Capitolul vi - Norme de publicitate şi transparenţă - Directiva 2009/81/CE/13-iul-2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 216L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL VI:Norme de publicitate şi transparenţă
Art. 30: Anunţuri
(1)Autorităţile/entităţile contractante pot face cunoscut, prin intermediul unui anunţ de informare prealabilă, publicat de acestea sau de Comisie, "profilul cumpărătorului" prevăzut în anexa VI punctul 2:
a)în ceea ce priveşte bunurile, valoarea totală estimată a contractelor sau a acordurilor-cadru pe grupe de produse pe care intenţionează să le atribuie în decursul următoarelor 12 luni.
Autorităţile/entităţile contractante stabilesc grupele de produse făcând trimitere la poziţiile din CVP;
b)în ceea ce priveşte serviciile, valoarea totală estimată a contractelor sau a acordurilor-cadru, pentru fiecare categorie de servicii pe care intenţionează să le atribuie în decursul următoarelor 12 luni;
c)în ceea ce priveşte lucrările, caracteristicile esenţiale ale contractelor sau ale acordurilor-cadru pe care intenţionează să le atribuie.
Anunţurile prevăzute la primul paragraf sunt trimise Comisiei sau publicate în cadrul profilului cumpărătorului în cel mai scurt timp posibil după decizia de aprobare a proiectului pentru a cărui realizare autorităţile/entităţile contractante intenţionează să atribuie contracte de lucrări sau acorduri-cadru.
Autorităţile/entităţile contractante care publică anunţul de informare prealabilă privind profilul cumpărătorului trimit Comisiei, pe cale electronică, în conformitate cu formatul şi modalităţile de trimitere prevăzute în anexa VI punctul 3, un aviz prin care anunţă publicarea unui anunţ de informare prealabilă privind profilul cumpărătorului.
Publicarea anunţurilor prevăzute la primul paragraf este obligatorie numai în cazul în care autorităţile/entităţile contractante optează pentru reducerea termenului de primire a ofertelor, astfel cum este stabilit la articolul 33 alineatul (3).
Prezentul alineat nu se aplică procedurilor de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
(2)Autorităţile/entităţile contractante care doresc să atribuie un contract sau un acord-cadru printr-o procedură restrânsă, printr-o procedură de negociere cu publicarea unui anunţ de participare sau prin dialog competitiv, îşi fac cunoscută intenţia prin intermediul unui anunţ de participare.
(3)Autorităţile/entităţile contractante care au atribuit un contract sau au încheiat un acord-cadru trimit un anunţ privind rezultatele procedurii de atribuire în termen de cel mult 48 de zile de la atribuirea contractului sau de la încheierea acordului-cadru.
În cazul acordurilor-cadru încheiate în conformitate cu articolul 29, autorităţile/entităţile contractante nu sunt obligate să trimită un anunţ privind rezultatele procedurii de atribuire a fiecărui contract bazat pe acordul-cadru.
Anumite informaţii privind atribuirea contractului sau încheierea acordului-cadru pot să nu fie publicate, în cazul în care dezvăluirea unor asemenea informaţii ar împiedica punerea în aplicare a legislaţiei, ar fi contrară interesului public, în special intereselor de apărare şi de securitate, ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale operatorilor economici publici sau privaţi sau ar putea aduce atingere concurenţei loiale între aceştia.
Art. 31: Publicarea neobligatorie
Autorităţile/entităţile contractante pot publica, în conformitate cu articolul 23, anunţurile privind contractele a căror publicare nu este obligatorie în temeiul prezentei directive.
Art. 32: Forma şi modalităţile de publicare a anunţurilor
(1)Anunţurile cuprind informaţiile menţionate la anexa IV şi, după caz, orice altă informaţie pe care autoritatea/entitatea contractantă o consideră utilă, în formatul formularelor standard adoptate de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 67 alineatul (2).
(2)Anunţurile trimise Comisiei de autorităţile/entităţile contractante sunt transmise fie pe cale electronică, în conformitate cu formatul şi modalităţile de transmitere menţionate la punctul 3 din anexa VI, fie prin alte mijloace. În cazul în care se recurge la procedura accelerată prevăzută la articolul 33 alineatul (7), anunţurile trebuie trimise fie prin fax, fie pe cale electronică, în conformitate cu formatul şi modalităţile de transmitere menţionate în anexa VI punctul 3.
