Art. 3. - Art. 3: Obligaţii generale - Regulamentul 2365/12-nov-2025 privind prevenirea pierderilor de granule din plastic pentru a reduce poluarea cu microplastice
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 3: Obligaţii generale
(1)Operatorii economici, transportatorii din UE şi transportatorii din afara UE se asigură că se evită pierderile. În cazul în care apar pierderi, operatorii economici, transportatorii din UE şi transportatorii din afara UE iau măsuri imediate pentru a izola şi a curăţa pierderile respective în conformitate cu practicile durabile din punctul de vedere al mediului.
(2)Operatorii economici transmit autorităţilor competente din statul membru notificări cu privire la fiecare instalaţie situată în statul membru respectiv pe care o exploatează sau pe care o controlează sau, după caz, cu privire la care le-a fost delegată o putere economică decisivă asupra funcţionării tehnice a instalaţiei. Pentru fiecare instalaţie notificată, aceştia specifică dacă instalaţia manipulează granule din plastic în cantităţi care sunt mai mici sau care ating sau depăşesc pragul de 1 500 de tone pe an. Înainte să transporte granule din plastic în Uniune pentru prima dată, transportatorii din UE sau reprezentanţii autorizaţi menţionaţi la articolul 4, după caz, notifică autorităţilor competente din statul membru în care este stabilit transportatorul din UE sau reprezentantul autorizat implicarea lor în transportul de granule din plastic în interiorul Uniunii şi mijloacele de transport utilizate.
(3)Operatorii economici, transportatorii din UE şi reprezentanţii autorizaţi notifică autorităţilor competente menţionate la alineatul (2) orice modificare semnificativă a elementelor notificate anterior în conformitate cu alineatul (2) în ceea ce priveşte instalaţiile şi activităţile în cauză legate de manipularea şi transportul granulelor din plastic, inclusiv orice închidere a unei instalaţii existente, încetarea activităţilor de transport sau faptul că nu mai intră sub incidenţa prezentului regulament, precum şi orice modificări ale cantităţilor de granule din plastic manipulate care sunt relevante pentru aplicarea obligaţiilor asociate fiecărui prag.