§ 319. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României
M.Of. 1090
În vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
138. Mai presus de toate, şi de mică importanţă în această privinţă, având în vedere volumul jurisprudenţei interne disponibile la vremea respectivă, Curtea observă că reclamantele aveau funcţia de judecător cu specializare în drept penal şi o vechime de mai mulţi ani în magistratură (supra, pct. 113). Având în vedere statutul şi experienţa lor, nu era nerezonabil să se aştepte ca reclamantele să acţioneze cu mare prudenţă şi să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le presupune exercitarea profesiei lor (Varvara împotriva Italiei, nr. 17.475/09, pct. 56, 29 octombrie 2013; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, şi în legătură cu un "investitor instituţional", Soros, citată anterior, pct. 59). Ordinea juridică română conţinea, la data faptelor din litigiul principal, indicaţii clare şi imperative din care reieşea că pronunţarea cu ştiinţă, cu încălcarea legii, de către un judecător a unei hotărâri judecătoreşti cauzatoare de prejudiciu poate să constituie o infracţiune (supra, pct. 136), fără ca o astfel de încadrare penală să pună în discuţie independenţa garantată profesiei de Legea fundamentală şi de actele internaţionale. Astfel, nu ar fi trebuit să existe nicio îndoială în percepţia reclamantelor cu privire la consecinţele la care erau expuse prin pronunţarea deciziei în litigiu.