Art. 13. - Art. 13: Norme privind etichetele pentru marcarea uneltelor de pescuit - Regulamentul 2196/17-oct-2025 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte accesul la ape şi resurse, controlul pescuitului, supravegherea, inspecţia şi asigurarea respectării legii, deducerea cotelor şi a eforturilor de pescuit, datele şi informaţiile şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
Art. 13: Norme privind etichetele pentru marcarea uneltelor de pescuit
(1)Etichetele pentru marcarea uneltelor de pescuit îndeplinesc următoarele condiţii:
a)sunt fabricate din material durabil;
b)sunt montate în siguranţă pe uneltele de pescuit;
c)sunt lizibile şi identificabile în mod clar; şi
d)nu pot fi îndepărtate, dezlipite, modificate, ilizibile, acoperite sau ascunse.
(2)În apele aflate sub suveranitatea sau jurisdicţia lor, statele membre costiere pot autoriza marcarea uneltelor de pescuit cu etichete care pot fi citite utilizând dispozitive electronice sau alte mijloace echivalente, cu condiţia ca autorităţile lor competente să fie echipate cu instrumentele şi tehnologiile necesare pentru identificarea şi citirea etichetelor respective şi să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1).