§ 296. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României

M.Of. 1090

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
118. Referindu-se la principiul generalităţii legilor, Guvernul susţine că, la momentul comiterii faptelor imputate reclamantelor, exista deja o jurisprudenţă constantă potrivit căreia judecătorii pot răspunde penal pentru modul de interpretare şi aplicare a legii numai în situaţiile în care s-a dovedit că aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă. Acesta arată că dispoziţia legislativă care pedepseşte abuzul în serviciu a făcut obiectul mai multor controale de constituţionalitate (supra, pct. 78-85) şi că, deşi deciziile pronunţate de CCR sunt ulterioare datelor la care au fost comise faptele în litigiu, acestea se întemeiază pe legi române şi acte internaţionale şi europene care erau deja în vigoare la momentul comiterii faptelor în discuţie. Adaugă că Decizia nr. 54/2018 a CCR (supra, pct. 83-85) a soluţionat problema dacă poate fi angajată răspunderea penală a unui judecător pentru abuz în serviciu ca urmare a motivării unei hotărâri judecătoreşti.