Secţiunea 10 - Administraţia publică europeană - Rezolutia 1594/07-mai-2025 conţinând observaţiile care fac parte integrantă din deciziile privind descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetului general al Uniunii Europene aferent exerciţiului financiar 2023, secţiunea III - Comisia, agenţiile executive şi al nouălea, al zecelea şi al unsprezecelea Fond european de dezvoltare
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2025
SECŢIUNEA 10:Administraţia publică europeană
SUBSECŢIUNEA 1:
179.constată că Comisia este direct responsabilă pentru execuţia a 59,1% din bugetul administrativ total al Uniunii, echivalentul a 7,2 miliarde EUR; constată, de asemenea, că 70% din cheltuielile administrative sunt legate de resursele umane, inclusiv de pensii, în timp ce restul reprezintă în principal cheltuielile legate de clădiri, echipamente, energie, comunicaţii şi IT; constată cu satisfacţie că, şi pentru 2023, Curtea a concluzionat că domeniul cheltuielilor prezintă un risc scăzut;
180.ia act de faptul că, în 2023, 2 152 de funcţionari publici au părăsit Comisia, în principal ca urmare a pensionării, demisiei sau încetării contractelor lor; constată că aceasta reprezintă o fluctuaţie relativ ridicată a personalului, ceea ce ar trebui să ofere Comisiei posibilităţi ample de a remedia dezechilibrele persistente în ceea ce priveşte reprezentarea geografică în cadrul structurilor sale;
181.încurajează Comisia şi Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) să asigure implementarea cât mai rapidă a sistemelor tehnice necesare şi accelerarea proceselor pentru ca Comisia şi alte instituţii ale Uniunii să se poată baza pe EPSO pentru selecţia candidaţilor cu înaltă calificare şi motivaţi pentru toate tipurile de posturi din instituţii;
182.apreciază faptul că reprezentarea femeilor în posturile de conducere a crescut de la 46,1% în decembrie 2022 la 47,8% în decembrie 2023; încurajează Comisia să se concentreze în continuare pe asigurarea şi menţinerea echilibrului de gen la toate nivelurile de conducere;
183.constată cu satisfacţie că Comisia a pus în aplicare politici pentru a îmbunătăţi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată şi starea de bine a personalului, inclusiv dreptul de a se deconecta; salută totodată faptul că a fost adoptată o nouă decizie privind prevenirea şi combaterea hărţuirii, care stabileşte rolul consilierului confidenţial principal ca figură-cheie în lupta împotriva hărţuirii; subliniază că acest post trebuie dotat cu resursele adecvate pentru a îndeplini în mod eficace sarcini multiple şi dificile;
184.ia act de progresele făcute de Comisie în ceea ce priveşte internalizarea personalului creşelor;
185.ia act cu satisfacţie de faptul că Comisia a publicat versiuni actualizate ale orientărilor privind standardele etice pentru participarea membrilor Comisiei Europene la campania electorală pentru Parlamentul European şi ale orientărilor privind participarea membrilor Comisiei la campaniile electorale de la nivelul statelor membre; salută, de asemenea, faptul că, în martie 2023, Comisia a adoptat norme consolidate atât de necesare privind misiunile şi cheltuielile plătite de părţi terţe;
186.subliniază că trebuie să se garanteze că toate instituţiile Uniunii din Luxemburg pot atrage personal pentru toate tipurile de posturi şi cariere; constată că, în special pentru funcţionarii cu grade salariale inferioare, Luxemburgul poate fi o opţiune mai puţin atractivă din cauza costului vieţii; ia act de faptul că, prin acordul privind bugetul pentru 2025, s-a făcut primul pas prin stabilirea unei alocaţii speciale pentru locuinţă pentru personalul cu grade inferioare care lucrează în instituţiile europene din Luxemburg;
187.ia act de faptul că obiectivul ambiţios al Comisiei este de a reduce toate spaţiile de birouri ale Comisiei cu 25%, iar numărul clădirilor cu 50% până în 2030, faţă de situaţia din 2020; constată că reducerea tuturor spaţiilor a atins puţin peste 83 000 m2în 2023, adică o reducere de 11%; salută faptul că acest obiectiv este un element important în realizarea de către Comisie a neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon şi a reducerii costurilor administrative; subliniază că este important ca reducerea numărului de clădiri şi spaţii de birouri şi, în consecinţă, introducerea spaţiilor de lucru colaborative şi a altor schimbări administrative semnificative să aibă loc în strânsă cooperare cu personalul;
188.este preocupat de întârzierile mari, inclusiv întârzieri de până la şase luni, cu care se confruntă funcţionarii publici din toate instituţiile pentru rambursarea costurilor asistenţei medicale prin sistemul de asigurări de sănătate al instituţiilor; îşi exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la tratamentul inadecvat al funcţionarilor publici şi al deputaţilor în Parlamentul European care suferă de boli autoimune, tulburări neurologice, BPOC (bronhopneumopatie obstructivă), sindrom post-COVID, boli nediagnosticate şi rare, acordat prin sistemul de asigurări de sănătate al instituţiilor; constată că, în multe cazuri, pacienţilor care au aceste simptome nu li se decontează analizele de diagnosticare;
