Art. 80. - Art. 80: Măsuri tranzitorii - Regulamentul 2196/17-oct-2025 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte accesul la ape şi resurse, controlul pescuitului, supravegherea, inspecţia şi asigurarea respectării legii, deducerea cotelor şi a eforturilor de pescuit, datele şi informaţiile şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
Art. 80: Măsuri tranzitorii
În cazul în care dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 încep să se aplice navelor cu o lungime totală mai mică de 12 metri la o dată ulterioară datei de 10 ianuarie 2026, dispoziţiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 care se aplică acestor nave continuă să se aplice navelor respective, până la data la care dispoziţiile prezentului regulament încep să se aplice acestor nave.