Capitolul 2 - Gestiunea bugetară şi financiară - Rezolutia 1611/07-mai-2025 conţinând observaţiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului general al Uniunii Europene aferent exerciţiului financiar 2023, secţiunea X - Serviciul European de Acţiune Externă
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2025
CAPITOLUL 2:Gestiunea bugetară şi financiară
5.ia act de faptul că bugetul final al SEAE pentru 2023 a fost de 821 900 280 EUR, ceea ce reprezintă o creştere de 4,45% faţă de 2022; observă că, SEAE a dispus şi de o sumă de 259,7 milioane EUR (inclusiv venituri alocate şi sume reportate) din partea Comisiei pentru a acoperi costurile administrative aferente personalului Comisiei care lucrează în cadrul delegaţiilor Uniunii; remarcă, de asemenea, că SEAE a primit contribuţii fixe suplimentare pentru a acoperi costurile comune ale personalului Fondului european de dezvoltare în delegaţii şi în coamplasări, precum şi alte sume primite în temeiul acordurilor de coamplasare şi al altor acorduri; constată că suma bugetară totală gestionată de SEAE în 2023 s-a ridicat, prin urmare, la 1 198,2 milioane EUR (credite de angajament), ceea ce a reprezentat o creştere de 4,8% faţă de exerciţiul precedent;
6.observă că, în 2023, rata de execuţie bugetară a creditelor de angajament a fost de 100%, în timp ce rata de execuţie a plăţilor a fost de 91,9%, comparativ cu 90,6% în 2022; ia act de faptul că termenul mediu de plată a fost de 13,57 zile, dar remarcă totuşi că 8,63% din suma totală a fost plătită cu întârziere, ceea ce a dus la plata unor dobânzi de întârziere în valoare de 50 253,91 EUR în 2023; îndeamnă SEAE să îşi plătească angajamentele la timp; solicită SEAE să îşi continue eforturile pentru a îmbunătăţi numărul de plăţi electronice şi a digitaliza fluxurile de lucru, în special în delegaţii;
7.observă că SEAE a informat autoritatea bugetară cu privire la două transferuri bugetare în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul financiar şi a efectuat 11 transferuri autonome în conformitate cu articolul 29 alineatul (4), în valoare totală de 55,7 milioane EUR; ia act de faptul că scopul principal al transferurilor a fost de a majora linia bugetară 3 0 0 3 privind clădirile şi costurile asociate din delegaţii cu 18,97 milioane EUR şi linia bugetară 3 0 0 1 privind personalul extern şi serviciile externe din delegaţii cu 5,6 milioane EUR; constată că, în urma transferurilor, bugetul final pentru sediul SEAE s-a ridicat la 327,8 milioane EUR, iar bugetul final pentru delegaţii s-a ridicat la 494,1 milioane EUR;
8.remarcă că, în 2023, SEAE s-a confruntat cu provocări politice şi financiare tot mai mari, precum şi cu provocări în ceea ce priveşte drepturile omului şi statul de drept; observă că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi consecinţele sale geopolitice au continuat să fie o problemă majoră în 2023, ceea ce a determinat SEAE să asigure un sprijin larg pentru Ucraina, să exercite presiuni asupra Rusiei şi să îşi continue acţiunile de sensibilizare la nivel mondial pentru a face faţă consecinţelor mai ample ale războiului, cum ar fi punerea în aplicare a Planului de acţiune privind consecinţele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei; recunoaşte rolul SEAE în colectarea de probe împotriva canalelor mass-media ruse susţinute de stat şi sancţionate de UE şi a persoanelor implicate în răspândirea dezinformării şi manipularea informaţiilor pentru a justifica războiul de agresiune al Rusiei; subliniază necesitatea de a furniza resurse adecvate diviziei de comunicare strategică şi analiză prospectivă a SEAE pentru a combate în mod eficace campaniile de dezinformare desfăşurate ca instrumente strategice de regimurile autoritare şi iliberale; invită SEAE să consolideze delegaţiile Uniunii în ţările Parteneriatului estic pentru a sprijini ţările puternic afectate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei; constată că plafonul financiar al Instrumentului european pentru pace gestionat sub autoritatea Vicepreşedintei/Înaltei Reprezentante a fost majorat de la 5,6 milioane EUR la peste 12 milioane EUR în 2023; invită SEAE să colaboreze cu Direcţia Generală Extindere şi Vecinătate Estică pentru a asigura supravegherea şi monitorizarea eficace a proiectelor finanţate de Instrument; ia act de faptul că reluarea conflictului dintre Israel şi Palestina în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023 a impus SEAE să se implice în eforturi diplomatice intense, să încurajeze instituţiile Uniunii să îndemne la detensionare regională, să răspundă nevoilor umanitare şi să sprijine eforturile de pace regionale; subliniază că asistenţa Uniunii şi a SEAE trebuie să se alinieze la obiectivele mai ample în materie de drepturi ale omului şi pace din regiune şi să fie însoţită de garanţii solide pentru a se asigura că fondurile nu sprijină, direct sau indirect, activităţile teroriste sau violente; subliniază că finanţarea Uniunii pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza ar trebui să înceapă numai după eliberarea tuturor ostaticilor reţinuţi de Hamas; subliniază importanţa transparenţei în alocarea resurselor financiare în ţările terţe pentru a asigura responsabilitatea în utilizarea bugetului Uniunii şi a noilor instrumente financiare;
