
Art. 30: Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii
(1)În vederea îndeplinirii obiectivului specific menţionat la articolul 29 din prezentul regulament, sprijinul se implementează prin intermediul DLRC, prevăzută la articolul 31 din Regulamentul (UE) 2021/1060.
(2)În sensul prezentului articol, strategiile de DLRC, menţionate la articolul 32 din Regulamentul (UE) 2021/1060, garantează că, în zonele în care se practică pescuitul şi acvacultura, comunităţile exploatează mai bine şi beneficiază mai mult de oportunităţile oferite de economia albastră durabilă, valorificând şi consolidând resursele de mediu, culturale, sociale şi umane. Respectivele strategii DLRC pot merge de la cele axate pe pescuit sau acvacultură până la strategii mai ample, care urmăresc diversificarea comunităţilor locale.