Anunţurile se publică în conformitate cu caracteristicile tehnice de publicare menţionate în anexa VI punctul 1 literele (a) şi (b).
(3)Anunţurile redactate şi trimise pe cale electronică, în conformitate cu formatul şi modalităţile de transmitere menţionate în anexa VI punctul 3, se publică în termen de cel mult cinci zile de la data trimiterii.
Anunţurile care nu sunt trimise pe cale electronică în conformitate cu formatul şi modalităţile de transmitere menţionate în anexa VI punctul 3 se publică în termen de cel mult 12 zile de la data trimiterii sau, în cazul procedurii accelerate prevăzute la articolul 33 alineatul (7), în termen de cel mult cinci zile de la data trimiterii.
(4)Anunţurile de participare se publică in extenso într-una dintre limbile oficiale ale Comunităţii, aleasă de autoritatea/ entitatea contractantă, versiunea în respectiva limbă originală fiind singura autentică. Un rezumat al elementelor importante din fiecare anunţ se publică în celelalte limbi oficiale.
Cheltuielile de publicare a respectivelor anunţuri de către Comisie sunt suportate de Comunitate.
(5)Anunţurile şi conţinutul acestora nu pot fi publicate la nivel naţional sau publicate în profilul unui cumpărător înainte de data la care sunt trimise Comisiei.
Anunţurile publicate la nivel naţional nu trebuie să cuprindă alte informaţii decât cele cuprinse în anunţurile trimise Comisiei sau publicate în profilul unui cumpărător în conformitate cu articolul 30 alineatul (1) primul paragraf, dar trebuie să menţioneze data la care anunţul a fost trimis Comisiei sau data publicării în profilul unui cumpărător.
Anunţurile informative prealabile nu pot fi publicate în profilul unui cumpărător înainte de trimiterea la Comisie a anunţului privind publicarea lor în acea formă; acestea menţionează data acestei trimiteri.
(6)Conţinutul anunţurilor care nu sunt trimise pe cale electronică în conformitate cu formatul şi modalităţile de transmitere menţionate în anexa VI punctul 3 este limitat la aproximativ 650 de cuvinte.
(7)Autorităţile/entităţile contractante trebuie să fie în măsură să dovedească data trimiterii anunţurilor.
(8)Comisia expediază autorităţii/entităţii contractante o confirmare a publicării informaţiilor trimise, menţionând data acestei publicări. Confirmarea constituie dovada publicării.
Art. 33: Termene de primire a cererilor de participare şi de primire a ofertelor
(1)Pentru stabilirea termenelor de primire a ofertelor şi a cererilor de participare, autorităţile/entităţile contractante ţin seama în special de complexitatea contractului şi de timpul necesar pentru pregătirea ofertelor, fără a aduce atingere termenelor minime stabilite de prezentul articol.
(2)În cazul procedurilor restrânse, al procedurilor de negociere cu publicarea unui anunţ de participare şi în cazul recurgerii la dialogul competitiv, termenul minim de primire a cererilor de participare este de 37 de zile de la data trimiterii anunţului de participare.
În cazul procedurilor restrânse, termenul minim de primire a ofertelor este de 40 de zile de la data trimiterii invitaţiei.
(3)În cazul în care autorităţile/entităţile contractante au publicat un anunţ de informare prealabilă, termenul minim de primire a ofertelor prevăzut la alineatul (2) al doilea paragraf poate fi redus, ca regulă generală, la 36 de zile, dar, în nici un caz, nu poate fi redus la mai puţin de 22 de zile.
Termenul curge de la data trimiterii invitaţiei de participare la procedura de ofertare.
Termenele reduse menţionate la primul paragraf sunt permise cu condiţia ca anunţul de informare prealabilă să fi cuprins toate informaţiile necesare pentru anunţul de participare prevăzute la anexa IV, în măsura în care respectivele informaţii sunt disponibile în momentul publicării anunţului, iar respectivul anunţ de informare prealabilă a fost trimis spre publicare cu cel puţin 52 de zile şi cel mult 12 luni înainte de data trimiterii anunţului de participare.
