Art. 22. - Art. 22: Controlul şi asigurarea respectării normelor - Regulamentul 1139/07-iul-2021 de instituire a Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1004

Acte UE

Jurnalul Oficial 247L

În vigoare
Versiune de la: 10 Noiembrie 2022
Art. 22: Controlul şi asigurarea respectării normelor
(1)FEAMPA poate sprijini elaborarea şi implementarea unui sistem al Uniunii de control al pescuitului, astfel cum este prevăzut la articolul 36 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 şi prezentat mai în detaliu în Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 şi în Regulamentul (CE) nr. 1005/2008.
Sprijinul menţionat la primul paragraf contribuie la obiectivul specific prevăzut la articolul 14 alineatul (1) litera (d).
(2)Prin derogare de la articolul 13 litera (k), sprijinul menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol poate acoperi:
a)achiziţionarea, instalarea şi gestionarea la bordul navelor a componentelor necesare pentru sistemele obligatorii de urmărire a navelor şi de raportare electronică utilizate în scopuri de control;
b)achiziţionarea, instalarea şi gestionarea la bordul navelor a componentelor necesare pentru sistemele obligatorii de monitorizare electronică la distanţă utilizate pentru controlul punerii în aplicare a obligaţiei de debarcare prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;
c)achiziţionarea, instalarea şi gestionarea la bordul navelor a dispozitivelor pentru măsurarea şi înregistrarea continuă obligatorie a puterii sistemului de propulsie.
(3)Sprijinul menţionat la alineatul (1) al prezentului articol poate contribui şi la supravegherea maritimă, astfel cum este menţionată la articolul 33, şi la cooperarea privind funcţiile de pază de coastă, astfel cum este menţionată la articolul 34.