Nou Art. 24. - Art. 24: Dosarul administrativ - Regulamentul 2518/26-nov-2025 de stabilire a unor norme procedurale suplimentare referitoare la asigurarea respectării Regulamentului (UE) 2016/679
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Art. 24: Dosarul administrativ
(1)Dosarul administrativ al unei investigaţii privind o presupusă încălcare a Regulamentului (UE) 2016/679 conţine documentele care au fost obţinute sau întocmite de autoritatea de supraveghere principală sau de celelalte autorităţi de supraveghere vizate şi este întocmit de autoritatea de supraveghere principală în cursul procedurii de investigare, inclusiv toate probele incriminatoare şi dezincriminatoare.
Dosarul administrativ nu include comunicări interne în cadrul unei autorităţi de supraveghere.
(2)La cererea unei părţi investigate sau a reclamantului în cazul în care decizia îi poate afecta interesele în mod negativ, autoritatea de supraveghere principală acordă acces la dosarul administrativ părţilor investigate sau reclamantului, permiţându-le să îşi exercite dreptul de a fi ascultate.
Primul paragraf nu aduce atingere normelor mai favorabile privind acordarea accesului la dosarul administrativ în temeiul dreptului intern al autorităţii de supraveghere principale.
În cazul în care se acordă acces în conformitate cu primul paragraf, părţii investigate i se acordă acest acces de către autoritatea de supraveghere principală, în timp ce reclamantului i se acordă acest acces de către autoritatea de supraveghere la care a fost depusă plângerea.
(3)Indiferent dacă accesul se acordă în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, este exclus accesul la următoarele documente sau părţi ale următoarelor documente:
a)corespondenţa sau deliberările dintre autorităţile de supraveghere;
b)informaţiile confidenţiale în conformitate cu articolul 25 alineatul (1).
(4)Autoritatea de supraveghere principală acordă acces la obiecţiile relevante şi motivate, formulate în conformitate cu articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/679, pe baza cărora autoritatea de supraveghere respectivă intenţionează să adopte un proiect de decizie revizuit, numai dacă acest acces este necesar pentru a permite părţilor investigate sau reclamantului să îşi facă cunoscute opiniile şi să îşi apere drepturile.