(4)În cazul în care anunţurile sunt pregătite şi trimise pe cale electronică în conformitate cu formatul şi modalităţile de transmitere menţionate în anexa VI punctul 3, termenul de primire a cererilor de participare prevăzut la alineatul (2) primul paragraf poate fi redus cu şapte zile.
(5)Termenele de primire a ofertelor prevăzute la alineatul (2) al doilea paragraf pot fi reduse cu cinci zile în cazul în care autoritatea/entitatea contractantă oferă, pe cale electronică şi începând de la data publicării anunţului în conformitate cu anexa VI, accesul liber, direct şi total la caietul de sarcini şi la orice documente suplimentare, menţionând în textul anunţului adresa de Internet la care poate fi consultată această documentaţie.
Această reducere se poate cumula cu cea prevăzută la alineatul (4).
(6)În cazul în care, indiferent de motiv, caietul de sarcini şi documentele sau informaţiile suplimentare, deşi solicitate în timp util, nu au fost furnizate în termenele stabilite la articolul 34 sau în cazul în care ofertele nu pot fi formulate decât în urma unei vizite la faţa locului sau după consultarea pe loc a documentelor anexate la caietul de sarcini, termenele de primire a ofertelor sunt prelungite astfel încât toţi operatorii economici interesaţi să poată avea acces la toate informaţiile necesare pentru formularea ofertelor.
(7)În procedurile restrânse şi de negociere cu publicarea unui anunţ de participare, în cazul în care, din cauza naturii urgente a situaţiei, nu se pot respecta termenele minime stabilite la prezentul articol, autorităţile/entităţile contractante pot stabili:
- un termen de primire a cererilor de participare, care nu poate fi mai mic de 15 zile de la data trimiterii anunţului de participare sau mai mic de 10 zile, în cazul în care anunţul este trimis pe cale electronică în conformitate cu formatul şi modalităţile de transmitere menţionate în anexa VI punctul 3; şi
- în cazul procedurilor restrânse, un termen de primire a ofertelor, care nu poate fi mai mic de 10 zile de la data trimiterii invitaţiei către ofertant.
Art. 34: Invitaţii de prezentare a ofertelor, de participare la dialog sau de negociere
(1)În procedurile restrânse, procedurile de negociere cu publicarea unui anunţ de participare şi dialogul competitiv, autorităţile/entităţile contractante invită simultan şi în scris candidaţii selectaţi să îşi prezinte ofertele sau să negocieze sau, în cazul dialogului competitiv, să participe la dialog.
(2)Invitaţia adresată candidaţilor include:
- fie un exemplar al caietului de sarcini sau al documentului descriptiv şi al oricărui document suplimentar;
- fie o trimitere la cum se accesează documentele indicate la prima liniuţă, în cazul în care acestea sunt puse la dispoziţie direct prin mijloace electronice, în conformitate cu articolul 33 alineatul (5).
(3)În cazul în care o entitate, alta decât autoritatea/entitatea contractantă responsabilă de procedura de atribuire, dispune de documentele contractului, documentul descriptiv şi/sau de documentele suplimentare, invitaţia precizează adresa serviciului de la care poate fi solicitată respectiva documentaţie şi, după caz, data limită la care se pot solicita documentele în cauză, precum şi valoarea şi modalităţile de plată a sumei care trebuie plătită pentru a obţine documentele. Serviciile competente trimit operatorilor economici documentaţia menţionată anterior de îndată după primirea cererii în acest sens.
(4)Informaţiile suplimentare privind caietul de sarcini, documentul descriptiv sau documentele suplimentare sunt comunicate de autoritatea/entitatea contractantă sau de serviciile competente cu cel puţin şase zile înainte de termenul stabilit pentru primirea ofertelor, în cazul în care acestea au fost solicitate în timp util. În cazul procedurii restrânse sau de negociere accelerată, termenul este de patru zile.
