Nou Art. 5. - Art. 5: Cerinţe esenţiale de siguranţă - Regulamentul 2509/26-nov-2025 privind siguranţa jucăriilor şi de abrogare a Directivei 2009/48/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Art. 5: Cerinţe esenţiale de siguranţă
(1)Jucăriile sunt introduse pe piaţă numai dacă respectă cerinţele esenţiale de siguranţă, care constau în cerinţa de siguranţă prevăzută la alineatul (2) (denumită în continuare "cerinţa generală de siguranţă") şi cerinţele de siguranţă prevăzute în anexa II (denumite în continuare "cerinţele speciale de siguranţă").
(2)Jucăriile nu trebuie să prezinte niciun risc pentru siguranţa sau sănătatea utilizatorilor sau a altor persoane, atunci când sunt utilizate în conformitate cu destinaţia lor sau într-un mod previzibil, ţinând seama de comportamentul copiilor.
Atunci când se evaluează riscul menţionat la primul paragraf, se ia în considerare abilitatea utilizatorilor şi, dacă este cazul, a supraveghetorilor acestora. În cazul în care o jucărie este destinată utilizării de către copii mai mici de 36 de luni sau de copii dintr-o altă grupă de vârstă specificată, se ia în considerare abilitatea utilizatorilor din respectiva grupă de vârstă.
(3)Jucăriile introduse pe piaţă trebuie să respecte cerinţele esenţiale de siguranţă de-a lungul perioadei previzibile de utilizare.