9.îndeamnă SEAE să colaboreze îndeaproape cu Comisia pentru a se asigura că pe ordinea de zi a oricăror eventuale acţiuni viitoare privind Federaţia Rusă se află restituirea completă a tezaurului naţional al României şi a patrimoniului naţional al altor state membre;
10.reaminteşte că au existat acuzaţii privind implicarea angajaţilor UNRWA în Gaza în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023; constată că, drept răspuns la aceste acuzaţii, UNRWA a reziliat oficial contractul de muncă a nouă angajaţi; subliniază că Comisia a colaborat cu UNRWA pentru a îmbunătăţi sistemele de control, în conformitate cu recomandările Biroului serviciilor de supraveghere internă al ONU (OIOS), inclusiv pentru a evalua situaţia personalului şi a consolida cadrele interne de anchetă şi de etică; subliniază că, în urma preocupărilor exprimate în repetate rânduri de Parlament cu privire la utilizarea abuzivă a finanţării din partea Uniunii, ajutorul din partea Uniunii nu ar trebui în niciun caz să servească la finanţarea terorismului; cere să se menţină vigilenţa pentru a garanta că banii contribuabililor nu sunt utilizaţi în mod abuziv; subliniază importanţa controalelor pentru a garanta că normele Uniunii şi a dreptului internaţional sunt respectate de către beneficiarii fondurilor Uniunii, precum şi necesitatea de a consolida măsurile pentru a preveni utilizarea abuzivă a sprijinului financiar din partea Uniunii; încurajează SEAE să îşi intensifice eforturile pentru a proteja finanţarea din partea Uniunii şi să monitorizeze punerea în aplicare a jaloanelor prezentate în acordul dintre comisarul Varhelyi şi comisarul general al UNRWA, Lazzarini, din aprilie 2024, care include dispoziţii privind efectuarea de audituri ale Uniunii şi consolidarea supravegherii interne în cadrul UNRWA; subliniază că este necesar ca Autoritatea Palestiniană să alinieze toate materialele educaţionale la standardele UNESCO, în special eliminând orice conţinut cu caracter antisemit sau care incită la violenţă; subliniază că sprijinul financiar al Uniunii pentru Autoritatea Palestiniană în domeniul educaţiei ar trebui acordat cu condiţia ca aceste standarde să fie respectate; încurajează SEAE să sprijine eforturile diplomatice pentru a găsi o soluţie cuprinzătoare şi sustenabilă la conflictul israeliano-palestinian şi să informeze Parlamentul cu privire la orice evoluţie a cooperării Uniunii cu Autoritatea Palestiniană;
11.constată că SEAE a raportat constrângeri bugetare considerabile în 2023, care au condus la reduceri drastice şi la optimizarea bugetului pentru a îi permite să facă faţă inflaţiei din ţările terţe, fluctuaţiilor monedelor locale şi creşterii preţurilor, în special a costurilor de închiriere a birourilor, a costurilor legate de tehnologia informaţiei şi securitate, precum şi a preţurilor la energie; acest fapt a expus SEAE la costuri de funcţionare mult mai mari în ţări străine, afectând astfel capacitatea sa de a funcţiona în mod eficace şi de a-şi îndeplini obligaţia de diligenţă faţă de personalul detaşat în delegaţii; regretă că, drept urmare a presiunilor bugetare, SEAE a amânat întreţinerea infrastructurii, a suspendat sau a anulat cheltuielile de securitate în delegaţii şi a efectuat reduceri la posturi bugetare, cum ar fi reduceri ale bugetului pentru misiuni şi reprezentare, materiale de birou şi cursuri de formare; regretă că, din motive bugetare, SEAE a trebuit să acorde prioritate participării personalului la misiunile de observare a alegerilor în detrimentul altor tipuri de misiuni, cum ar fi misiunile de monitorizare; subliniază necesitatea înfiinţării unui serviciu diplomatic al UE;