189.constată că, în 2023, Ombudsmanul a iniţiat 398 de anchete privind Comisia; constată, de asemenea, că, în cursul anului 2023, Comisia a primit 187 de decizii de închidere fără observaţii şi 17 decizii de administrare defectuoasă; constată cu îngrijorare că Ombudsmanul primeşte numeroase plângeri ale cetăţenilor cu privire la întârzierile extreme în obţinerea accesului la documentele solicitate Comisiei şi încurajează Comisia să depună eforturi pentru a accelera prelucrarea acestor cereri şi pentru a reduce în continuare numărul deciziilor de administrare defectuoasă şi să stabilească norme clare privind accesul la toate tipurile de texte scrise, fie pe suport de hârtie, e-mail, mesaje text sau orice altă formă de comunicare, care fac parte dintr-un proces administrativ legat de politicile sau deciziile Comisiei; constată că, din cele nouă anchete care au vizat Comisia, încheiate de OLAF în 2023, şapte au fost încheiate cu recomandări; invită Comisia să asigure transparenţa şi responsabilitatea în monitorizarea acestor cazuri;
190.îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la faptul că au existat acuzaţii de corupţie legate de Comisie; regretă, în acelaşi timp, faptul că au existat acuzaţii cu privire la funcţionari ai Comisiei care ar fi acceptat cadouri din partea unei ţări cu care Uniunea negocia un acord; subliniază că este necesară o abordare clară şi sistematică pentru a garanta că toate dosarele OLAF privind potenţiale infracţiuni penale sunt transmise prompt EPPO şi autorităţilor naţionale competente; invită Comisia să consolideze normele şi procedurile relevante pentru a se asigura că toate cazurile sunt tratate în mod strict, corect şi eficient;
191.constată că doar foarte puţine cazuri de hărţuire psihologică şi sexuală au fost recunoscute ca atare în ultimii ani şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că acest lucru ar putea indica unghiuri moarte instituţionale în cadrul Comisiei, având în vedere numărul mare de angajaţi ai instituţiei;
192.îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la relatările privind o anchetă în curs în care este implicat fostul comisar pentru justiţie, despre care se presupune că a fost implicat, pe perioada mandatului său, în activităţi de spălare de bani care implică fonduri de origine necunoscută; invită Comisia să coopereze pe deplin cu autorităţile belgiene şi să clarifice de urgenţă dacă aceste activităţi au fost legate în vreun fel de sarcinile sale oficiale în cadrul Comisiei;
193.invită Comisia să acorde prioritate personalului permanent faţă de consultanţii externi şi agenţii contractuali, pentru a garanta condiţii de muncă de calitate şi pentru a preveni pierderea de cunoştinţe şi experienţă; solicită să se acorde flexibilitate direcţiilor generale cu o proporţie ridicată de experţi naţionali detaşaţi în schema de personal pentru a transforma posturile de experţi naţionali detaşaţi în posturi de agenţi temporari, cu scopul de a asigura o mai bună păstrare a competenţelor, funcţionalitatea operaţională şi continuitatea activităţii; insistă, de asemenea, să se evite externalizarea sarcinilor către firme de consultanţă atunci când know-how-ul disponibil poate fi găsit la nivel intern;
194.constată că, în ultimii ani, Comisia a externalizat din ce în ce mai mult evaluările de impact către societăţi din afara UE, ceea ce ridică probleme legate de posibile conflicte de interese; invită Comisia să consolideze dispoziţiile pentru a preveni posibilele conflicte de interese şi să ofere orientări mai bune personalului care gestionează procedurile de achiziţii publice pentru contractele de servicii legate de politici;
195.regretă presupusul spionaj organizat de guvernul maghiar împotriva personalului OLAF în timpul unei misiuni de anchetă; cere să se adopte rapid măsuri solide de protecţie, pentru a proteja personalul instituţional al UE aflat în misiune în statele membre şi pentru a preveni orice încălcări;
196.salută intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2023/2841 al Parlamentului European şi al Consiliului (22); remarcă investiţiile în securitatea cibernetică, inclusiv cele 30 de milioane EUR alocate pentru îmbunătăţirea securităţii digitale în cadrul Comisiei; invită Comisia să depună toate eforturile pentru a dezvolta în continuare o cultură a securităţii cibernetice, promovând formarea şi sensibilizarea în cadrul instituţiilor Uniunii; subliniază că este important să se investească în continuare în mod corespunzător în securitatea cibernetică, pentru a atinge obiectivul indicativ pe termen mai lung de cel puţin 10% din cheltuielile totale în domeniul informatic;
(22)Regulamentul (UE, Euratom) 2023/2841 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2023 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii (JO L, 2023/2841, 18.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2841/oj).
