§ 53. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României

M.Of. 1090

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
26. Unele probe din dosarul de trimitere în judecată a celei de-a treia reclamante pentru corupţie în cadrul procesului penal referitor la aceste fapte (supra, pct. 10) au fost incluse în urmărirea penală astfel redeschisă. S-a constatat că din declaraţiile martorilor au rezultat următoarele: a treia reclamantă a acceptat, în schimbul unei sume de bani, să pronunţe o soluţie favorabilă lui S.D. în cadrul contestaţiei în anulare. A treia reclamantă l-a sfătuit pe S.D., prin intermediari, să depună contestaţii în anulare şi apoi să le retragă până la repartizarea dosarului unui complet de judecată din care făcea ea parte. A treia reclamantă a informat un martor că a cerut părerea celorlalte două reclamante înainte de pronunţarea deciziei şi că acestea au fost de acord să pronunţe o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare, întrucât din documentele depuse rezulta că îşi pot motiva hotărârea în favoarea lui S.D.