Art. 3. - Art. 3: Eliberarea atestatelor de formare persoanelor fizice - Regulamentul 1893/17-sept-2025 de stabilire, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/573 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru atestatele de formare ale persoanelor fizice şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a acestor atestate de formare în ceea ce priveşte anumite echipamente mobile care conţin gaze fluorurate cu efect de seră sau alternative la acestea şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 307/2008 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2025
Art. 3: Eliberarea atestatelor de formare persoanelor fizice
(1)Un organism de atestare menţionat la articolul 4 eliberează un atestat de formare persoanelor fizice care au urmat un curs de formare care acoperă competenţele şi cunoştinţele minime prevăzute în anexa I.
(2)Atestatul de formare cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a)numele organismului de atestare, numele complet al titularului şi un număr de înregistrare;
b)tipul de atestat de formare prevăzut la articolul 2 alineatul (2) şi specificarea activităţilor pe care titularul respectivului tip de atestat de formare este îndreptăţit să le desfăşoare, precum şi tipul de echipament în cauză;
c)data eliberării şi semnătura emitentului.
(3)Statele membre pot permite organismelor de atestare să scutească persoanele fizice de obligaţia de a urma cursul de formare menţionat la articolul 3 alineatul (1) în cazul în care persoana fizică în cauză a dobândit anterior competenţe şi cunoştinţe echivalente celor enumerate în anexa I.