Art. 64. - Art. 64: Modificarea Regulamentului (UE) 2017/1004 - Regulamentul 1139/07-iul-2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004
Acte UE
Jurnalul Oficial 247L
În vigoare Versiune de la: 10 Noiembrie 2022
Art. 64: Modificarea Regulamentului (UE) 2017/1004
- Articolul 6 din Regulamentul (UE) 2017/1004 se modifică după cum urmează:
1.Alineatele (1) şi (2) se înlocuiesc cu următorul text:
"(1) Fără a aduce atingere actualelor obligaţii de colectare a datelor în temeiul dreptului Uniunii, statele membre colectează date în cadrul unui program de activitate elaborat în conformitate cu programul multianual al Uniunii (denumit în continuare "programul naţional de activitate"). Statele membre prezintă Comisiei programele lor naţionale de activitate, în format electronic, până la data de 15 octombrie a anului anterior anului în care urmează să înceapă aplicarea programului naţional de activitate, cu excepţia cazului în care continuă să se aplice programul existent, situaţie în care statele membre în cauză notifică Comisia în acest sens.
(2) Comisia adoptă acte de punere în aplicare de aprobare a programelor naţionale de activitate menţionate la alineatul (1) până la data de 31 decembrie a anului anterior anului în care urmează să înceapă aplicarea programului naţional de activitate. Când aprobă programele naţionale de activitate, Comisia ţine seama de evaluarea efectuată de CSTEP în conformitate cu articolul 10. Dacă evaluarea efectuată de CSTEP arată că programul naţional de activitate nu respectă dispoziţiile prezentului articol sau nu asigură relevanţa ştiinţifică a datelor sau calitatea suficientă a metodelor şi a procedurilor propuse, Comisia informează imediat statul membru în cauză şi propune modificări pe care le consideră necesare pentru programul de activitate respectiv. Ulterior, statul membru în cauză prezintă Comisiei un program naţional de activitate revizuit."
2.Se adaugă următorul alineat:
"(5) Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care prevăd norme privind procedurile, formatul şi calendarele pentru prezentarea programelor naţionale de activitate menţionate la alineatul (1). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 25 alineatul (2)."