§ 314. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României

M.Of. 1090

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
133. Nu este de competenţa Curţii să se pronunţe asupra caracterului adecvat al metodelor alese de legiuitorul unui stat pârât pentru reglementarea într-un anumit domeniu (Kovesi împotriva României, nr. 3.594/19, pct. 192, 5 mai 2020). Astfel cum a arătat deja, Curtea a admis deja că cerinţa preciziei legilor nu se opune redactării în termeni generali în domeniul dreptului penal. În caz contrar, ar exista riscul ca textul de incriminare să nu acopere problema în mod cuprinzător şi să necesite să fie revizuit constant în conformitate cu numeroasele circumstanţe noi care pot apărea în practică. Funcţia de decizie încredinţată instanţelor serveşte tocmai la înlăturarea oricăror îndoieli care ar mai putea persista cu privire la interpretarea normelor şi permite să se ţină seama de evoluţia practicii cotidiene (a se vedea jurisprudenţa citată la pct. 123 şi 125 supra, precum şi Cantoni, citată anterior, pct. 32).