§ 323. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României
M.Of. 1090
În vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
142. Curtea nu poate decât să constate că motivarea instanţelor judecătoreşti naţionale în deciziile referitoare la reclamante era conformă cu practica unanimă a celei mai înalte autorităţi judecătoreşti competente, şi anume Înalta Curte (supra, pct. 74 şi 75), şi că era de asemenea conformă cu linia jurisprudenţială confirmată de CCR (supra, pct. 83-85). Astfel, în Decizia sa din 7 februarie 2018, în care a avut de examinat dacă faptul că un magistrat a pronunţat o anumită hotărâre putea, după caz, să constituie elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu (supra, pct. 83), această instanţă, deşi a recunoscut că răspunderea penală a judecătorului nu putea, în principiu, să fie angajată pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, a indicat totuşi orientările care trebuie urmate pentru a stabili, în fiecare cauză, dacă un astfel de act putea constitui infracţiunea respectivă (supra, pct. 85). În acest sens a ţinut seama de dispoziţiile legale interne şi actele internaţionale relevante în acest domeniu (supra, pct. 84) şi a confirmat jurisprudenţa naţională aplicabilă în materie. Astfel, deşi aceste decizii ale CCR erau, desigur, ulterioare faptelor imputate reclamantelor, ele constituie totuşi un element de interpretare, de care Curtea trebuie să ţină seama [Răducanu împotriva României (dec.), nr. 83.460/17, pct. 66 in fine, 6 decembrie 2022].