Capitolul 10 - Comunicare - Rezolutia 1611/07-mai-2025 conţinând observaţiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului general al Uniunii Europene aferent exerciţiului financiar 2023, secţiunea X - Serviciul European de Acţiune Externă

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2025
CAPITOLUL 10:Comunicare
82.constată că SEAE dispune de o alocare bugetară de 22,2 milioane EUR, repartizată între diferite linii bugetare care acoperă publicaţiile, evenimentele, comunicarea strategică, activităţile de informare şi presa; salută faptul că apărarea democraţiei şi a statului de drept a rămas o prioritate pentru SEAE, inclusiv prin vizarea acţiunilor străine de manipulare a informaţiilor şi a ingerinţelor străine prin politici şi instrumente consolidate;
83.subliniază creşterea numărului de încălcări ale libertăţii religioase la nivel mondial; invită SEAE să îşi pregătească în mod adecvat personalul în acest sens în ţările în care nu există libertate religioasă sau în care libertatea religioasă este supusă unor presiuni (inclusiv prin cursuri de formare), cu scopul a lansa discuţii pe această temă cu autorităţile competente de la toate nivelurile din ţările în care libertatea religioasă este încălcată solicită ca acest aspect să devină un element esenţial al acţiunii sale externe;
84.ia act de faptul că, în cadrul activităţilor sale de comunicare, SEAE se adresează publicului larg prin evenimente publice, prin zilele porţilor deschise şi primind grupuri de vizitatori; observă că, în 2023, SEAE a lansat mai multe campanii de comunicare tematică pe diferite canale cu privire la sprijinul acordat Ucrainei, la consecinţele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi la respectarea valorilor Uniunii; salută faptul că Ucraina a rămas o prioritate absolută pentru SEAE; ia act de faptul că, în 2023, SEAE şi-a consolidat prezenţa pe platformele de comunicare socială, iar numărul de abonaţi a crescut cu 41,5% pe LinkedIn, cu 13,8% pe Instagram, cu 5,4% pe Twitter şi cu 4,7% pe Facebook; îndeamnă SEAE să îşi îmbunătăţească comunicarea legată de politicile Uniunii în rândul cetăţenilor din ţările terţe şi să intensifice eforturile de coordonare menite să crească vizibilitatea proiectelor finanţate de Uniune, în special în ţările candidate, pentru a contracara încercările actorilor rău-intenţionaţi de a submina eforturile Uniunii;
85.salută implicarea SEAE în campania de comunicare instituţională a Parlamentului pentru alegerile europene din 2024, în special în campania de informare care îi viza pe cei 25-30 de milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în ţări terţe cu privire la posibile modalităţi de vot la alegerile europene, în special prin intermediul reţelei delegaţiilor; ia act de faptul că această campanie a ajuns la 11 milioane de destinatari, prin intermediul a 26 de campanii video şi a peste 2 000 de publicaţii pe platformele de comunicare socială;
86.subliniază contribuţia SEAE la eforturile generale ale Uniunii de a demonstra un sprijin ferm pentru Ucraina prin iniţiative precum campania #StandWithUkraine şi proiecte de comunicare specifice, cum ar fi Faces of Ukraine, Art vs War şi Share Your Light;
87.încurajează în continuare delegaţiile Uniunii să promoveze şi să colaboreze cu actorii locali, cu organizaţiile societăţii civile şi cu partenerii sociali din ţările terţe pentru a stimula dialogul social şi dialogul privind statul de drept, drepturile fundamentale şi combaterea corupţiei; ia act de faptul că, în 2023, în cadrul programului tematic pentru organizaţiile societăţii civile, pe baza căruia se încheie parteneriate ale Uniunii cu organizaţii responsabile şi transparente, 50 de milioane EUR au fost alocate sistemului Uniunii pentru un mediu favorabil societăţii civile, care monitorizează şi promovează spaţiul civic în 86 de ţări partenere.