§ 292. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României
M.Of. 1090
În vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
115. Pe de altă parte, referindu-se la jurisprudenţa naţională astfel cum a fost depusă la dosar de părţi, cele două reclamante susţin că în practica judiciară existentă la momentul faptelor sa reţinut în unanimitate că un judecător nu poate fi urmărit penal pentru abuz în serviciu din cauza modului în care a soluţionat o cauză (supra, pct. 74). În consecinţă, prima reclamantă susţine că concluzia la care au ajuns judecătorii în propria cauză rezultă dintr-un reviriment jurisprudenţial pe care nu putea să îl prevadă. A doua reclamantă susţine că pedeapsa care i-a fost aplicată este izolată la nivel naţional şi denunţă neconformitatea ei cu jurisprudenţa internă constantă. În plus, cele două reclamante susţin că exemplele de jurisprudenţă prezentate, care sunt ulterioare faptelor cauzei, sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză. Acestea adaugă că CCR a trebuit să intervină pentru a clarifica termenii art. 297 alin. (1) N. C. pen. (supra, pct. 78-81) şi observă că Decizia din 7 februarie 2018 a CCR (supra, pct. 83-85) este ulterioară datei condamnării lor în apel.