Art. 41. - Art. 41: Drepturile şi îndatoririle inspectorilor Uniunii - Regulamentul 2196/17-oct-2025 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte accesul la ape şi resurse, controlul pescuitului, supravegherea, inspecţia şi asigurarea respectării legii, deducerea cotelor şi a eforturilor de pescuit, datele şi informaţiile şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
Art. 41: Drepturile şi îndatoririle inspectorilor Uniunii
(1)În îndeplinirea sarcinilor lor, inspectorii Uniunii respectă legislaţia Uniunii Europene şi, în măsura în care aceasta se aplică, legislaţia naţională a statului membru în care are loc inspecţia sau, în cazul în care inspecţia se realizează în afara apelor Uniunii, legislaţia statului membru de pavilion al navei de pescuit, precum şi normele internaţionale relevante.
(2)Inspectorii Uniunii prezintă oricărei persoane interesate care solicită identificarea lor o legitimaţie de serviciu care le atestă identitatea şi calitatea sub care îşi desfăşoară activitatea în momentul inspecţiei. În acest scop, li se va furniza un document de identificare, emis de EFCA, care le atestă identitatea şi calitatea oficială.
(3)Statele membre facilitează realizarea sarcinilor inspectorilor Uniunii şi le acordă asistenţa necesară pentru îndeplinirea acestor sarcini.