197.îşi manifestă din nou îngrijorarea cu privire la faptul că nu au fost luate încă în discuţie cum se cuvine riscurile serioase legate de securitatea şi protejarea de atacurile cibernetice a registrului şi mecanismului de funcţionare al sistemului Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră; subliniază că această chestiune a fost evidenţiată în rapoartele anuale de activitate (RAA) începând din 2010, cu rezerve exprimate în fiecare raport; ia act de faptul că această preocupare este subliniată încă o dată în raportul anual de activitate pe 2023 al Direcţiei Generale Politici Climatice, subliniind şi mai mult eşecul persistent de a acorda prioritate securităţii sistemului;
SUBSECŢIUNEA 2:Şcolile europene
198.ia act de faptul că bugetul total al şcolilor europene pentru 2023 a fost de 417,5 milioane EUR, finanţat în principal de Comisie, de alte instituţii ale Uniunii, de statele membre şi de taxe de la părinţi; constată, de asemenea, că aproape 80% din buget a fost cheltuit pentru costurile cu personalul;
199.ia act cu satisfacţie de faptul că Curtea este în măsură să concluzioneze că nu i s-a adus la cunoştinţă nimic care să o determine să considere că conturile consolidate pentru 2023 nu sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu Standardele internaţionale de contabilitate pentru sectorul public;
200.observă că Curtea a constatat unele deficienţe sistematice sau recurente în ceea ce priveşte plăţile şi resursele umane aferente, precum şi procedurile de achiziţii, inclusiv verificarea insuficientă a dovezilor justificative care afectează regularitatea anumitor proceduri şi plăţi în materie de resurse umane;
201.invită Comisia, în special:
(i)să se asigure că instituţiile Uniunii se pot baza pe EPSO pentru a organiza şi a finaliza în mod eficient procedurile de selecţie şi alte proceduri legate de personal, astfel încât instituţiile Uniunii să dispună de suficienţi candidaţi cu înaltă calificare şi motivaţi pentru posturile vacante;
(ii)să exploreze toate posibilităţile de corectare a dezechilibrelor geografice şi de gen semnificative în cadrul diferitelor categorii de personal;
(iii)să depună în continuare eforturi pentru a adopta măsuri care să garanteze că instituţiile Uniunii cu sediul în Luxemburg pot continua să atragă personal cu înaltă calificare pentru toate tipurile de profiluri profesionale;
(iv)să se asigure că introducerea spaţiilor de lucru colaborative şi alte schimbări administrative semnificative au loc în strânsă cooperare cu personalul;
(v)să pună la dispoziţie mai mult personal pentru prelucrarea cererilor de rambursare în sistemul de asigurări de sănătate, să îmbunătăţească formarea personalului şi să dispună de programe informatice mai bune pentru a prelucra mai rapid cererile;
(vi)să acţioneze ca un model de urmat, în special pentru bolile care nu fac parte din spectrul bolilor clasice şi bolile rare; îndeamnă Comisia să îşi aprofundeze cunoştinţele tehnice şi gestionarea acestor cazuri; îndeamnă Comisia să extindă catalogul de teste eligibile pentru rambursare pentru a include o gamă mai largă de teste de laborator şi alte proceduri şi examene de diagnosticare, precum şi tratamente; îndeamnă Comisia să pună în aplicare rapid aceste măsuri;
(vii)să asigure introducerea rapidă a unor mecanisme puternice de protecţie pentru membrii personalului instituţional al Uniunii aflat în misiune în statele membre şi în ţările terţe, protejându-le drepturile;
(viii)să sprijine şcolile europene în punerea în aplicare, cât mai curând posibil, a recomandărilor Curţii din anii precedenţi şi a recomandării din raportul privind exerciţiul financiar 2023, care solicită şcolilor să efectueze verificări sistematice ale documentelor justificative privind indemnizaţiile plătite personalului detaşat;
(ix)să elaboreze un raport în care să analizeze motivele pentru care cea mai mare parte a plângerilor de hărţuire (cereri de asistenţă) depuse la Comisie sunt respinse, în majoritatea cazurilor fără a se deschide măcar o anchetă administrativă, şi să recomande modul în care poate fi soluţionată această disfuncţionalitate a procedurii oficiale;
(x)să garanteze că, începând cu 2025, cererile de asistenţă în cazurile de hărţuire sunt urmate de o anchetă administrativă corespunzătoare din partea Oficiului de investigaţie şi de disciplină (IDOC) sau a OLAF, astfel încât să se garanteze că hărţuitorii sunt traşi la răspundere şi sancţionaţi proporţional cu faptele lor;