Capitolul 5 - Cadrul etic şi transparenţa - Rezolutia 1601/07-mai-2025 conţinând observaţiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului general al Uniunii Europene aferent exerciţiului financiar 2023, secţiunea V - Curtea de Conturi

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2025
CAPITOLUL 5:Cadrul etic şi transparenţa
41.salută faptul că Curtea şi-a actualizat normele interne privind raportarea neregulilor grave (avertizarea în interes public), pentru a le clarifica şi detalia, precum şi pentru a oferi mai multe informaţii personalului; ia act de faptul că în 2023 nu au existat cazuri de avertizare în interes public în cadrul Curţii; ia act, de asemenea, de faptul că, în 2023, Curtea a lansat şi procesul de actualizare a normelor Curţii privind desfăşurarea anchetelor administrative şi a procedurilor disciplinare, care a fost finalizat la începutul anului 2024;
42.ia act de faptul că, în 2023, Curtea a organizat trei evenimente de formare dedicate în mod special eticii, care au atras un număr de 60 de participanţi; ia în considerare faptul că cursurile legate de etică ale Curţii au fost deschise întregului personal, inclusiv managerilor, şi că cursurile standard sunt obligatorii pentru nou-veniţi şi acoperă etica publică şi politica Curţii de combatere a hărţuirii; regretă că cursurile legate de etică nu au fost obligatorii pentru toţi membrii personalului în mod regulat;
43.apreciază faptul că Curtea a organizat şase cursuri de formare privind frauda, inclusiv frauda în domeniul achiziţiilor publice, frauda în materie de TVA şi frauda în legătură cu MRR; salută faptul că, în iunie 2023, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a oferit cursuri de formare privind efectuarea de interviuri în cazurile de suspiciune de fraudă şi corupţie; ia act de faptul că, în noiembrie 2023, Curtea s-a alăturat Parchetului European (EPPO) şi OLAF pentru a organiza un curs de două zile privind frauda în domeniul achiziţiilor publice în Uniune;
44.este preocupat de relatările din mass-media potrivit cărora o anchetă a EPPO privind utilizarea abuzivă a unor fonduri de către fostul preşedinte al Curţii este în prezent blocată de decizia Curţii de a nu ridica imunitatea acestuia; solicită Curţii să coopereze pe deplin cu EPPO cu privire la orice investigaţii pe care le-ar deschide acesta şi să precizeze motivele deciziei sale de a nu ridica imunitatea;
45.invită Curtea să se asigure că toţi membrii săi şi personalul de conducere îşi publică declaraţiile privind interesele financiare, cadourile şi declaraţiile de ospitalitate într-o bază de date publică online, în conformitate cu bunele practici referitoare la normele UE în materie de transparenţă;
46.regretă că Curtea nu a cooperat pe deplin cu EPPO, refuzând să ridice imunitatea fostului său preşedinte şi refuzând să permită accesul EPPO în clădirile sale în scopul efectuării unei percheziţii în legătură cu o anchetă privind posibile fapte ilegale, ceea ce, potrivit EPPO, s-ar putea considera o ingerinţă în buna desfăşurare a unei investigaţii; reaminteşte că, în calitate de auditor extern al Uniunii, Curtea este obligată să respecte principiile responsabilităţii, integrităţii şi transparenţei, precum şi principiul cooperării reciproce şi loiale între instituţiile UE; invită Curtea să se asigure că imunitatea nu este invocată pentru a împiedica proceduri judiciare legitime şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea deplină a cooperării interinstituţionale în prevenirea şi investigarea fraudelor;
47.ia act cu îngrijorare de faptul că, potrivit relatărilor din mass-media, Parchetul European (EPPO) a solicitat în 2023 ridicarea imunităţii mai multor membri ai personalului Curţii de Conturi Europene şi că, până în prezent, Curtea a refuzat să dea curs acestei solicitări; subliniază că, deşi imunitatea serveşte la protejarea independenţei instituţiilor UE, aceasta nu trebuie utilizată în mod abuziv pentru a proteja persoane care fac obiectul unui control jurisdicţional legitim; consideră că cererile de ridicare a imunităţii ar trebui respinse numai în circumstanţe excepţionale; invită Curtea să furnizeze autorităţii care acordă descărcarea de gestiune o justificare detaliată pentru decizia sa în acest caz, subliniind preocupările juridice şi procedurale specifice care au condus la refuz, dacă este cazul; îndeamnă, de asemenea, Curtea să menţină un nivel ridicat de transparenţă şi responsabilitate în cooperarea sa cu EPPO şi cu alte organisme ale UE responsabile de combaterea fraudei şi a abaterilor;
48.ia act de faptul că, în 2023, nici OLAF, nici Ombudsmanul European nu au iniţiat investigaţii în care să fie implicată Curtea;
49.salută faptul că, în 2024, Curtea, împreună cu Curtea de Justiţie, a invitat Comisia să participe la un dialog interinstituţional pentru a conveni asupra unor norme comune privind utilizarea maşinilor oficiale, ceea ce este în concordanţă cu observaţia inclusă în rezoluţiile Parlamentului din 11 aprilie 2022 referitoare la descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetelor Curţii de Conturi şi Curţii de Justiţie; subliniază solicitarea adresată tuturor instituţiilor Uniunii de a se pune de acord cu privire la un sistem unic care să fie aplicat orizontal, fapt ce ar reduce confuzia şi ar spori transparenţa şi eficienţa în utilizarea banilor publici; ia act de faptul că va fi creat un grup de lucru în cadrul Comitetului pregătitor interinstituţional pentru chestiuni privind Statutul funcţionarilor; apreciază disponibilitatea Curţii de a alinia normele la normele aplicabile ale Comisiei, dar reiterează criticile deja exprimate în rezoluţiile anterioare privind descărcarea de gestiune, referitoare la noua decizie din 2022 privind deplasările şi misiunile membrilor, precum şi utilizarea conducătorilor auto şi a autoturismelor de către aceştia, care contravine principiului general potrivit căruia parcul auto nu ar trebui să fie utilizat în niciun caz în afara cadrului strict al exercitării funcţiilor membrilor Curţii;
