Nou Art. 13. - Dobânda este calculată pe baza numărului efectiv de zile din perioada de dobândă relevantă şi pe baza numărului de zile din anul respectiv, utilizând următoarea formulă: - Actul din 2025 PROSPECT DE EMISIUNE a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale ''Poşta Română'' - S.A. şi în mediul online utilizând platforma ghiseul.ro, în cadrul Programului Tezaur, în perioada decembrie 2025-ianuarie 2026

M.Of. 1126

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2025
Art. 13
(1)Ministerul Finanţelor calculează dobânda datorată pentru fiecare titlu de stat şi dobânda datorată fiecărui investitor pentru perioada de dobândă relevantă.
(2)Dobânda este calculată pe baza numărului efectiv de zile din perioada de dobândă relevantă şi pe baza numărului de zile din anul respectiv, utilizând următoarea formulă:
D = [Valoarea nominală x Rata dobânzii (%) x Număr de zile acumulate]/Număr de zile an curent,
unde:
D = valoarea dobânzii pentru fiecare dată de plată a dobânzii pentru un titlu de stat;
valoare nominală = valoarea nominală a unui titlu de stat, respectiv 1 leu;
rata dobânzii = rata dobânzii precizată în tabelul de la art. 2;
număr de zile acumulate = numărul efectiv de zile din perioada de dobândă;
număr de zile an curent = numărul efectiv de zile din perioada de dobândă;
an curent = perioada de dobândă curentă.
(3)Fiecare investitor primeşte dobânda determinată conform formulei de la alin. (2) înmulţită cu numărul de titluri de stat deţinute de respectiva persoană.
(4)Dobânda totală plătită de emitent unui investitor la fiecare dată de plată a dobânzii este calculată conform formulei:
Dobânda totală = D x numărul total de titluri de stat deţinute de un investitor.
(5)Valoarea rezultată a dobânzii totale calculate în baza formulei de la alin. (4) este rotunjită în minus până la cea mai apropiată valoare de ban (respectiv 0,01 lei), valoarea egală sau mai mare decât 0,005 lei rotunjindu-se crescător până la 0,01 lei.