Art. 37. - Art. 37: Completarea rapoartelor de inspecţie - Regulamentul 2196/17-oct-2025 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte accesul la ape şi resurse, controlul pescuitului, supravegherea, inspecţia şi asigurarea respectării legii, deducerea cotelor şi a eforturilor de pescuit, datele şi informaţiile şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
Art. 37: Completarea rapoartelor de inspecţie
(1)Raportul de inspecţie trebuie să fie lizibil şi înregistrat în mod clar. Nicio menţiune din raport nu poate fi ştearsă sau modificată. În cazul în care se face o greşeală în raport, menţiunea incorectă trebuie notată şi înregistrată în mod vizibil de către funcţionarul în cauză.
(2)Funcţionarul responsabil cu inspecţia semnează sau emite raportul. Operatorul inspectat este invitat să semneze sau să accepte raportul. În cazul în care operatorul inspectat nu poate accepta sau refuză să accepte sau să semneze raportul de inspecţie, inspectorul menţionează acest lucru în secţiunea "Observaţii" din raport. În cazul în care funcţionarii nu vorbesc aceeaşi limbă ca operatorul care face obiectul inspecţiei, aceştia iau măsurile necesare pentru ca operatorul să poată înţelege rezultatele inspecţiei.
(3)Fără a aduce atingere legislaţiei naţionale, semnătura operatorului inspectat sau acceptarea raportului de către acesta constituie luarea la cunoştinţă a conţinutului raportului şi nu trebuie considerată drept acceptarea conţinutului acestuia.
(4)La cerere, operatorul inspectat are dreptul de a contacta reprezentantul său sau autorităţile competente ale statului membru de pavilion.