Art. 2. - Art. 2: Formarea persoanelor fizice - Regulamentul 1893/17-sept-2025 de stabilire, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/573 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru atestatele de formare ale persoanelor fizice şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a acestor atestate de formare în ceea ce priveşte anumite echipamente mobile care conţin gaze fluorurate cu efect de seră sau alternative la acestea şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 307/2008 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2025
Art. 2: Formarea persoanelor fizice
(1)Persoanele fizice care desfăşoară activităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) deţin un atestat de formare de tipul celui prevăzut la alineatul (2). Statele membre pot permite eliberarea unor tipuri separate de atestate sau a unui atestat care combină oricare dintre tipurile de atestate, identificând activităţile pe care le acoperă.
Certificatele stabilite în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/2215 al Comisiei (5) pot fi considerate ca acoperind cerinţele prevăzute în prezentul regulament pentru substanţele relevante.
(5)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2215 al Comisiei din 6 septembrie 2024 de stabilire, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/573 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru eliberarea de certificate persoanelor fizice şi juridice şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a acestor certificate, în ceea ce priveşte echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pompele de căldură, ciclurile Rankine organice şi unităţile de refrigerare ale camioanelor frigorifice, remorcilor frigorifice, vehiculelor frigorifice uşoare, containerelor intermodale şi vagoanelor care conţin gaze fluorurate cu efect de seră sau alternativele acestora şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2067 al Comisiei (JO L, 2024/2215, 9.9.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/2215/oj).
(2)Atestatele de formare menţionate la alineatul (1) care atestă că titularul a urmat un curs de formare care acoperă competenţele şi cunoştinţele minime prevăzute în anexa I sunt de următoarele tipuri:
a)Atestat M1, care atestă că titularii pot desfăşura activităţile prevăzute la articolul 1 literele (a), (b), (c) şi (d) în ceea ce priveşte gazele fluorurate cu efect de seră şi hidrocarburile;
b)Atestat M2, care atestă că titularii pot desfăşura activităţile prevăzute la articolul 1 literele (a), (b), (c) şi (d) în ceea ce priveşte gazele fluorurate cu efect de seră şi hidrocarburile, limitate la cazurile în care se utilizează o staţie automată de recuperare şi încărcare pentru echipamente de aer condiţionat;
c)Atestat M3, care atestă că titularii pot desfăşura activităţile prevăzute la articolul 1 literele (a) în legătură cu dioxidul de carbon (CO2);
d)Atestat M4, care atestă că titularii pot desfăşura activităţile prevăzute la articolul 1 literele (c) şi (d) în ceea ce priveşte gazele fluorurate cu efect de seră.
(3)Persoanele fizice care desfăşoară una dintre activităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) nu fac obiectul cerinţei prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
a)sunt înscrise la un curs de formare în vederea obţinerii unui atestat care acoperă activitatea respectivă; şi
b)îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea unei persoane care deţine un atestat ce acoperă această activitate şi care are întreaga responsabilitate pentru executarea corectă a activităţii.
Derogarea prevăzută la primul paragraf se aplică pe întreaga durată a perioadelor în care se desfăşoară activităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1), nedepăşindu-se 24 de luni în total.