§ 279. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României
M.Of. 1090
În vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
106. Curtea constată că, prin capătul de cerere formulat în faţa sa, reclamanta contestă încadrarea dată de instanţele naţionale faptelor de abuz în serviciu de care a fost acuzată, în pofida deciziei pronunţate în favoarea sa în cadrul procedurii disciplinare. În ceea ce priveşte argumentul întemeiat de reclamantă pe aplicarea principiului ultima ratio, pe lângă faptul că nu este de competenţa sa să repună în discuţie politica penală a statului pârât [a se vedea, mutatis mutandis, Achour împotriva Franţei (MC), nr. 67.335/01, pct. 44, CEDO 2006-IV], Curtea constată că, în temeiul dreptului intern aplicabil, judecătorii pot răspunde penal sau disciplinar pentru faptele lor în condiţiile prevăzute de lege (art. 94 din Legea nr. 303/2004, citat la pct. 72 supra). De altfel, din jurisprudenţa naţională relevantă reiese că răspunderea penală a judecătorilor poate fi angajată pentru abuz în serviciu, în anumite condiţii (supra, pct. 75). În plus, Curtea observă că, în cadrul celor două proceduri - disciplinară şi penală - instanţele naţionale au examinat faptele care le-au fost sesizate din perspective diferite. Astfel, Înalta Curte a răspuns la argumentul reclamantei referitor la autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile definitive din 25 noiembrie 2013, considerând că cele două proceduri erau distincte, acestea având atât temeiuri juridice diferite, cât şi consecinţe diferite (supra, pct. 65). În plus, în speţă, faptele şi probele prezentate instanţelor penale erau diferite de cele examinate în cadrul procedurii disciplinare (supra, pct. 15, 25 şi 26).