§ 309. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României
M.Of. 1090
În vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
128. Cu titlu introductiv, Curtea observă că nu este pus în discuţie în faţa sa faptul că un judecător nu poate, în general, să fie subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu. Într-adevăr, astfel cum li s-a explicat reclamantelor de către curtea de apel şi Înalta Curte, având în vedere legislaţia aplicabilă, judecătorii puteau fi subiecţi activi ai infracţiunii de abuz în serviciu (supra, pct. 34 şi 44; a se vedea de asemenea art. 175 N. C. pen., citat la pct. 70 supra, precum şi art. 94 din Legea nr. 303/2004, citat la pct. 72 supra). Având în vedere modul în care reclamantele şiau formulat plângerea în faţa instanţelor naţionale, pe de o parte, şi apoi în faţa Curţii, pe de altă parte (supra, pct. 95 - a se vedea şi Fu Quan, s.r.o., citată anterior, pct. 123), Curtea trebuie să examineze dacă, în speţă, dispoziţia din Codul penal care interzice abuzul în serviciu permitea reclamantelor, judecătoare, să prevadă că o conduită a acestora legată de motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar putea fi urmărită penal pentru abuz în serviciu, fără a se pune în discuţie garanţia de independenţă inerentă funcţiei lor.