Nou Art. 1. - Actul din 2025 PROSPECT DE EMISIUNE a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale ''Poşta Română'' - S.A. şi în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur, în perioada decembrie 2025-ianuarie 2026

M.Of. 1126

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
Art. 1
În sensul prezentului prospect, expresiile sau termenii folosiţi au înţelesul din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, cu modificările şi completările ulterioare, şi din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor, şi al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului nr. 333/226/2025 privind aprobarea intermedierii vânzării, colectării subscrierilor şi efectuării plăţilor aferente titlurilor de stat destinate populaţiei, prin Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. la nivel de subunităţi poştale din reţeaua companiei şi în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur:
Codul fiscal din România - aprobat prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
dobânda - suma de bani care reprezintă dobânda anuală datorată de către emitent, în conformitate cu prezentul prospect, pentru un titlu de stat corespunzătoare perioadei de dobândă relevante şi pe care se obligă să o plătească investitorului la data de plată a dobânzii;
emitent - Ministerul Finanţelor sau MF;
preţ de emisiune - suma plătită de investitori pentru un titlu de stat subscris, netă de orice comisioane;
RON sau leu - leul românesc, noua monedă naţională a României, ca urmare a denominării monedei din România, realizată la data de 1 iulie 2005;
zi lucrătoare - orice zi, cu excepţia zilelor de sâmbătă sau duminică sau altă sărbătoare legală din România.