(5)În afară de elementele prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4), invitaţia cuprinde cel puţin:
a)o trimitere la anunţul de participare publicat;
b)termenul de primire a ofertelor, adresa la care trebuie depuse ofertele şi limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele. În cazul unei proceduri de dialog competitiv, aceste informaţii nu trebuie să figureze în invitaţia de participare la dialog, ci în invitaţia de participare la procedura de ofertare;
c)în cazul dialogului competitiv, data şi adresa stabilite pentru începerea etapei de consultare, precum şi limba sau limbile folosite;
d)o trimitere la eventualele documente care trebuie anexate, fie în sprijinul declaraţiilor care pot fi verificate, prezentate de candidat în conformitate cu articolul 38, fie în completarea informaţiilor prevăzute la articolul menţionat anterior şi în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute la articolele 41 şi 42;
e)ponderarea relativă a criteriilor de atribuire a contractului sau, după caz, ordinea descrescătoare a importanţei criteriilor utilizate pentru a desemna oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în cazul în care nu sunt menţionate în anunţul de participare, în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.
Art. 35: Informarea candidaţilor şi ofertanţilor
(1)Autorităţile/entităţile contractante informează în cel mai scurt timp candidaţii şi ofertanţii cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte atribuirea unui contract sau încheierea unui acord-cadru, inclusiv cu privire la motivele pentru care au decis să renunţe la atribuirea unui contract sau la încheierea unui acord-cadru pentru care lansaseră o invitaţie de participare şi să reînceapă procedura; în cazul în care autorităţilor/entităţilor contractante li se solicită acest lucru, informaţiile sunt furnizate în scris.
(2)La cererea scrisă a părţii în cauză, autoritate/entitatea contractantă, sub rezerva alineatului (3), comunică, în cel mai scurt timp şi la cel mult 15 zile de la data primirii unei cereri scrise, următoarele informaţii:
a)fiecărui candidat respins, motivele respingerii candidaturii sale;
b)fiecărui ofertant respins, motivele respingerii ofertei sale, inclusiv, în special, în cazurile prevăzute la articolul 18 alineatele (4) şi (5), motivele deciziei de neechivalenţă sau motivele deciziei conform căreia lucrările, bunurile sau serviciile nu corespund cu performanţele sau cu cerinţele funcţionale şi, în cazurile prevăzute la articolul 22 şi 23, motivele deciziei sale potrivit căreia cerinţele de securitate a informaţiilor şi de securitate a aprovizionării nu sunt îndeplinite;
c)fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă care a fost respinsă, caracteristicile şi avantajele referitoare la oferta selectată, precum şi numele adjudecatarului sau al părţilor la acordul-cadru.
(3)Cu toate acestea, autorităţile/entităţile contractante pot decide să nu comunice anumite informaţii privind atribuirea contractelor sau încheierea acordurilor-cadru, prevăzute la alineatul (1), în cazul în care dezvăluirea respectivelor informaţii ar împiedica punerea în aplicare a legislaţiei sau ar fi contrară interesului public, în special intereselor de apărare şi de securitate, ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale operatorilor economici, indiferent dacă sunt publici sau privaţi, sau ar aduce atingere concurenţei loiale dintre aceştia.
Art. 36: Norme aplicabile comunicărilor
(1)Toate comunicările, precum şi toate schimburile de informaţii prevăzute de prezentul titlu pot fi realizate, la alegerea autorităţii/entităţii contractante, prin poştă, prin fax, pe cale electronică în conformitate cu alineatele (4) şi (5), prin telefon, în situaţiile şi în condiţiile menţionate la alineatul (6), sau printr-o combinaţie între aceste mijloace.
(2)Mijloacele de comunicare alese trebuie să fie în general disponibile şi, prin urmare, nu trebuie să limiteze accesul operatorilor economici la procedura de atribuire.
(3)Comunicările, schimburile de informaţii şi stocarea lor se realizează astfel încât să se asigure păstrarea integrităţii datelor şi confidenţialitatea cererilor de participare şi a ofertelor, precum şi faptul că autorităţile/entităţile contractante analizează conţinutul cererilor de participare şi al ofertelor numai după expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea acestora.