50.ia act de faptul că, în 2023, Serviciul de Audit Intern al Curţii (IAS) a formulat 16 recomandări de audit cu privire la etică, portalul privind transparenţa, conflictele de interese pentru personal, Comitetul de etică şi membrii Curţii; ia act de faptul că, din cele 16 recomandări, 5 recomandări au fost puse în aplicare până la 30 iulie 2024, 8 recomandări vor fi puse în aplicare până la sfârşitul anului 2024, iar punerea în aplicare a 3 recomandări a fost amânată;
51.salută extinderea sferei informaţiilor publicate cu privire la misiunile membrilor, dar reaminteşte solicitarea Parlamentului de a furniza informaţii cu privire la misiuni pentru întregul mandat al membrilor; salută revizuirea Codului de conduită al membrilor, care le interzice acestora să deţină orice funcţie onorifică în cadrul unei organizaţii politice, răspunzând astfel solicitării Parlamentului ca membrii să nu aibă legături politice oficiale; ia act de faptul că concluziile raportului de audit intern privind etica urmau să fie comunicate preşedintelui PE şi preşedintelui Comisiei pentru control bugetar în al treilea trimestru al anului 2024 şi invită Curtea să le comunice întregii Comisii pentru control bugetar; invită Curtea să publice deciziile de recuzare în cazurile în care membri ai Curţii sau ai personalului acesteia declară conflicte de interese, asigurând o mai mare transparenţă în procesul de audit;
52.ia act de faptul că toţi membrii Curţii îşi au reşedinţa principală în Luxemburg, astfel cum se prevede la articolul 10 din Codul de conduită al membrilor şi foştilor membri ai Curţii de Conturi;
53.salută faptul că Curtea a revizuit politica privind accesul public la documente, reflectând evoluţia jurisprudenţei europene, şi a simplificat procedura de tratare a cererilor de acces la documente şi a cererilor de confirmare; reaminteşte faptul că aplicarea principiului scandinav al accesului public la registrele oficiale în Uniune a fost o condiţie prealabilă pentru aderarea la Uniune a unor state membre şi subliniază faptul că neaplicarea acestuia ar aduce atingere reputaţiei Uniunii în calitatea sa de comunitate bazată pe statul de drept;
54.regretă că nu este disponibilă pe site-ul Curţii o listă anuală a contractelor încheiate în 2023 care depăşesc pragul prevăzut de directivă (> 140 000 EUR pentru servicii/bunuri; > 5 382 000 EUR pentru lucrări); invită Curtea să publice lista respectivă într-un document separat fără întârzieri nejustificate şi să asigure un acces uşor la aceasta;
55.apreciază şi aşteaptă cu nerăbdare consolidarea de către Curte a tuturor normelor interne privind strategia antifraudă într-un singur document comun;
56.continuă să respingă raţionamentul Curţii pentru decizia sa de a nu se înscrie în Registrul de transparenţă, având în vedere că aceasta nu are un interes direct să influenţeze procesul decizional, limitându-se la furnizarea de observaţii factuale şi de informaţii obiective cu privire la programele Uniunii; ia act de faptul că toate rapoartele Curţii sunt puse la dispoziţia publicului şi fac obiectul unei proceduri riguroase de validare cu entităţile auditate; îşi reiterează apelul ferm adresat Curţii de a se înscrie în Registrul de transparenţă al UE pentru a adera la principiile de bază ale transparenţei fără ca acest lucru să creeze obstacole în calea independenţei depline a Curţii;
57.încurajează puternic Curtea să îşi reconsidere poziţia privind registrul de transparenţă al UE instituit prin Acordul interinstituţional din 20 mai 2021 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană referitor la un registru de transparenţă obligatoriu;
58.salută progresele importante înregistrate în 2023 în vederea instituirii ecosistemului de gestionare a documentelor (DOME), şi anume livrarea şi punerea în aplicare, prin intermediul unor procese concrete de aprobare a documentelor, atât a noii semnături electronice, cât şi a modulului de aprobare de bază pentru PASS (procesul de aprobare, semnare şi trimitere a documentelor); încurajează Curtea să îşi urmărească în continuare obiectivele de digitalizare a fluxurilor de lucru pentru examinare şi aprobare şi de îmbunătăţire a eficacităţii acestora;
59.ia act de faptul că Curtea a continuat să se implice activ în Grupul pentru tehnologii emergente din cadrul Comitetului interinstituţional pentru transformare digitală; ia act de faptul că echipa DATA (Data and Technology for Audit), creată în 2021, a continuat să lucreze la punerea în aplicare a planului de dezvoltare pentru o mai bună utilizare a tehnologiei în sprijinul obiectivelor de audit ale Curţii; ia act, în special, de pregătirea unei analize a oportunităţilor şi provocărilor legate de IA pentru Curte şi pentru activitatea sa de audit; reaminteşte importanţa îmbunătăţirii digitalizării activităţii de audit; salută toate eforturile pe care Curtea continuă să le depună în această privinţă, întrucât digitalizarea combinată cu creşterea numărului de vizite la faţa locului poate defini un sistem de activităţi de audit eficace şi exacte;