Art. 29. - Art. 29 - Ordinul 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug

M.Of. 307

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
Art. 29
(1)Instituţiile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line, trimestrial, formularul «Alte anexe» completat potrivit prevederilor de la cap. II subcap. II.17, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice - sistemul naţional de raportare Forexebug.
(2)După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice - sistemul naţional de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opţiunea «Transmitere documente electronice» şi se depune formularul «Alte anexe» în format .PDF inteligent (cu.XML asociat), cu semnătură electronică calificată.
(3)Formularul «Alte anexe» depus de instituţia publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:
a)validarea formală a formularului: formularul «Alte anexe» va fi supus unui prim set de validări (format, conţinut standard de identificare declarant şi tip formular etc.):
1.a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afişat «Indexul» de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;
2.a2) în cazul în care există neconformităţi, sistemul notifică instituţia publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;
b)în cazul în care formularul «Alte anexe» a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conţinutului formularului şi a regulilor specifice aplicabile, astfel:
1.b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că instituţia publică a depus formularul «Alte anexe» şi că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Instituţia publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opţiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;
2.b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Instituţia publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opţiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;
c)în cazul în care formularul «Alte anexe» a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care instituţia publică este informată referitor la înregistrarea formularului depus. Instituţia publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opţiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări»;
(4)În situaţia în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în formularul «Alte anexe» care a fost depus şi înregistrat în sistemul Forexebug, acesta poate fi transmis din nou în sistem, cu rubrica «Situaţie financiară rectificativă» bifată, până la termenul-limită al lunii de raportare.
(5)Instituţiile publice reiau procesul de depunere a formularului «Alte anexe» după corectarea erorilor identificate de sistem.