(4)Instrumentele utilizate pentru comunicarea pe cale electronică, precum şi caracteristicile tehnice ale acestora, trebuie să aibă au un caracter nediscriminatoriu, să fie accesibile publicului şi să fie compatibile cu tehnologiile de informare şi de comunicare utilizate în mod curent.
(5)Următoarele norme se aplică dispozitivelor de transmisie şi recepţie electronică a ofertelor, precum şi dispozitivelor de recepţie electronică a cererilor de participare:
a)informaţiile privind specificaţiile necesare prezentării ofertelor şi cererilor de participare pe cale electronică, inclusiv încriptarea, trebuie să fie disponibile părţilor interesate. În plus, dispozitivele de primire în format electronic a ofertelor şi a cererilor de participare trebuie să respecte cerinţele prevăzute în anexa VIII;
b)statele membre pot solicita, în temeiul articolului 5 din Directiva 1999/93/CE, ca ofertele electronice să fie însoţite de o semnătură electronică avansată în conformitate cu alineatul (1) din directiva menţionată anterior;
c)statele membre pot introduce sau menţine programe voluntare de acreditare care să urmărească îmbunătăţirea nivelului serviciului de certificare oferit pentru aceste dispozitive;
d)candidaţii se angajează să depună, înainte de expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea ofertelor sau a cererilor de participare, documentele, certificatele şi declaraţiile menţionate la articolele 39-44 şi 46, în cazul în care acestea nu sunt disponibile în format electronic.
(6)Următoarele norme se aplică transmiterii cererilor de participare:
a)cererile de participare la procedurile de atribuire a contractelor pot fi făcute în scris sau prin telefon;
b)în cazul în care cererea de participare este făcută telefonic, trebuie trimisă o confirmare scrisă înainte de expirarea termenului stabilit pentru primirea cererilor;
c)autorităţile/entităţile contractante pot solicita, dacă este necesar în vederea asigurării unor dovezi legale, ca cererile de participare trimise prin fax să fie confirmate prin poştă sau pe cale electronică. În acest caz, autorităţile/entităţile contractante trebuie să menţioneze în anunţul de participare această cerinţă, precum şi termenul în care trebuie îndeplinită.
Art. 37: Conţinutul proceselor-verbale
(1)Autorităţile/entităţile contractante trebuie să întocmească, pentru fiecare contract şi pentru fiecare acord-cadru, un proces-verbal pentru a confirma faptul că procedura de selecţie s-a desfăşurat într-un mod transparent şi nediscriminatoriu, proces-verbal care să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a)denumirea şi adresa autorităţii/entităţii contractante, obiectul şi valoarea contractului sau a acordului-cadru;
b)procedura de atribuire aleasă;
c)în cazul unui dialog competitiv, circumstanţele care justifică recurgerea la această procedură;
d)în cazul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, situaţiile, menţionate la articolul 28, care justifică recurgerea la această procedură; după caz, justificarea depăşirii termenelor prevăzute la articolul 28 alineatul (3) litera (a) al doilea paragraf şi la articolul 28 alineatul (4) litera (b) al treilea paragraf şi justificarea depăşirii limitei de 50 % prevăzute la articolul 28 alineatul (4) litera (a) al doilea paragraf;
e)după caz, motivele care justifică o durată de peste şapte ani a unui acord-cadru;
f)numele candidaţilor selectaţi şi motivele alegerii lor;
g)numele candidaţilor respinşi şi motivele respingerii lor;
h)motivele respingerii ofertelor;
i)numele câştigătorului şi justificarea selectării ofertei sale, precum şi, dacă se cunoaşte, partea din contract sau din acordul-cadru pe care câştigătorul intenţionează sau va fi obligat să o subcontracteze unor terţi;
j)după caz, motivele pentru care autoritatea/entitatea contractantă a renunţat să atribuie un contract sau să încheie un acord-cadru.
(2)Autorităţile/entităţile contractante adoptă măsurile adecvate pentru a asigura consemnarea în documente a desfăşurării procedurilor de atribuire realizate pe cale electronică.
(3)Procesul-verbal sau principalele sale elemente sunt comunicate Comisiei, la cererea acesteia.