12.ia act de faptul că, în 2023, SEAE, atât la sediul său, cât şi în delegaţii, a lansat în total 28 de proceduri deschise de achiziţii publice, 27 de proceduri competitive cu negocieri, 14 proceduri negociate fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, 6 proceduri restrânse şi două proceduri negociate pentru contracte de lucrări cu valoare medie, care au avut succes şi au condus la atribuirea unui contract în 52% din cazuri în medie; constată că standardele ridicate şi complexitatea normelor Uniunii în materie de achiziţii publice ar putea fi unul dintre motivele pentru care un număr relativ mare de proceduri de achiziţii publice eşuează, deoarece aplicarea acestor norme ar putea fi dificilă pentru ofertanţi, în special în ţările terţe; solicită SEAE să investigheze motivele care stau la baza numărului relativ ridicat de proceduri de achiziţii publice eşuate şi să propună soluţii pentru a asigura punerea lor efectivă în aplicare, menţinând în acelaşi timp standardele stabilite de Uniune; regretă că, în ceea ce priveşte acţiunile externe, normele privind achiziţiile publice au fost simplificate cu ocazia reformării Regulamentului financiar; subliniază că normele privind achiziţiile publice sunt menite să garanteze că proiectele finanţate menţin standarde ridicate şi nu sunt predispuse la fraudă; invită SEAE să depună întotdeauna eforturi pentru a garanta cel mai înalt nivel de control în toate procedurile de licitaţie; consideră că lipsa de familiarizare în ţările terţe cu standardele ridicate ale normelor Uniunii în materie de achiziţii publice nu ar trebui să servească niciodată drept pretext sau scuză pentru a reduce exigenţele;
13.salută faptul că numărul de proiecte de coamplasare cu statele membre şi cu alţi parteneri ai Uniunii în cadrul delegaţiilor Uniunii a fost de 138 la sfârşitul anului 2023, cu 12 mai mult decât în 2022; ia act de faptul că, din numărul total de proiecte de coamplasare în 2023, 42 au fost încheiate cu state membre şi ţări partenere, 91 cu alţi parteneri ai Uniunii şi cinci au fost coamplasări "inverse" (şi anume, delegaţia UE era găzduită în clădirea statului partener); observă că, în 2023, coamplasările au reprezentat 8% din suprafaţa totală a birourilor din delegaţiile Uniunii şi au vizat mai mult de jumătate din delegaţiile Uniunii (75), ceea ce se poate considera un exemplu de optimizare cu succes a gestionării clădirilor SEAE, dar şi un indicator al interesului sporit al partenerilor de a împărţi sedii în ţări terţe şi al importanţei coamplasării în afacerile diplomatice;
14.constată că bugetul pentru misiuni a fost de 18 948 650 EUR în 2023, ceea ce reprezintă o creştere limitată de 1,46% faţă de exerciţiul precedent, scopul acesteia fiind de a compensa creşterea costurilor cauzată de inflaţie, dar a fost insuficientă în comparaţie cu creşterea reală a costurilor de deplasare în 2023; regretă că SEAE nu are o linie bugetară separată pentru misiuni şi deplasări pentru Vicepreşedintă/Înalta Reprezentantă şi că misiunile şi cheltuielile de deplasare pentru Vicepreşedintă/Înalta Reprezentantă sunt împărţite între SEAE şi Comisie, în funcţie de scopul misiunii; remarcă, în sfârşit, că, în 2023, SEAE a cheltuit 2 995,14 EUR pentru şase misiuni ale Vicepreşedintei/Înalte Reprezentante şi 288 145 EUR pentru închirierea aeronavelor în regim de taxi, ceea ce corespunde unei scăderi de 51% faţă de 2022, când costurile pentru închirierea aeronavelor în regim de taxi au fost de 588 103 EUR; subliniază că liderii instituţiilor Uniunii ar trebui să fie un bun exemplu pentru public şi cetăţeni, în special atunci când utilizează resursele Uniunii în îndeplinirea sarcinilor lor; subliniază că opţiunile de zbor ar trebui alese pe baza unor criterii de bună gestiune financiară, cu condiţia ca astfel de alternative să fie disponibile şi în conformitate cu ordinea de zi şi locul de desfăşurare a reuniunilor; subliniază că transparenţa şi buna gestiune financiară în utilizarea fondurilor publice ale Uniunii trebuie să rămână un principiu de bază pentru toate instituţiile Uniunii;
15.subliniază impactul negativ pe care reducerile îl pot avea asupra punerii în aplicare a instrumentelor de afaceri externe, cum ar fi Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională - "Europa globală" (IVCDCI - Europa globală) şi Global Gateway; subliniază necesitatea de a furniza resurse adecvate diviziei de comunicare strategică şi analiză prospectivă a SEAE pentru a continua să combată în mod eficace campaniile de dezinformare desfăşurate ca instrumente strategice de regimurile autoritare şi iliberale; salută, în acest sens, anunţul privind crearea Grupului operativ pentru comunicare strategică şi combaterea manipulării informaţiilor în cadrul Direcţiei Generale Comunicare a Comisiei;
16.insistă asupra majorării bugetare pentru acţiunile din domeniul politicii externe şi de securitate comune (PESC) şi pentru alte instrumente adecvate de pace, răspuns la conflicte şi crize, precum şi pentru protocoalele informatice şi de securitate, cu scopul de a corela pe deplin activităţile şi capacităţile Uniunii cu provocările şi conflictele actuale din întreaga lume;