Art. 4. - Art. 4: Măsuri care trebuie luate în cazul unei defecţiuni tehnice sau legate de comunicare a dispozitivului de monitorizare a navei - Regulamentul 1766/27-aug-2025 de completare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului prin stabilirea de norme privind controlul pescuitului, supravegherea şi inspecţia activităţilor de pescuit, precum şi asigurarea respectării normelor şi conformitatea cu acestea
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
Art. 4: Măsuri care trebuie luate în cazul unei defecţiuni tehnice sau legate de comunicare a dispozitivului de monitorizare a navei
(1)În cazul unei defecţiuni tehnice sau legate de comunicare ori al nefuncţionării unui dispozitiv de monitorizare a navei instalat la bordul unei nave de pescuit a Uniunii, comandantul comunică datele actuale privind poziţia navei către CMP din statul membru de pavilion, cel puţin o dată la patru ore, din momentul detectării problemei sau din momentul în care este informat printr-o notificare de eroare a sistemului sau în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din prezentul regulament, în funcţie de care dintre aceste evenimente survine mai întâi. În acest scop, comandantul utilizează mijloacele de telecomunicaţii disponibile care asigură transmiterea de date complete şi exacte. Statele membre decid asupra mijloacelor de telecomunicaţii care trebuie utilizate şi publică aceste informaţii pe site-ul lor oficial menţionat la articolul 115 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
(2)CMP din statul membru de pavilion introduce datele privind poziţia navelor, menţionate la alineatul (1), în baza de date electronică în care se înregistrează aceste date, de îndată ce le primeşte. Datele privind poziţia navelor care sunt introduse manual trebuie să se distingă în mod clar de mesajele automate în baza de date electronică. După caz, aceste date privind poziţia navelor care sunt introduse manual se transmit fără întârziere, în conformitate cu articolul 60 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2196 al Comisiei (4).
(4)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2196 al Comisiei din 17 octombrie 2025 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte accesul la ape şi resurse, controlul pescuitului, supravegherea, inspecţia şi asigurarea respectării legii, deducerea cotelor şi a eforturilor de pescuit, datele şi informaţiile şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei JO L, 2025/2196, 12.11.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2196/oj).
(3)În urma unei defecţiuni tehnice sau legate de comunicare ori a nefuncţionării unui dispozitiv de monitorizare a navei, o navă de pescuit a Uniunii nu poate părăsi portul înainte ca dispozitivul de monitorizare a navei să fie complet funcţional, lucru care trebuie confirmat de către autorităţile competente din statul membru de pavilion.
Prin derogare de la primul paragraf, autorităţile competente din statul membru de pavilion pot autoriza o navă de pescuit să părăsească portul cu un dispozitiv de monitorizare a navei nefuncţional în vederea reparării sau înlocuirii acestuia şi, în cazuri excepţionale justificate de întârzieri ale unei astfel de reparaţii sau înlocuiri, sub rezerva termenilor şi condiţiilor prevăzute la alineatele (1) şi (5) din prezentul articol.
(4)Atunci când dispozitivul de monitorizare a navei este instalat la bord, îndepărtarea acestuia în vederea verificării, reparării sau înlocuirii se supune aprobării autorităţilor competente din statul membru de pavilion.
(5)În cazul unei defecţiuni tehnice sau legate de comunicare ori al nefuncţionării unui dispozitiv de monitorizare a navei, comandantul unei nave de pescuit a Uniunii care nu transmite datele privind poziţia navei în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute la alineatul (1) fie transmite imediat datele, fie întoarce nava în port pentru a efectua verificarea, reparaţia sau înlocuirea necesară a dispozitivului de monitorizare a navei.
(6)Comandanţii navelor de pescuit din ţări terţe care operează în apele Uniunii notifică, fie direct, fie prin intermediul statului lor de pavilion, orice defecţiune tehnică sau legată de comunicare ori nefuncţionarea dispozitivului de monitorizare a navei şi transmit informaţiile prevăzute la alineatul (1), cel puţin o dată la patru ore, către CMP din statul membru costier în care s-au desfăşurat activităţile de pescuit.
Statul membru costier înregistrează aceste informaţii în baza de date electronică utilizată pentru astfel de date de îndată ce le primeşte.
Comandanţii care nu transmit datele privind poziţia navei cel puţin o dată la patru ore fie transmit imediat datele, fie părăsesc apele Uniunii până la finalizarea verificării, reparaţiei sau înlocuirii necesare a dispozitivului de monitorizare a navei.
(7)În ceea ce priveşte navele de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mică de 12 metri, faptul că acestea se află în afara reţelei nu se consideră ca fiind o defecţiune tehnică sau legată de comunicare ori o nefuncţionare a dispozitivului de monitorizare a navei.