Art. 56. - Art. 56: Comerţul durabil cu produse pescăreşti - Decizia 1764/05-oct-2021 privind asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Groenlanda şi Regatul Danemarcei, pe de altă parte (Decizia privind asocierea peste mări, inclusiv Groenlanda)

Acte UE

Jurnalul Oficial 355L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2021
Art. 56: Comerţul durabil cu produse pescăreşti
Asocierea poate include cooperarea în vederea promovării gestionării durabile a stocurilor de peşte şi în vederea combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, precum şi a combaterii comerţului aferent. Cooperarea în acest domeniu ar trebui să vizeze:
(a)facilitarea cooperării dintre TTPM şi organizaţiile regionale de gestionare a pescuitului, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea şi punerea în aplicare eficace a unor sisteme de control şi de inspecţie, a unor stimulente şi a unor măsuri pentru o gestionare eficace pe termen lung a activităţilor de pescuit şi a ecosistemelor marine;
(b)promovarea punerii în aplicare a măsurilor de combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, precum şi a comerţului aferent în TTPM.