Art. 9. - Art. 9: Controalele efectuate de autorităţile vamale - Regulamentul 2210/31-oct-2025 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2023/956 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte mărfurile şi produsele transformate aduse pe platforma continentală sau în zona economică exclusivă a statelor membre

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025
Art. 9: Controalele efectuate de autorităţile vamale
(1)Autorităţile vamale pot examina mărfurile şi produsele transformate menţionate la articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2023/956 şi pot preleva eşantioane. De asemenea, pot verifica exactitatea şi exhaustivitatea informaţiilor furnizate în declaraţia de primire, în declaraţia de reexport, în notificarea de reexport, în declaraţia sumară de ieşire şi în decontul de încheiere şi pot verifica existenţa, autenticitatea, exactitatea şi valabilitatea oricărui document justificativ.
(2)Autorităţile vamale pot examina conturile importatorului menţionat la articolele 2 şi 5 din prezentul regulament, precum şi alte evidenţe referitoare la operaţiunile comerciale referitoare la mărfurile şi produsele transformate respective sau la operaţiunile comerciale anterioare sau ulterioare care implică respectivele mărfuri şi produse transformate.
(3)Controalele şi examinările menţionate la alineatele (1) şi (2) pot fi efectuate la sediul titularului mărfurilor sau al oricărui reprezentant al titularului sau al oricărei alte persoane implicate cu titlu profesional, în mod direct sau indirect, în operaţiunile menţionate la alineatele respective, sau la sediul oricărei alte persoane care deţine documentele şi datele menţionate la alineatele respective în scopuri comerciale.