Capitolul 1 - Comerţul şi dezvoltarea durabilă - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
CAPITOLUL 1:Comerţul şi dezvoltarea durabilă
Art. 53: Abordare generală
Cooperarea în ceea ce priveşte comerţul şi aspectele referitoare la comerţ desfăşurate în cadrul asocierii au drept obiectiv să contribuie la o dezvoltare economică, socială şi de mediu durabilă. În acest context, actele cu putere de lege şi normele administrative naţionale aplicabile în TTPM în domeniul mediului sau al muncii nu trebuie relaxate în scopul încurajării comerţului sau a investiţiilor.
Art. 54: Standarde în domeniul mediului şi al schimbărilor climatice aplicabile în cadrul comerţului
(1)Cooperarea în ceea ce priveşte comerţul şi aspectele referitoare la comerţ desfăşurată în cadrul asocierii are drept obiectiv să consolideze susţinerea reciprocă a politicilor şi a obligaţiilor în materie de comerţ şi de mediu. În acest scop, cooperarea în ceea ce priveşte aspectele referitoare la comerţ desfăşurată în cadrul asocierii ţine seama de principiile guvernanţei internaţionale în materie de mediu şi de acordurile multilaterale încheiate în domeniul mediului.
(2)Cooperarea în ceea ce priveşte aspectele referitoare la comerţ vizează susţinerea obiectivelor finale ale CCONUSC şi a punerii în aplicare a Acordului de la Paris. Cooperarea se poate extinde şi la cooperarea referitoare la alte acorduri multilaterale în domeniul mediului legate de comerţ, cum ar fi Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (22).
(22)JO L 75, 19.3.2015, p. 4.
Art. 55: Standarde în domeniul muncii aplicabile în cadrul comerţului
(1)Asocierea vizează promovarea unor schimburi comerciale care să fie propice pentru ocuparea integrală şi productivă a forţei de muncă şi pentru asigurarea unei munci decente pentru toţi.
(2)Standardele fundamentale în domeniul muncii recunoscute la nivel internaţional, astfel cum sunt definite în convenţiile relevante ale OIM, sunt respectate şi puse în aplicare. Printre aceste standarde în domeniul muncii se numără, în special, respectarea libertăţii de asociere, garantarea dreptului la negocieri colective, eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatorie, eliminarea celor mai grave forme de muncă a copiilor, respectarea vârstei minime de încadrare în muncă şi nediscriminarea în materie de angajare. TTPM asigură o inspecţie eficace a muncii, măsuri eficace pentru securitatea şi sănătatea în muncă, în conformitate cu convenţiile OIM relevante, precum şi condiţii de muncă decente pentru toţi.
Art. 56: Comerţul durabil cu produse pescăreşti
Asocierea poate include cooperarea în vederea promovării gestionării durabile a stocurilor de peşte şi în vederea combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, precum şi a combaterii comerţului aferent. Cooperarea în acest domeniu ar trebui să vizeze:
(a)facilitarea cooperării dintre TTPM şi organizaţiile regionale de gestionare a pescuitului, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea şi punerea în aplicare eficace a unor sisteme de control şi de inspecţie, a unor stimulente şi a unor măsuri pentru o gestionare eficace pe termen lung a activităţilor de pescuit şi a ecosistemelor marine;
(b)promovarea punerii în aplicare a măsurilor de combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, precum şi a comerţului aferent în TTPM.
Art. 57: Comerţul durabil cu lemn
În cadrul asocierii, cooperarea în domeniul comerţului cu lemn vizează promovarea comerţului cu lemn recoltat în mod legal. O astfel de cooperare poate include un dialog pe tema măsurilor de reglementare, precum şi un schimb de informaţii referitoare la măsurile bazate pe piaţă sau voluntare, cum ar fi certificarea forestieră sau politicile de achiziţii ecologice.
Art. 58: Comerţul şi dezvoltarea durabilă
(1)În cadrul asocierii, cooperarea în domeniul comerţului şi al dezvoltării durabile poate fi urmărită prin:
a)facilitarea şi promovarea comerţului atât cu bunuri şi servicii de mediu, inclusiv prin elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei locale, cât şi cu acele bunuri care contribuie la ameliorarea condiţiilor sociale în TTPM, precum şi a investiţiilor în aceste bunuri;
b)facilitarea eliminării obstacolelor în calea comerţului sau a investiţiilor în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile cu o importanţă deosebită pentru atenuarea schimbărilor climatice, cum ar fi energia durabilă din surse regenerabile şi produsele şi serviciile eficiente din punct de vedere energetic, inclusiv prin adoptarea unor cadre de politică propice pentru mobilizarea celor mai bune tehnologii disponibile şi prin promovarea unor standarde care să răspundă nevoilor ecologice şi economice şi care să reducă la minimum obstacolele tehnice în calea comerţului;
c)promovarea unui comerţ cu bunuri care să contribuie la crearea unor condiţii sociale mai bune şi a unor practici ecologice solide, inclusiv cu bunuri care fac obiectul unor scheme voluntare de asigurare a durabilităţii, cum ar fi programele de comerţ echitabil şi etic, etichetele ecologice şi sistemele de certificare a produselor obţinute din resurse naturale;
d)promovarea principiilor şi a orientărilor recunoscute la nivel internaţional în ceea ce priveşte comportamentul responsabil în afaceri şi responsabilitatea socială a întreprinderilor, precum şi încurajarea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul TTPM să pună în aplicare aceste principii şi orientări şi să facă schimb de informaţii şi de bune practici;
e)promovarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi punerea în aplicare a ODD aferente.
(2)Atunci când elaborează şi pun în aplicare măsuri de protecţie a mediului sau a condiţiilor de muncă ce pot influenţa comerţul sau investiţiile, Uniunea şi TTPM iau în considerare informaţiile ştiinţifice şi tehnice disponibile, precum şi standardele, orientările sau recomandările internaţionale relevante, inclusiv principiul precauţiei.
(3)Uniunea şi TTPM aplică o transparenţă deplină pentru a elabora, a introduce şi a pune în aplicare orice măsură de protecţie a mediului şi a condiţiilor de muncă ce afectează comerţul sau investiţiile.