Art. 8. - Art. 8: Conformitatea prin intermediul sistemelor de management de mediu - Regulamentul 2365/12-nov-2025 privind prevenirea pierderilor de granule din plastic pentru a reduce poluarea cu microplastice

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 8: Conformitatea prin intermediul sistemelor de management de mediu
(1)Operatorii economici înregistraţi în sistemul comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 sunt scutiţi de obligaţiile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) şi la articolul 6 alineatele (1), (2) şi (3) din prezentul regulament, cu condiţia ca verificatorul de mediu, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1221/2009, să fi verificat dacă cerinţele prevăzute în anexa I la prezentul regulament au fost incluse în sistemul de management de mediu al operatorului economic şi au fost puse în aplicare.
(2)Statele membre pot excepta operatorii economici de la respectarea articolului 5 alineatul (2) şi a articolului 6 alineatele (1), (2) şi (3) dacă aceştia au elaborat şi pus în aplicare un sistem de management de mediu (EMS) pentru fiecare instalaţie şi cu condiţia ca:
a)un certificator acreditat să fi efectuat o evaluare a conformităţii pentru a verifica, inclusiv prin controale prin sondaj, dacă EMS şi modul în care este pus în aplicare respectă cerinţele prevăzute în anexa I;
b)operatorul economic să informeze autorităţile competente cu privire la evaluarea conformităţii EMS menţionată la litera (a), incluzând informaţii cu privire la operatorul economic, instalaţia pentru care se verifică conformitatea, data la care se efectuează controalele prin sondaj şi perioada de valabilitate a evaluării conformităţii; şi
c)evaluările periodice ale conformităţii EMS să includă, cel puţin o dată la trei ani, o evaluare a punerii sale în aplicare în conformitate cu cerinţele prevăzute în anexa I.