Art. 17. - Art. 17: Informaţii şi asistenţă în ceea ce priveşte conformitatea - Regulamentul 2365/12-nov-2025 privind prevenirea pierderilor de granule din plastic pentru a reduce poluarea cu microplastice

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 17: Informaţii şi asistenţă în ceea ce priveşte conformitatea
(1)Până la 17 decembrie 2026, Comisia elaborează şi pune la dispoziţia publicului, inclusiv prin intermediul internetului, pe un site web uşor de găsit, gratuit şi fără limitarea accesului la utilizatorii înregistraţi, materiale de sensibilizare şi de formare cu privire la modul adecvat de punere în aplicare a obligaţiilor prevăzute în prezentul regulament, în consultare cu reprezentanţi ai operatorilor economici, ai transportatorilor şi ai certificatorilor, incluzând microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii, şi organizaţiile neguvernamentale de mediu relevante şi în colaborare cu autorităţile competente. După caz, Comisia consultă, de asemenea, reprezentanţi ai reprezentanţilor autorizaţi, ai expeditorilor şi operatorilor, ai agenţilor şi ai comandanţilor de nave maritime.
(2)Statele membre se asigură că operatorii economici, transportatorii din UE şi transportatorii din afara UE, reprezentanţii autorizaţi, expeditorii şi operatorii, agenţii şi comandanţii de nave maritime au acces la informaţiile referitoare la conformitatea cu prezentul regulament şi că aceştia, în special microîntreprinderile şi întreprinderile mici, primesc asistenţă în această privinţă.
Fără a aduce atingere normelor aplicabile privind ajutoarele de stat, asistenţa menţionată la primul paragraf poate, în special, să fie acordată sub formă de:
a)sprijin financiar, inclusiv în scopul certificării pentru întreprinderile mici;
b)acces la finanţare;
c)gestionare specializată şi formare a personalului; şi
d)asistenţă tehnică şi organizaţională.
(3)Statele membre încurajează elaborarea de programe de formare pentru calificarea personalului certificatorilor.