Nou Art. 8. - Art. 8: Surse de date şi metode - Regulamentul 2458/26-nov-2025 privind statisticile europene privind populaţia şi locuinţele, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 763/2008 şi (UE) nr. 1260/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
Art. 8: Surse de date şi metode
(1)Statele membre şi Comisia (Eurostat) utilizează una dintre următoarele surse de date sau o combinaţie a acestora, cu condiţia ca astfel de surse de date să permită producerea de statistici care îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute la articolul 11:
a)surse de date administrative;
b)anchete statistice sau alte colectări de date statistice;
c)alte surse, inclusiv date aflate în proprietate privată;
d)utilizarea datelor obţinute din schimbul de date între institutele naţionale de statistică şi alte autorităţi naţionale incluse pe lista menţionată la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009, inclusiv cele ale altor state membre, şi între respectivele institute şi autorităţi şi Comisie (Eurostat), în cadrul Sistemului Statistic European (SSE).
(2)În cazul în care o cerere transmisă de către un institut naţional de statistică sau de Comisie (Eurostat) unui deţinător de date privat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 223/2009 se referă la date cu caracter personal din surse de date menţionate la alineatul (1) litera (c) de la prezentul articol, cererea respectivă se limitează la categoriile de date cu caracter personal acoperite de domeniile şi subiectele specificate în anexa la prezentul regulament sau necesare pentru metodele de estimare statistică în conformitate cu articolul 3 alineatul (6) litera (b).
(3)Statele membre urmăresc să dezvolte în permanenţă surse şi metode inovatoare şi le utilizează pentru a îmbunătăţi statisticile elaborate în temeiul prezentului regulament, cu condiţia ca acestea să permită producerea de statistici care îndeplinesc cerinţele de calitate prevăzute la articolul 11.
(4)Statisticile elaborate în temeiul prezentului regulament se bazează pe metode solide din punct de vedere statistic şi bine documentate, ţinând seama de recomandările internaţionale şi de cele mai bune practici, cum ar fi semne de locuire şi alte metode de estimare statistică fundamentate ştiinţific utilizate pentru elaborarea statisticilor privind populaţia cu reşedinţa obişnuită în statele membre.