Art. 38. - Art. 38: Termen limită şi cerinţe privind răspunsul statelor membre la constatările Comisiei cu privire la deducerea cotelor ca urmare a nerespectării obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului - Regulamentul 1766/27-aug-2025 de completare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului prin stabilirea de norme privind controlul pescuitului, supravegherea şi inspecţia activităţilor de pescuit, precum şi asigurarea respectării normelor şi conformitatea cu acestea

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2025
Art. 38: Termen limită şi cerinţe privind răspunsul statelor membre la constatările Comisiei cu privire la deducerea cotelor ca urmare a nerespectării obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului
(1)Termenul limită până la care statul membru trebuie să demonstreze că resursele piscicole pot fi exploatate în siguranţă, astfel cum se menţionează la articolul 107 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, începe de la data primirii scrisorii Comisiei de către statul membru.
(2)Statele membre includ în răspunsul lor, în temeiul articolului 107 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, dovezi materiale care pot demonstra Comisiei că resursele piscicole pot fi exploatate în siguranţă.