§ 97. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României
M.Of. 1090
În vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Noţiunea de rea-credinţă a fost definită în literatura de specialitate şi conturată şi în practica judiciară, reţinându-se că aceasta presupune distorsionarea conştientă şi evidentă a dreptului, aplicarea greşită a legii cu ştiinţă, pronunţarea de către magistrat, conştient că greşeşte, a unei hotărâri vădit nelegale, cu scopul de a vătăma interesele uneia dintre părţile implicate în raportul juridic dedus judecăţii. Cu toate acestea, s-a apreciat că nu întotdeauna este suficient ca soluţia respectivă să fie evident eronată, ci trebuie să existe şi alte indicii, elemente exterioare, care să conducă la convingerea că magistratul a acţionat cu intenţie directă şi că a încălcat legea cu ştiinţă. În ceea ce priveşte proba relei-credinţe, s-a arătat ca aceasta presupune tocmai dovedirea caracterului evident al distorsionării legii, în sensul că raţionamentul juridic al magistratului este în contradicţie vădită cu principiile de drept care guvernează o anumită instituţie, iar o explicaţie scuzabilă nu poate fi găsită. Tot sub aspect probator, s-a mai reţinut că elementele se pot găsi doar în motivarea hotărârii şi doar dacă există indicii că argumentele invocate sunt străine cauzei (...)."