§ 175. - Hotarare din 2025 în Cauza Bădescu şi altele împotriva României

M.Of. 1090

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
74. Părţile au prezentat Curţii numeroase decizii interne definitive de confirmare a încetării urmăririi penale pronunţate în favoarea unor judecători acuzaţi de abuz în serviciu de către persoane nemulţumite de soluţiile reţinute de aceştia în cauze care le priveau. Din aceste decizii reiese că modul de interpretare şi apreciere a probelor intră în atribuţiile judecătorului şi că legalitatea şi temeinicia unei hotărâri pronunţate în exercitarea funcţiei de judecător sunt supuse controlului în cadrul exercitării căilor de atac şi nu pot duce la începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, căci în caz contrar s-ar nesocoti principiul independenţei judecătorilor (a se vedea, de exemplu, deciziile definitive ale Înaltei Curţi din 28 aprilie 2009, 15 mai 2009, 26 mai 2009, 1 iulie 2009, 26 octombrie 2009, 22 ianuarie 2010, 3 februarie 2010, 26 februarie 2010, 3 martie 2010, 8 decembrie 2010, 27 aprilie 2011, 14 iunie 2011 şi 30 mai 2012).